Moda toamnei 2022. Ce va trebui să poarte un bărbat în acest sezon?

BY: stiridinromania.ro In Lifestyle, STIRILE ZILEI
moda toamna barbat

Toamna și-a făcut deja simțită prezența ținând cont de furtunile tot mai dese și temperaturile din ce în ce mai scăzute. Asta înseamnă că va trebui să îți pregătești garderoba în tendințe cu moda dictată de desgineri, dar și de temperaturi. Nu trebuie să îți faci griji sau să te panichezi dacă nu te pricepi la modă. Specialiștii au pregătit și au prezentat tendințele în ceea ce privește moda domnilor din toamna 2022.

Așadar, iată cele mai importante 5 tendințe din sfera modei care te vor ajuta să îți faci garderoba pentru această toamnă:

1. Se poartă denimul

O tendință a actualului sezon este ținuta completă din denim. Aceastp tendință demonstrează, de asemenea, că moda doamnelor coincide uneori cu cea a domnilor. De ce a revenit denimul în trend? Păi, e simplu. Denimul este un material volatil care îți permite să îl accesorizezi cu orice și care, poate fi transformat în orice obiect de vestimentație, de la pălării la cizme.

2. Nu îți uita cravata acasă

Da, cravata nu a fost uitată din vestimentația domnilor, însă nu a mai fost purtată decât cu costumele clasice la evenimente importante. Însă, acest sezon vine cu o amintire de la începutul anilor 2000. De ce? În această toamna, designerii de modă, le recomandă bărbaților să poarte cravata și în combinații nonconformiste cum sunt cele cu blugi sau cu geci de piele.

3. Costumele cu model sunt surpriza sezonului

Te-ai săturat de veșnicele costume negre, gri sau albastru închis? Dacă da, înseamnă că această tendință este făcută pentru tine. Un costum cu model și din mai multe culori te va face foarte ușor să fii centrul atenției fără de depui prea mult efort. Un astfel de costum te va afce să arăți rebel, dar elegant în același timp. Totuși,a i grijă să îl accesorizezi în mod corespunzător.

4. Scoate adidașii din dulap

În ceea ce privește moda pantofilor, adidașii vor fi unul dintre elementele centrale în moda toamnei 2022. Dacă ești în căutarea modelului perfect, află că adidașii pentru bărbați de la Kalapod.net simpli, negri sunt în topurile designerilor. Poți combina perfect o pereche de adiași cu hainele din denim! O altă variantă în vogă acum sunt adidașii negri cu dungi albe.

5. Revin carourile

Ți-era dor de carouri? Nu erai sigur ce model ar trebui să aibă noul tău palton? Carourile sunt printre preferatele sezonului. Începe să cauți prin șifonier costumele în carouri, pantalonii sau cardiganurile în carouri. Acestea te vor ajuta să ieși în evidența și îți vor oferi o notă de eleganță și de bun gust. Învață să le și accesorizezi. De cele mai multe ori, acestea merg cu pantofi simpli negri sau maro.

În concluzie, tendințele pentru domni sunt surprinzătoare în această toamnă! Sigur te vei regăsi într-una dintre cele enumerate mai sus. Nu uita, totuși, să oferi o notă personală fiecărei haine pe care alegi să o porți.

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Donează Știri din RO

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Dronă militară a survolat localitățile Luncavița și Văcăreni!

Incidentul din Luncavița și Văcăreni

Specialiștii MApN au ajuns azi, 26 aprilie 2026, la fața locului în zona unei ferme din Văcăreni, județul...

Read More...
o persoană, găsită în stop cardio-respirator după ce a fost lovită- FOTO – stiriest.ro

Vântul puternic face primele victime[embed]https://www.youtube.com/watch?v=eV9_YxiHqds[/embed]

Vântul puternic a afectat deja municipiul Huși, unde o persoană a fost grav rănită în urma rafalelor violente...

Read More...
Bărbat omorât de un acoperiș smuls de vânt, copac prăbușit peste morminte în cimitir – stiriest.ro

Veste tragică în Huși: Bărbatul lovit de elemente de pe acoperiș a decedat[embed]https://www.youtube.com/watch?v=eV9_YxiHqds[/embed]

O intervenție dramatică în municipiul Huși s-a soldat cu o veste tragică, după ce un bărbat a fost...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online