La nivelul combinatului, în perioada de dinainte de 1989, a existat o structură bine organizată a Securităţii. Acest lucru datorându-se importanţei deosebite, ca obiectiv industrial naţional şi strategic, care i se acorda combinatului de la Galaţi, de către regimul politic comunist. Ca şi locaţie, Securitatea ajunsese să ocupe un întreg palier din cadrul sediului central de birouri, (aşa numitul, Bloc Turn), de unde îşi organiza activitatea de culegere a informaţiilor şi supraveghere a întregului combinat, fără a face prea multe eforturi în a nu fi observaţi de către angajaţi.
C.C. De la construirea acestui combinat, organele de Securitate lucrau alături de noi. Adică pe parcurs o să vedeţi că pe măsură ce eu am înaintat şi am avut nişte funcţii în combinat, Securitatea nu lucra sub acoperire, aveau birouri, aveau ofiţeri, personal specializat, personal tehnic, care pricepeau ce se întâmplă acolo, dar care, bineînţeles, nu se ocupau de partea tehnică decât altfel, ei se ocupau de partea asta: „Cine ascultă Europa Liberă?, Cine ascultă Vocea Americii?” Şi raportau şi ei mai departe, dar niciodată nu am văzut să fi fost pedepsit vreunul care asculta în baracă, că noi lucram în bărăci, că asculta Vocea Americii, Europa Liberă… Nu am auzit să fie unul pedepsit că a făcut treaba asta! Dar ei [Securitatea] înregistrau totul, ei totul vroiau să ştie. Când eu am ajuns Şef de Şantier, lângă biroul meu de Şef de Şantier era şi biroul securistului. El întotdeauna venea cam odată cu mine la serviciu şi fiecare îşi făcea raportul: eu la Directorul de Grup, el la Şeful Securităţii, care era la Blocul Turn, de la CSG, acolo unde ocupau aproape un palier, aveau personal foarte mult. Deci, aici se punea aşa problema, lucrezi cu utilaj străin, îl aduci, trebuie să îl cunoşti, să-l ştii, să nu-l strici, să ştii să-l montezi şi atunci ne-au trimis la specializare, peste tot. Întâmplarea a făcut că eu, de exemplu, am lucrat pe zona Laminoarelor, unde infrastructura a fost mai mult rusească, în prima etapă, şi cred că am fost la ruşi de 7-8 ori, la un mare combinat de la Litesk. Am fost la Moscova la anumite tratative. Şi să ştiţi că şi atunci când am fost în Japonia, că şi la japonezi şi la ruşi, ne-am simţit permanent supravegheaţi şi de unul dintre noi şi de unul de-al lor, de-al ruşilor sau de-al japonezilor… Deci asta este regulă generală, nu trebuie să ne mai mirăm de nimic! Dar la Galaţi pregătirea a fost făcută într-un mod excepţional, adică au adunat, cred că, cei mai buni specialişti pe care i-a avut România în problemele siderurgice. Au pregătit din timp totul, nu s-au repezit să înceapă să construiască ceva, fără să ştie ce şi au conceput un sistem, adică aduce cărbuni şi minereu de fier şi iese tablă rulată sau blumuri sau ţevi, în ultimă instanţă producţie absolut necesară în toată lumea.

Recrutarea specialiştilor, din diverse sectoare de interes, pentru a deveni informatori în cadrul Securităţii, se realiza, în multe cazuri, chiar de pe băncile facultăţii. C.C. ne relatează un astfel de episod.
