Procurorii din CSM au cerut Inspecției Judiciare să verifice acuzațiile aduse șefului DNA, Marius Voineag, în documentarul Recorder

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, STIRILE ZILEI

Șeful DNA este acuzat de subordonații săi, foști sau actuali – în documentarul Justiție capturată, realizat de jurnaliștii de la Recorder – că le-a cerut acestora să-i acorde control deplin asupra dosarelor instrumentate.

Întrunită marți, secția pentru procurori a CSM a anunțat că va transmite cererea către Inspecția Judiciară „într-un termen considerat rezonabil”. Inspectorii judiciari sunt așteptați să verifice acuzațiile și, dacă descoperă nereguli, să ceară CSM eventuale măsuri disciplinare.

Tot marți, secția pentru procurori a decis convocarea adunărilor generale în vederea consultării procurorilor cu privire la necesitatea modificării legii penale și procesual penale, precum și a legilor justiției.

Aceeași secție pentru procurori a sesizat Inspecția Judiciară pe 12 decembrie pentru a verifica dezvăluirile făcute de jurnaliștii de la Recorder care au intervievat magistrați sub protecția anonimatului sau care și-au asumat public identitatea și care acuză tergiversarea deliberată a dosarelor de corupție cu implicarea unor judecători de rang înalt, printre care și șefa Curții Supreme, Lia Savonea.

În ceea ce privește activitatea șefului DNA, Liviu Lascu, fost șef de secție la DNA, și un procuror anticorupție care a vorbit sub protecția anonimatului au declarat pentru Recorder că, de la numirea sa la șefia parchetului anticorupție, Voineag și-a asigurat controlul deplin asupra dosarelor. El le-ar fi cerut subordonaților să-i raporteze fiecare cerere făcută către judecătorul de drepturi și libertăți, fie ele rețineri, cereri de percheziții sau de supraveghere a convorbirilor celor urmăriți în dosare.

Procurorul anticorupție a declarat că situația nu este nici pe departe una izolată și că resemnarea persistă în întregul sistem judiciar.

Deși Marius Voineag a refuzat să discute cu jurnaliștii de le Recorder, după ce aceștia au publicat documentarul, DNA a trimis HotNews ordinul dat de acesta în august 2023 și o dispoziție semnată de Laura Codruța Kovesi cu un deceniu în urmă sugerând că cele două ar fi asemănătoare. Numai că ordinul lui Kevesi din 2013 era destinat doar procurorilor din directa ei subordine, din structura centrală a DNA, în timp ce Voineag ar fi cerut raportări inclusiv de la structurile teritoriale ale instituției, scrie Recorder.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

cum a ajuns numele lui Mihai Barbu, fostul lider PNL Vaslui, exemplu în Parlament – stiriest.ro

De la PNL Vaslui la Parlament: povestea numelui lui Mihai Barbu

Un scandal politic care a implicat județul Vaslui a fost adus din nou în atenția publică, de data...

Read More...
Ana Rinder vorbește despre „direcție”, nu despre victorie – stiriest.ro

Ana Rinder își exprimă opinia despre direcție, nu despre victorie

Astăzi, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan a fost adoptată cu 281 de voturi în...

Read More...

Clasamentul universitatilor din Romania: lipsa universitatilor din Timisoara in Top 5

Ministerul Educației a publicat noua ediție a metarankingului universitar pentru anul 2025, un clasament realizat pe baza performanțelor obținute...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online