Dacă în alți ani, dezbaterile pe tema bugetului Timișoarei se întindeau pe ore întregi, de această dată a fost o ședință fulger.
Consilierii locali de la toate partidele s-au înțeles de minune și au votat pe bandă rulantă, toate amendamentele depuse, cu câteva excepții.
„Avem un buget destul de echilibrat, între investiții și funcționare, un pic mai mare la investiții, deși e foarte posibil să nu se realizeze chiar întreaga absorbție. Am reușit să reducem pe partea de personal, unde știți foarte bine că am fost nevoiți să reducem numărul de posturi cu 30%. Am încercat, cu acest buget, să le împăcăm pe toate, să îmbunătățim serviciile, transportul public, iluminatul, curățenia, spațiile verzi, dar și să continuăm investițiile mari, dar și să începem altele. Avem, ca un top 3, mobilitatea pe primul loc – 790 de milioane de lei, pentru noile mijloace de transport în comun, infrastructură, dar și subvențiile pentru STPT; pe locul doi este educația, ceea ce mă bucură – 424 de milioane de lei, pentru investiții, reparații, iar pe locul trei sunt rețelele, adică retehnologizarea Colterm, iluminatul public, subvențiile la Colterm”, a explicat Dominic Fritz, primarul Timișoarei, care a amintit și marile proiecte de investiții din acest an. Este vroba despre Podul Muncii, Podul Solventul, Pasajul din zona Polonă și Regenerarea urbană a Pieței Traian și a Pieței Mocioni.
Consilierii AUR au cerut, prin vocea lui Ilie Sîrbu, investiții în adăposturile civile, reabilitarea unor obiective din Piața Libertății și din cartierele Kuntz și Plopi, igienizarea Complexului Memorial din Cimitirul Eroilor, precum și realizarea unui studiu de fezabilitate pentru amenjarea unui port și a unei baze olimpice de caiac-canoe. Însă, toate aceste amendamente au fost respinse în bloc.
De altfel, Sîrbu a și reclamat, în timpul discuțiilor, că formațiunea din care face parte este discriminată, făcând aluzie la faptul că aleșii AUR nu au fost consultați la întocmirea bugetului.
“Sunt deja doi ani de când ne ignorați și nu înteleg ce e cu această discriminare”, i-a reproșat Ilie Sârbu primarului Dominic Fritz.
Pe de altă parte, au fost votate amendamentele privind SF-ul pentru un bazin nou de înot, acoperit (Dan Diaconu – PNL) și amenajarea unei piețe pentru carne, pește și lactate (Sandu Ștefan – PNL)
“Putem și să încurajăm schimbul de produse între producătorii zonali și cei din Banatul de munte și cetățenii Timișoarei cărora le putem asigura acces la produse de o mai bună calitate, mai proaspete și poate diferite de ceea ce se găsește în zona comercială”, a spus Sandu Ștefan, care a găsit și locația potrivită pentru o astfel de hală: terenul din spatele magazinului Dedeman, din Calea Șagului.
Tot Sandu Ștefan a propus și reconfigurarea zonei din fața Spitalului Județean, pentru decongestionarea traficului, care se estimează că va crește simțitor, în anii următori, Asta va îngreuna inclusiv accesul medicilor și al ambulanțelor, lucru care va pune în pericol viața pacienților. Și acest amendament a fost adoptat.
De asemenea, au fost agreate propunerile de modernizare a Parcului Copiilor (Silvia Chițac – PNL) și de reabilitare a Ștradului Termal (Lorenzo Barabas – PNL).
Alte cinci amendamente au venit din partea lui Simion Moșiu (PNL), însă doar unul dintre acestea a fost aprobat și acela cu modificări radicale. Moșiu a vrut să dea administrației Fritz, șansa “să intre în istorie”, cu un proiect ca în Singapore.
“Este o un proiect de viitor, un proiect îndrăzneț, care se poate realiza la Baza Uszoda. De ce este un proiect îndrăzneț ca și concept, pentru că e o propunere de a face parcările pe câteva niveluri, sub bazinul olimpic care lipsește orașului Timișoara. Ar rezolva două chestiuni foarte importante pentru oraș: un bazin olimpic și o bază de antrenament pentru copii și pentru echipa de polo, iar ca și investiție pentru oraș ar fi o premieră pentru România, din punct de vedere al unei baze sportive. Bazinul de inițiere și de antrenament pot fi făcute la parter. La parter ar avea loc atât autocarele, iar la etajele superioare, turiștii și spectatorii de la competițiile sportive”, a spus Moșiu.
Cu alte cuvinte, consilierul PNL vrea o parcare cu mai multe etaje, deasupra căruia să fie un bazin de înot de mari dimenisiuni. Doar că argumentele sale nu i-au convins pe colegii din Consiliul Local, care au fost de acord doar cu studiile necesare refacerii Bazei Uszoda.
Au mai fost adoptate două amendamente depuse de liberalul Alin Bătrîn. Este vorba, despre un studiu de fezabilitate privind modernizarea liniei 7 de tramvai și documentația pentru un proiect pilot numit “Orașul din cartier – zona Aradului”. Acesta vizează amenjarea de locuri de joacă pentru copii, a unor terenuri multifuncționale și crearea de zone de relaxare pentru seniori. Consilierii PSD nu au avut niciun amendament, iar în final, bugetul a fost adoptat cu 23 de voturi „pentru” și trei abțineri.