Diana IOVANOVICI-ŞOŞOACĂ: ȘAH MAT

BY: stiridinromania.ro In STIRILE ZILEI

“De două săptămâni, de când am depus cele două proiecte de reunificare a României mari, asist la un spectacol, la care mă așteptam, ce-i drept, dar totuși nu atât de extins, în care au ieșit la suprafață câteva chestiuni capitale: cei mai mulți habar nu au istorie, dar vorbesc de ea să-și dea importanță; istorici ascunși prin hăurile pivnițelor ies acum impuși de unele televiziuni să mintă, oameni fără pic de coloană care se vând pe 2 lei, de fapt dacă ajungi conferențiar pe un master pe care ți-l consideri tu, de la sine putere doctorat, că de, ai funcție și poți să faci orice, dar nu chiar orice ca să nu iasă infracțiunea la suprafață, așa că de ani de zile nu mai treci la nivelul de profesor, că te prind cu masteratul pe post de doctorat; unioniști care nu vor unirea atât timp cât nu o fac ei, invocându-și acțiuni de ani de zile în sprijinul unirii, dar inițiate de ei, există o limită, ori o fac ei și ies cu moțu-n frunte, ori să nu mai fie unire; diplomați de carieră de o mojicie pe care diplomația nu le-ar fi permis-o niciodată, animați și de un misoginism incalificabil, cu un limbaj licențios doar ca să-și acopere acțiunile incalificabile din trecut prin care au trădat România și vechi condamnări pentru trafic de influență și luare de mită, bazându-se pe uitarea oamenilor; oameni care nu au habar de ceea ce se întâmplă la nivel internațional, dar se iau după pseudojurnaliștii de carton, plătiți cu bani grei de servicii să mintă și să manipuleze; și mai ales politicienii ce făceau pe naționaliștii și care acum și-au arătat adevărata față, de mimare a naționalismului doar pentru voturi și pentru că așa le-au zis Helvig, Pipidi, Kovesi, Soroș și toți globaliștii la a căror umbră s-au format, ei înșiși pretins naționaliști, politicieni de tinichea care fac pe luptătorii naționaliști, dar care consideră un astfel de demers de unire o necinste pentru România și Parlamentul ei; tot felul de analfabeți funcțional care habar nu au semnificația unor cuvinte și termeni juridici; măscăricii televiziunilor care trec de la calitatea de răspopit, la cea de medic în plandemie, specialist în război pe jocuri de calculator prezentate pe post de adevăr, săriți direct la calitatea de doctori în istorie, la fel de doctori ca în plandemie; securiști scoși la înaintare de sri și sie, băieți cu ochi albaștri, ca să nu existe niciun dubiu de unde provin, care înjură pe rețelele de socializare etalându-și misoginismul mai ceva ca musculatura; și lista ar putea continua zile în șir.

Se pare că mulți sunt șocați de cât de simplu se pot porni negocierile de reunificare. Este simplu, domnilor specialiști care complicați lucrurile, mai ales ăia de peste Prut care faceți pe unioniștii, dar de fapt sunteți niște lătrăi bolșevici, trădători de țară și agenți dubli, tripli ai unor servicii care dezintegrează românii și mențin dezmembrarea.

În acest timp, în care ies la suprafață mizeriile societății românești, moldovenești și ucrainene, undeva prin UE se negociază redefinirea granițelor și preluarea teritoriilor din Ucraina, evident fără să ia în considerare interesul României și drepturile ei istorice. Demersurile subsemnatei au șocat negociatorii, având în vedere că erau obișnuiți cu îngenuncheații de la Cotroceni și Victoria, și când se pregăteau ei să traseze liniile și prin România, că e prea mare, s-au trezit că e cineva care își dorește o Românie și mai mare, una Dodoloață. Din ce în ce mai mulți specialiști activi sau mai puțin, apar la tvurile șpăguite și încep să propună României să nu stea deoparte, să folosească demersurile mele și să își trimită negociatori buni și patrioți, pentru că altfel vom rămâne și fără ce mai avem.Mai există încă o mișcare a unor așa-ziși inactivi, dar care s-au reactivat, ca la un semn pentru salvarea a ceea ce a mai rămas normal. Din ce în ce mai multe articole în mari jurnale de analiză politică îmi dau dreptate. Rumoare totală!

