Mentenanța mașinii toamna: recomandări pentru conducătorii auto

BY: stiridinromania.ro In Auto, STIRILE ZILEI
auto mentenanta masinii toamna


La debutul toamnei, autoturismul pe care îl conduci are nevoie de câteva ajustări, pentru a face față condițiilor climatice și a-ți asigura, în continuare, transportul în siguranță, cu atât mai mult cu cât ninsorile și temperaturile sub zero grade se apropie tot mai mult. De aceea, e important să iei inițiativa și să te ocupi de mentenanță, pentru a te proteja astfel de eventuale investiții însemnate în primăvară:

Înlocuiește ștergătoarele

Lamelele ștergătoarelor se deteriorează, inevitabil, după o anumită perioadă. Ploile și ninsoarea sunt pe cale să înceapă în curând, așadar, asigură-te că ștergătoarele tale sunt flexibile și că au capacitatea de a-ți curăța eficient parbrizul și luneta; în caz contrar, înlocuiește-le cu altele noi.

Testează funcțiile de încălzire și dezaburire sau dezgheț

Temperaturile au început să scadă suficient dimineața și seara, așa că îți poți testa aceste funcționalități, pentru a te asigura că este totul în regulă și că nu vei avea probleme în anotimpul rece.

Schimbă sau completează uleiul

Verifică manualul mașinii, pentru a afla dacă ai atins perioada sau numărul de kilometri la care este necesar schimbul de ulei. Dacă uleiul este murdar, fă o programare la service pentru a-l schimba. Dacă doar a scăzut cantitatea, completează cu ulei motor Ravenol sau alt brand cunoscut, pentru a împiedica apariția eventualelor probleme ale motorului.

Verifică frânele și anvelopele

Testează puterea de frânare și verifică dacă mașina frânează corespunzător în condiții de umiditate. De asemenea, se apropie perioada în care trebuie să schimbi anvelopele cu cele de iarnă; dacă ai unele pe care le-ai folosit și în anii precedenți, verifică starea acestora și gradul de uzură. După montaj, acordă o atenție sporită presiunii.

Inspectează luminile de drum

Aprinde luminile de drum și verifică dacă funcționează corect farurile, stopurile și semnalizarea. Roagă pe cineva să te ajute să verifici și luminile de frână și nu uita nici de avarii. Dacă anumite lumini nu funcționează, este recomandat să schimbi bulbii și, în cazul în care problema nu se remediază, verifică instalația electrică, pentru a constata un eventual scurtcircuit.

Cercetează fluidele

Lichidul de parbriz, lichidul de transmisie, lichidul de frână și cel de servodirecție trebuie verificate cu regularitate. Asigură-te că sunt completate conform cerințelor minime de siguranță și adaugă pe lista de cumpărături și un antigel, pe care să îl diluezi cu apă distilată, pentru a te asigura că sistemul de răcire a motorului va funcționa eficient.

Verifică filtrul de aer

Înlătură filtrul și privește-l la lumina unui bec de 60 watt. Dacă poți vedea prin el, este momentul să îl înlocuiești. Iar în cazul în care nu știi să îndepărtezi filtrul de aer pentru a-i observa starea, programează o vizită la atelierul auto.

Controlează bateria

Bateria mașinii este prima componentă care cedează în fața frigului. Iar dacă este foarte uzată, îți oferă toate premisele ca autoturismul tău să nu pornească într-o dimineață în timpul săptămânii în care trebuie să ajungi la o ședință importantă. Coroziunea, conexiunea slăbită cu cablurile sau, pur și simplu, utilizarea îndelungată pot fi cauze ale încetării funcționării.


Informatiile publicate de stiridinromania.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.



Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

METEO on februarie 4, 2023 at 9:20 am

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Fenomene vizate și zone afectate: viscol și ninsori moderate cantitativ la munte Interval de valabilitate: 04 februarie, ora

Read More...

Experiențe WOW cu SmartThings App: noile modele TV Neo QLED și OLED îți aduc voucher de 500 lei. Preînregistrează-te acum: https…

Experiențe WOW cu SmartThings App: noile modele TV Neo QLED și OLED îți aduc voucher de 500 lei. Preînregistrează-te

Read More...

Stiri Ministerul Apararii Nationale, Romania

Militarii Batalionului 151 Infanterie ,,Războieni” s-au antrenat în poligonul automatizat din Mogoșești „Lupii Negri”, așa cum sunt cunoscuți militarii ieșeni,

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online Adauga la Agregator.ro