C.C. Al doilea fapt… Toţi ăştia, care zic că Securitatea i-a forţat şi nu ştiu ce le-a făcut, este o minciună! Când eu am terminat facultatea, după ce am fost repartizat la Galaţi, preşedintele comisiei de repartiţie, mi-a spus: „Domnul C…” Ţin să zic că aici, la Facultate, la Institutul Politehnic” era un birou al Securităţii. Nu scria Securitate pe uşă, dar toţi ştiau că la Camera nr. 7, la etajul 1, era biroul securiştilor, unde erau tot timpul 2-3 securişti, 3 tineri-4 securişti… Şi mi-a zis: „Domnul C…”, [se corectează] „Tovarăşul C.,…” Că aşa se spunea… -„Tovarăşul C, să treci pe la Foişor că vrea să se stea de vorbă cu mata.” Şi m-am dus. Şi şeful lor, care probabil că era un locotenent sau căpitan, ce era, că erau în civil tot timpul, mi-a spus: -„Ia, uite, tovarăşe C, noi ştim ce stare materială ai mata…” Că ei ştiau că sunt sărac. -”…Uite, noi vrem să-ţi dăm o mână de ajutor, vrem să mai faci o facultate!” –„Unde?” -„La Timişoara sau la Cluj…” Eu zic: -„Dar eu parcă m-am săturat cu asta pe care am făcut-o!” [râde amuzat] –„Asigurăm un salariu destul de frumos, bursă, dar dacă faci facultatea, să ştii că o să fie foarte uşor.” –„Bun, dar eu ce trebuie să fac?” Şi mi-a spus foarte direct! -„La Cluj şi la Timişoara noi avem nişte profesori care vorbesc de rău Partidul şi matale îţi iei notiţele cursului, dar trebuie să fii atent şi să ne informezi de fiecare dată când vreunul din profesori vorbesc de rău Partidul.” Şi eu m-am uitat la ei aşa… Nu ştiam eu ce-i cu politica asta, cu Partidul… Mă tenta, că îmi dădeau în Timişoara o garsonieră echipată complet, cu un salariu, aşa… şi vorba aceea, te duci la facultate ca să te faci că te duci, că examenele se luau pe bază de telefoane… Le-am spus că trebuie să mă sfătui cu părinţii, că eu nu pot să iau o decizie, că e ceva prea important şi nu… Plus că, aveam şi eu o prietenă, actuala soţie, şi am zis că trebuia să mă sfătui şi cu ea, pe care am tras-o după mine tot la Electrotehnică acolo. M-am dus acasă. Bineînţeles, că nu am putut să mă consult decât cu mama. Prietenei, actuala soţie, nu am îndrăznit să-i zic ceva, să-i mai umplu şi ei capul cu ale mele. Mama zice: -„Cine-s ăştia? Ce-s cu ăştia?” –„Securitatea!” Şi mi-a zis: -„Costele! Costilaş!” Aşa îmi spunea mama… Dumnezeu să o odihnească! –„Costilaş, eu atâta pot să-ţi spun, sunt sigură că la ăştia intri uşor, dar de ieşit, nu ieşi decât cu picioarele înainte! Asta înseamnă mort! [râde amuzat] Tu ştii ce condiţii avem noi, fă-te şi tu băiat harnic! Ai terminat facultatea! Ia şi te angajează undeva şi lucrează!” M-am dus şi le-am reprodus exact ce mi-a spus mama. Băiatul a închis, aşa frumos, dosarul meu, a tras o linie pe diagonal, aşa, şi mi-a spus: -„Tovarăşe C. eşti liber şi să-ţi dea Dumnezeu noroc!” Nu am avut nici un fel de repercusiune, niciodată nu mi-a amintit cineva că i-am refuzat sau să existe o presiune asupra mea! În plus, faţă de asta, să mă ameninţe… ?! Că au apărut tot felul de…de ăştia care au fost informatori şi spuneau că i-au obligat! Nu! I-au tentat whisky-ul, ţigările, traiul uşor şi s-au vândut pe nimic! Acesta e adevărul! Şi după aia, am lucrat şi la Galaţi şi la Iaşi cu ei [Securitatea], în sensul că mă ajutau ei pe mine, decât îi ajutam eu pe ei. Au încercat de multe ori să-mi ceară, după ce plecam într-o delegaţie în străinătate, veneau la mine şi-mi cereau: -„Tovarăşul C, vrei să ne faci şi nouă o informare scurtă cam despre ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, dacă e ceva deosebit?” Eu le spuneam: -„Nu este absolut nimic important. Să vă spun eu, că eu ştiu cine a fost omul vostru în echipa noastră şi ăla v-a spus tot! [râde amuzat] Da, şi nu aveau ce spune ăia şi după aia îmi întindeau o hârtie: -„Da, nu vreţi să semnaţi?” Şi eu zic: -„Domnule, semnătura dvs. e mai preţioasă!” Erau ajunşi la un nivel de organizare foarte bun, nu mai aveau de ăia, din popor, erau culţi, erau pricepuţi şi se ocupau în primul rând de preluarea documentaţiei de la străini. Asta era una din preocupările lor de bază. Documentaţie pe care nouă nu ne-o dădeau. Şi ăsta e capitolul cu Securitatea. Mai sunt multe de spus, dar nu ştiu când…
Un alt episod cu o încărcătură mai dramatică, relatat de C.C., este din perioada anilor `50, în care un fost coleg de-al său de facultate a vorbit în căminul studenţesc împotriva regimului politic din URSS, a lui Hruşciov şi a fost „turnat” la Securitate de un alt coleg, care era informator. În urma incidentului, colegul răzvrătit a fost pedepsit aspru, cu exmatricularea şi dat ca şi contraexemplu colegilor săi pentru a nu mai îndrăzni şi alţii să facă ce a făcut el, dar i s-a permis să se reînmatriculeze la facultate, câţiva ani mai târziu.
