Bulgaria | Iliana Iotova, prima femeie președinte al țării. Curtea Constituțională de la Sofia a acceptat demisia lui Radev

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, Externe, STIRILE ZILEI

Radev, considerat un pro-rus și eurosceptic, a făcut anunțul din 19 ianuarie cu numai două luni înaintea alegerilor parlamentare anticipate din Bulgaria și pe fondul speculațiilor că își pregătește propriul proiect politic pentru a candida în acest scrutin.

Decizia CC de a-i retrage mandatul lui Radev intră în vigoare pe 23 ianuarie 2026. Este definitivă și a fost luată în unanimitate de cei 12 judecători.

Cu câteva zile în urmă, președinta Curții Constituționale, Pavlina Panova, a declarat pentru Nova TV că „opinia generală a Curții este că doamna Iotova nu va trebui să depună din nou jurământul, deoarece trecerea de la o funcție la alta se face în virtutea Constituției, nu în urma unor alegeri”.

Se așteaptă ca Radev să părăsească oficial biroul său tot vineri, fiind condus de Iotova prin intrarea principală a sediului președinției.

Iliana Iotova va rămâne în funcția de președinte până la sfârșitul mandatului său, în ianuarie 2027.

În discursul său de luni, Radev a spus ca este „convins ca Iliana Iotova va fi un șef de stat demn” și i-a mulțumit pentru sprijinul acordat în ultimii nouă ani.

Cine este Iliana Iotova

Radev și Iotova au fost aleși președinte și vicepreședinte la scrutinurile din 2016 și 2021.

Din 2000 și până la alegerea ca vicepreședinte, Iotova a fost membră a conducerii Partidului Socialist Bulgar (BPS), iar între 1997 și 2007 a fost șefa centrului de presă al partidului.

În 2021, președinția bulgară a intrat în conflict cu BSP, care era condus atunci de Kornelia Ninova. De anul trecut, partidul este condus de Atanas Zafirov, care a felicitat-o acum pe Iotova pentru funcția prezidențială.

De asemenea, între 2005 și 2007, Iotova a fost deputat în Parlamentul de la Sofia, făcând parte dintr-o alianță de guvernare.

Ea a renunțat la mandat după ce a fost aleasă în Parlamentul European (PE) ca unul din primii europarlamentari bulgari după aderarea țării la UE. Din 2007 până în 2017, Iotova a făcut parte din Grupul Socialiștilor și Democraților din PE.

În 2014, Iotova a fost implicată într-un scandal legat de facturarea către PE a sumei de 4 000 de euro pentru o firmă bulgară de relații publice, care urma să îi îmbunătățească imaginea.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Atenție! Portal neautorizat de vânzare a rovinietei!

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din România că a identificat în mediul online...

Read More...

2026 Cleantech Conference: Advancing Europe’s Leadership through Transformative Decarbonisation

Inovația reprezintă motorul decarbonizării, iar Europa dispune de idei revoluționare; cu toate acestea, transformarea ambiției climatice în leadership industrial...

Read More...

Restricții de circulație (7,5 t) în zilele de 30 aprilie și 1 mai (Ziua Muncii)!

CNAIR informează participanții la trafic că potrivit prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maxima...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online