CNA sancționează INEDIT TV!!!

BY: stiridinromania.ro In Articole, STIRILE ZILEI
cna sanctioneaza inedit tv (1)

Recent, CNA a sancţionat cu somație publică postul INEDIT TV, deoarece, în cadrul emisiunii „ Aducător de bucurie”, din 28 decembrie 2022, a fost prezentată o persoană ca fiind preot, desi la acel moment aceasta era oprită de la săvârșirea lucrărilor sfinte.

Emisiunea cu pricina este “Aducător de bucurie”, din 28 decembrie 2022, iar persoana la care se face referire este chiar parintele Emilian Prodan.

“În concret, în cadrul acestei ediții, preotul Emilian Prodan a fost prezentat îmbrăcat în veșminte preoțești, săvârșind o slujbă religiosă, desi acesta era la acel moment oprit de la săvârșirea lucrărilor sfinte, confom Biroului de presă și relații publice al Patriarhiei Române.

În consecință, Consiliul a constatat că modul de prezentare a domnului Emilian Prodan, în calitate de preot, sâvărșind o slujbă religioasă, nu a fost corect, fiind afectat dreptul publicului la informare corectă, care să-i fi permis să aibă cunoștință de faptul că acesta este oprit de la săvârșirea lucrărilor sfinte și nu pe cea indusă de radiodifuzor.” a transmis CNA.

In Decizia CNA nr.191 din 28.02.2023, se mentioneaza la final urmatoarele:

“Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat cu somație publică postul INEDIT TV, deoarece, în cadrul emisiunii „ Aducător de bucurie”, din 28 decembrie 2022, a fost prezentată o persoană ca fiind preot, desi la acel moment aceasta era oprită de la săvârșirea lucrărilor sfinte, informația referitoare la profesia acestei persoane nu a fost corectă, fiind astfel încălcate prevederile art. 64 din Codul audiovizualului.’’

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Situatia Pietei Muncii din Timis in Mai 2026: Rata Somajului la 0,99%

Rata șomajului în județul Timiș a înregistrat o scădere la finalul lunii mai, situându-se la 0,99%, față de 1,08%...

Read More...

Premiera națională: 40 de firme implicându-se în combaterea abandonului școlar la Giroc, lângă Timișoara

Comuna Giroc a fost gazda unui eveniment in premiera nationala, prin intermediul caruia peste 40 de companii locale si...

Read More...
FOTO Otto Forster 2026-05-30

Otto Forster, elvețianul dedicat orașului Lugoj – o poveste de modestie și implicare

Otto Anton Forster, elvețianul a cărui inimă bate pentru Lugoj, este o figură cunoscută și apreciată în oraș....

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online