C.C. […] Am avut în facultate, legat de sistemul acesta comunist, nişte incidente mai deosebite, care mi-au rămas în minte, aşa, ca nişte pete mai întunecoase… În timpul cât a fost Hrusciov la ruşi, unul din colegii noştri a îndrăznit în cămin să spună ceva de rău despre Hrusciov. Nu mai ştiu ce. Dar Securitatea avea printre noi informatorii lor şi cineva l-a pârât. Şi trebuie să ştiţi că, în anul 3, s-a întâmplat asta, aşa parcă 3 sau 2, dar cred că în anul 3, mai curând, l-au exmatriculat din facultate pe băiatul ăsta şi l-au reabilitat după ce a venit Ceauşescu şi i-au permis să intre în facultate, după ce am terminat noi facultatea, cred că prin `60 şi i-au dat voie de a făcut 2 ani într-un an, tot ca o reparaţie. În orice caz, băiatul a suferit foarte mult din cauza asta. Îmi aduc aminte că au făcut o şedinţă cu noi toţi şi ne puneau să-l criticăm şi noi bineînţeles că nu…Ce să zicem ?!…coleg de-al nostru cu care noi eram toată ziua! Se supărau, era şi Secretarul de Partid din Facultate, că nu vroiam să-l criticăm, dar până la urmă tot l-au dat afară…
În combinatul siderurgic de la Galaţi figura ofiţerului de la Securitate era o prezenţă care nu surprindea, devenise atât de obişnuită printre angajaţi, încât era ca un coleg al celor din echipele de muncă, se implica mai cu seamă în sectoarele unde se produceau avarii, pentru că urmărea identificarea cauzelor unor astfel de situaţii.
M.I. Noi colaboram foarte bine cu toţi, colaboram cu ei cum ar fi fost nişte colegi. Pe cel de la Securitate îl interesa de ce s-a întâmplat, ce consecinţe are asupra altor instalaţii, care este cauza avariei, adică îl interesa dacă avaria a fost de natură tehnică, de natură umană, a fost un sabotaj, a fost ceva, asta îl interesa pe el şi te punea să dai declaraţii. S-a întâmplat aşa, la ora cutare, şi lua declaraţii de la mai mulţi, de la mai multe persoane care fie aveau legătură cu instalaţia, fie au fost martori în momentul când s-a întâmplat. Nu era nimic rău! Ca să găseşti cauza unei avarii, a unui incident, trebuie să faci nişte cercetări, nişte investigaţii… Asta făcea. […] pe perioada remedierii unui defect, permanent cu noi era un secretar de partid şi un om de la Securitate.
-Ce rol aveau?
M.I. Rolul era să se rezolve problema cât mai repede [astfel încât] perioada de stagnare a instalaţiei să fie cât mai mică, deci pierderile de producţie să fie cât mai mici şi ca această lucrare să fie executată în condiţii corespunzătoare de securitate a oamenilor, de calitate a lucrării.
Un episod interesant, relatat tot de M.I., este acela al promovării sale care s-a produs numai în urma unei verificări făcute de Securitate la domiciliu, informaţiile obţinute erau prezentate secretarului de partid. Aşadar, cele două structuri, partidul şi Securitatea erau cele două instituții care strângeau informaţii în cazuri de decizii de promovare pe funcţii superioare a unor angajaţi ai întreprinderii.
M.I. […] atunci promovările se făceau după o foarte minuţioasă verificare. Adică, să vă dau un exemplu, timp de o săptămână înainte de a fi promovat, Securitatea venea la vecinii mei din bloc şi cereau informaţii şi făceau raport pe care îl prezentau la Secretarul de Partid, pentru că mie îmi spuneau vecinii că: „a venit cineva, m-a întrebat…”Ăla era îmbrăcat civil, nu ştiau ei că e securist. I-au întrebat: „ce fel de om eşti… dacă duci gunoiul….” Nu era bine?! Era foarte bine, domnule! Pe ei îi interesa: „El ce fel de om este? Îşi bate femeia? Omoară copchii? Face stricăciuni la bloc? Ce e cu el?” Toate elementele astea îi interesa… Asta era una! Doi! Secretarul de Partid de Uzină îţi prezenta secţia, îţi spunea ce pericole sunt, ce activitate complexă are, ce cutare…. Toate acestea… Şi te întreba dacă eşti capabil să duci această sarcină. Aceasta după ce ei se interesaseră asupra individului. Pentru că ei au întrebat oamenii: -”Pe cine vedeţi bun pentru postul acesta?” -„Cutare…” A început să-l ia pe individul respectiv să-l treacă prin toate sitele astea… Ăia, [Securitatea] pe de o parte, te verificau acasă, ăştia de la Partid şi Sindicat [te verificau] pe Platformă [combinatului] şi abia după, se făcea un raport complex asupra ta şi se trimitea solicitarea la Directorul general pentru promovare.
Fragment din lucrarea: “Un fluviu de oțel la Dunăre. Cazul combinatului siderurgic din Galați” , autor: Gabriela-Violeta Iordăchiță
Citeste si Sănătatea mentală. Cum să folosești evenimentele de viață dificile ca un avantaj
Pentru consiliere psihologica online accesati: cabinetonline.ro
În plus, ar putea să-ți placă
Mai multe gasiti pe pagina de Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!