Cu prilejul aniversării a 110 ani de la înființarea Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza și a 80 de ani de la înființarea Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii, s-a realizat cablarea structurată pentru rețelele de voce și date a celor 15 pavilioane dedicate instruirii elevilor militari.
Astfel, colegiul „Dimitrie Cantemir” a trecut printr-un proces intens de digitalizare, în urma căruia beneficiază de un sistem modern și sigur de comunicații.
În urma proiectului de anvergură implementat, școala dispune de două rețele de cablare structurată (neclasificată și clasificată) – (voce/date/video) pe suport de cupru și fibră optică.
Cablarea a fost realizată la cele mai înalte standarde de performanță, cu echipamente moderne și performante.
Prin intermediul rețelor se asigura actul de comandă/control la nivelul cazarmii, dar, cel mai important, se asigură accesul la internet al elevilor, atât în sălile de clasă, cât și în spațiile de odihnă și relaxare.
Rețelele interconectează 15 clădiri aferente pavilioanelor prin intermediul magistralelor de fibră optică , rețeaua fiind proiectată pentru a asigura viteze de minim 1Gbps.
În total s-au instalat peste 1100 de porturi date-voce-imagini, însumând peste 50 km de cablu de FTP, fibră optică și cablu telefonic, zeci de echipamente active (servere, switch-uri, Access Point-uri, UPS-uri), toate manageriate centralizat dintr-un singur punct.
Infrastructura de comunicații din colegiul „Dimitrie Cantemir” conține atât cablarea structurata clasica, ce respectă normele aflate în vigoare, cât și componentele de echipament și supervizare a acesteia.
Lucrările au fost executate în perioada ianuarie-mai 2022 de către o echipă de specialiști din cadrul S.C. Focality S.R.L., cu sprijinul Comandamentului Logistic Întrunit și al Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii, pe baza proiectului realizat de MarcTel S.I.T.
Achiziția, urmărirea și recepția acestei lucrări a fost asigurată de Baza 191 Logistică pentru comunicații și tehnologia informației.
În plus, ar putea să-ți placăMai multe gasiti pe pagina de Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!

































