România are de zece ori mai multe mame între 10 și 14 ani decât media UE și mai multe decât avea în 2010.

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, Articole

Rata nașterilor la fetițe între 10 și 14 ani a fost de 10 ori mai mare în România față de media UE în 2021, potrivit Eurostat. Totodată, numărul bebelușilor născuți de mame sub 15 ani a fost mai mare în 2021 față de acum un deceniu, potrivit INS. Dintre tații cu vârstă declarată, 58% aveau sub 19 ani, iar 42% peste 20 de ani. Cea din urmă cifră scoate la iveală amploarea fenomenului violenței sexuale asupra fetelor, diferența dintre aceste minore și parteneri fiind de cel puțin șase ani în momentul actului sexual. În plus, peste jumătate dintre tații care au lăsat gravide fetițe sub 15 ani nu aveau vârsta declarată. Prin urmare, numărul de agresori împotriva minorilor ar putea fi mult mai mare, avertizează Asociația SEXUL vs BARZA, care face educație sexuală pentru adolescenți.

La un an de la reglementarea educației sexuale în școli, cu acordul părinților, Asociația SEXUL vs BARZA lansează prima o campanie de fundraising pentru realizarea unei programe școlare pilot în România dedicată special educației sexuale a adolescenților. Campania „Ți-e frică? Și lor! Susținem educația sexuală a tinerilor pentru un viitor în siguranță” va fi lansată joi, 29 iunie, ora 18.00, printr-o conferință online de presă.

Prin această inițiativă, asociația își propune, totodată, formarea profesorilor și consilierilor școlari și realizarea de materiale didactice pentru sprijinirea lor în predarea educației sexuale în școlile și liceele din România. La eveniment vor participa profesori, părinți, beneficiari ai asociației și reprezentanți ai autorităților responsabile pentru drepturile copilului.

„Cum alegem să oferim protecție copiilor noștri? Cum ne asigurăm, ca părinți sau profesori, că le-am dat copiilor pe care îi creștem și îi iubim, informațiile necesare ca să se descurce în situația unei relații firești între adolescenți sau în situația unui potențial abuz? Ce ne propunem în continuare este să construim o comunitate de profesori și școli care să lucreze cu noi în cadrul unor traininguri, ca apoi să poată face, cu materialele oferite de noi, realizate la standardele Uniunii Europene, educație sexuală în școli. Lucrăm la un program Școala Altfel – Educație sexuală, care să se adreseze adolescenților de la clasa a VIII-a în sus, cu acordul parental, cum prevede legea nouă, și astfel să venim în sprijinul profesorilor, părinților și, bineînțeles, al copiilor acestora. E important să continuăm munca multă și grea în România pe subiectele delicate cu adolescenții, cum ar fi intimitatea, sexualitatea și protecția împotriva abuzurilor emoționale și fizice.”, a declarat Adriana Radu, președinta Asociației SEXUL vs BARZA.

Context: Educația sexuală și lipsa ei

Înainte de pandemie, în anii școlari 2018-2019, 2019-2020, doar 5% dintre elevi au urmat opționalul Educație pentru Sănătate, singura materie de școală care include și noțiuni despre infecții cu transmitere sexuală și contracepție. Această stare gravă s-a acutizat în pandemie, când școala online a făcut actul educațional mai precar, iar Ministerul Educației a încetat să țină evidența numărului de elevi care urmează această materie opțională.

Alte consecințe ale lipsei de educație sexuală:

– La nivelul UE, țara noastră este pe locul II la numărul de mame minore, potrivit Eurostat.

– Rata nașterilor la adolescente între 15 și 19 ani a fost în 2021 de patru ori mai mare în România decât media UE, potrivit aceleiași surse.

– În același an, 745 de nou-născuți aveau mame sub 15 ani, numărul lor fiind în creștere față de 2010 când 732 de bebeluși aveau mame sub 15 ani, potrivit INS.

– 18.018 de nou-născuți aveau mame sub 19 ani în 2021, potrivit INS.

– În același an, 9% dintre întreruperile de sarcină au fost realizate de către fete între 15 și 19 ani, conform aceleiași surse.

– Cele mai multe cazuri noi de transmitere a virusului HIV au fost cauzate de raporturi sexuale neprotejate, 20% dintre cei afectați având până în 24 de ani, potrivit raportului HIV/AIDS surveillance in Europe.

Programa-pilot propusă de Asociația SEXUL vs BARZA

Potrivit Legii nr. 191/2022, începând din clasa a VIII-a și dacă au acordul părinților, elevii pot beneficia la școală de programe de “educație pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”.De aceea,Asociația SEXUL vs BARZA promovează educația științifică și empatică a adolescenților în domenii sensibile, cu implicarea profesorilor, consilierilor școlari și a părinților, respectând cadrul legal.

Printre temele abordate de către asociație în materialele didactice (planșe anatomice, materiale video și planuri de lecții) și în programa-pilot vor fi: cunoașterea propriului corp, prevenirea sarcinilor și a infecțiilor cu transmitere sexuală, combaterea abuzurilor sexuale, recunoașterea emoțiilor, creșterea stimei de sine, înțelegerea consimțământului într-o relație și dezvoltarea de relații sănătoase și combaterea bullyingului.

“SEXUL vs BARZA m-a ajutat să nu mă mai simt rușinată cu propriul corp și să mi-l înțeleg mai bine. Auzind mulți ani la rândul că a fi încă virgin la o anumită vârstă e foarte rușinos, am tot fost urmărită de această afirmație până să înțeleg că e doar un mit, cu ajutorul videoclipurilor educative și informative de la SEXUL vs BARZA”, a afirmat o studentă care urmărește online materialele educative realizate de SEXUL vs BARZA.“Am folosit din materiale pentru a-i ajuta pe copii să învețe că au dreptul să stabilească limite, că propriul corp le aparține și este inviolabil și că pot spune NU! oricui, oricând se simt inconfortabil”, a afirmat o profesoară din comunitatea SEXUL vs BARZA.

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Donează Știri din RO

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

doi tineri din Murgeni, prinși după un an de la tâlhărie – stiriest.ro

Doi tineri din Murgeni, reținuți pentru tâlhărie[embed]https://www.youtube.com/watch?v=eV9_YxiHqds[/embed]

Doi tineri din Murgeni au fost reținuți după ce au atacat un om și i-au furat banii din...

Read More...
proiectile din război, ridicate de pirotehniști – stiriest.ro

Descoperire de muniție neexplodată în comuna Epureni, județul Vaslui[embed]https://www.youtube.com/watch?v=eV9_YxiHqds[/embed]

Alertă într-o localitate din județul Vaslui, după ce mai multe elemente de muniție neexplodată au fost descoperite pe...

Read More...

Bienala INTERDESIGN: Experiment și Inovație Interdisciplinară

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online