Săptămâna aceasta, polițiștii locali împreună cu cei ai Secției 4 și 5 Poliție din cadrul IPJ Constanța și jandarmii Gr…

BY: In Articole, Externe
Săptămâna aceasta, polițiștii locali împreună cu cei ai Secției 4 și 5 Poliție din cadrul IPJ Constanța și jandarmii Grupării Mobile „Tomis” au desfășurat o acțiune tematică care a avut ca scop verificarea respectării normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a curățeniei în municipiul Constanța. S-a acționat cu preponderență în următoarele zone: Palas, Brătianu, Baba Novac, Compozitori, CET, Anda, KM 4-5, Medeea, KM 5, KM 4, Viile Noi, Poarta 6, Aba…tor, Groapă, pasarela pietonală pod CORA, zona malul portului cuprinsă între Poarta 5 și Poarta 6, zona calea ferată cuprinsă între str. Caraiman și intrare port Poarta 6, zona Eden, zona Brick, stații CT Bus etc În cadrul activităților de prevenire și combatere a faptelor ilicite au fost legitimate 161 de persoane. S-au aplicat 135 de sancțiuni contravenționale în valoare de 36.410 lei și s-au dispus 10 măsuri complementare de aducere a terenului la starea inițială. Cele mai multe abateri au vizat: aruncarea ambalajelor pe domeniul public, apelarea, în mod repetat, la mila publicului, consum de alcool pe domeniul public, răscolirea gunoiului din containerele special amenajate, depozitarea de bunuri pe domeniul public, arderea substanțelor sau a materialelor de orice natură în aer liber. Au fost, de asemenea, verificați 25 de operatori economici și întocmite 20 de note de constatare. În timpul desfășurării acestei acțiuni tematice, oamenii legii au constatat și o infracțiune de furt. Activități similare se vor derula în continuare, în scopul asigurării unui climat public civilizat. Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuarea orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

Sursa si foto: pagina oficiala de Facebook. Read More 

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Andrei Șerban, prefect de Vaslui prin… „Ordin”? Noul șef al Prefecturii nu știe nici măcar prin ce act a fost numit în funcție

Andrei Șerban, prefect de Vaslui fără „Ordin”

Un nou prefect al județului Vaslui a reușit să atragă atenția prin gafele sale, depășind orice așteptare. Andrei...

Read More...
Mafia morții nu doarme nici de sărbători. Cum a fost obligată o familie din Vaslui să accepte „taxa Sârbu” pentru a-și transporta mortul la Arad

Mafia morții nu se oprește nici de sărbători: Cum o familie din Vaslui a fost obligată să plătească “taxa Sârbu” pentru a-și transporta mortul la Arad

La morga Serviciului Județean de Medicină Legală Vaslui, regulile nu sunt scrise în lege. Sunt scrise de Ionuț...

Read More...
acuzații de abuz și bani ceruți. Oamenii vorbesc, conducerea tace – stiriest.ro

Scandalul abuzurilor și șantajelor: tăcerea conducerii alimentează zvonurile

Situația de la intrarea în Spitalul Județean de Urgență Vaslui devine tot mai alarmantă, conform numeroaselor reclamații făcute...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online