Rumoare, de unde am știut? De unde știu mereu. Am creier și funcționează, fără lesă! Așa că, cei treziți au înțeles ce provocare au pe masa Parlamentului, mai ales pentru marile puteri, NATO, UE, care sunt nevoite să își repoziționeze oficial adevăratele intenții, așa că mutarea este una de ȘAH-MAT!

În acest timp, susținerea populară crește, astfel că s-a ajuns la discuții de anticipate, ca să nu mai existe pericolul decăderii totale a puterii, să nu mai crească adevăratul partid naționalist cu mesaj puternic S.O.S. și să nu îmi mai vină cine știe ce idei din care să reiasă încă o dată cum joacă ăștia din Parlament rolul de naționaliști puși de servicii. Am susținut și susțin anticipatele, așa că, plagiatorul de serviciu de tinichea a preluat și el după 2 zile mesajul meu de anticipate și a început să urle că vrea anticipate, nu de alta, dar altfel riscă să mai rămână singurul din grupul de parlamentari pe care îl conduce. Și totuși, să nu uităm cine a fost prima!

Peste hotare, însă, totul se pune pe hârtie și se refac granițele. Cândva românii vor înțelege că aceste două proiecte de legi au oprit trasarea granițelor în interiorul României și un act samavolnic ce se desfășura împotriva României și poporului român, la care luau parte și câțiva din vecinii și partenerii noștri. Cândva, când se vor desecretiza acte importante mai ales la nivel internațional, și se va înțelege cât de importante și unice sunt aceste două inițiative. Nu mai vorbim de importanța relevării miniciunii celor care urlă Unire, dar de fapt ar face orice să o oprească. Iar în perspectiva alegerilor, aceste adevăruri sunt vitale, pentru a nu mai greși a nu știu câta oară la vot.

Da, Senatul a oprit ședințele de declarații politice, ca să nu mai pot să și vorbesc și să rămână stenograme, dar oamenii aud prin alte modalități, iar astfel de interdicții staliniste denotă de fapt, în ce epocă de abuzuri și dictatură trăim și cât de mult contează cuvântul ce aduce adevărul, mai ales în Parlamentul României. Un Senator al României este amenințat cu moartea de marele stat ucrainean, condus de un dansator de striptease, o soroșistă se plimbă cerșind peste tot pentru îndatorarea poporului moldovean pe care să o dea ulterior ca piesă de schimb, se fac trilaterale aici, sub ochii noștri, politicienii noștri dau tot ce mai avem pe gratis marilor puteri europene, în timp ce o mână de oameni încearcă să salveze nu numai ce mai are România, dar și ceea ce a avut România cândva, pentru că adevărații naționaliști nu își lasă frații în urmă, mai ales când se înalță din ce în ce mai sus semnalul S.O.S ROMÂNIA! Și mai ales când pe mai multe table de șah, Regina dă ȘAH-MAT regilor!”

Senator Diana IOVANOVICI-ŞOŞOACĂ

Presedinte Partidul S.O.S. România

concurs stiridinromania




Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

FOTO: Accident înfiorător în care au fost implicaţi opt oameni, printre care şi trei copii! Trei maşini au fost făcute praf

Interventia de urgenta la accidentul din Bocsa

Un accident grav a avut loc în aceste momente la intrarea în Bocșa, dinspre Reșița, unde trei mașini au...

Read More...

A doua etapă a Grand Prix – Educație prin șah la Cluj Napoca

A doua etapă a Grand Prix - Educație prin șah va avea loc în data de 13 iunie la...

Read More...

Meci de handbal important în EHF European League, returul sferturilor de finală

Astăzi este o zi importantă pentru fanii handbalului, deoarece se va desfășura un meci crucial în cadrul sferturilor de...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online Adauga la Agregator.ro