Refugiul disperat al țăranilor români în Moldova: evadarea din mâinile habsburgilor și a sașilor

Țăranii români se refugiau disperați în Moldova din pricina taxelor impuse de habsburgi și a abuzurilor sașilor

Mii de țărani transilvăneni preferau să-și abandoneze tot avutul, pământuri, case, și să pornească în bejenie pentru a se refugia în Moldova. Așa s-a ajuns ca după doar un secol, foarte multe nume specifice județului Bistrița-Năsăud să se regăsească și dincolo de munți, în Moldova. Timp de câteva decenii bune până spre începutul secolului XIX, acest fenomen s-a perpetuat fără oprire, mai cu seamă din cauza abuzurilor și crimelor pe care le făceau habsburgii, sașii și ungurii împotriva românilor.

“Magistratul Bistriţei a hotărât, la 15 mai şi 4 octombrie 1713, măsura abuzivă de izgonire a românilor din oraş şi din satele cu populaţie germană ale districtului. În hotărârea din 15 mai, semnată de întregul magistrat, prevăzută cu sigilii, fixa drept termen de plecare sfârşitul lunii mai 1713, după care dacă la 1 iunie se vor mai afla case pe loc, acela vor fi arse şi prefăcute în cenuşă conform vechiului obicei practicat pe vremuri”

Studiind arhivele “stăpânirii” din cetatea Bistriței, am constatat că viața pentru românii aflați sub presiunea alogenilor ocupanți, agresivi și cu atitudini dictatoriale, despotice, adeseori criminale, genocidare pe criterii etnice și religioase, ei bine viața pentru românii ardeleni devenise atât de insuportabilă încât la 1760, deci cu 24 de ani mai devreme decât Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, deja existau frământări sociale și mici răscoale pe cuprinsul Transilvaniei.

Taxele împovărătoare, tot mai mari și adeseori ilegale după cum s-a putut constata din anumite documente istorice, serviciul militar folosit ca pretext de a-i pune mereu pe români în prima linie a războaielor imperiului pe post de carne de tun, nedreptățile și samavolniciile îndreptate împotriva proprietății private a românilor, care erau deposedați ilegal și scoși din vetrele lor pentru a-i oploși acolo pe paraziții de “oaspeți”, așa acum tendențios erau numiți coloniștii aduși samavolnic mai întâi de Regatul Ungariei, iar mai apoi de Imperiile Habsburgic, Austriac, Austro-Ungar, Ungaria dualistă, cu scopul vădit de diluare etnică a populației majoritare din Transilvania: românii.

Problema era că nici dacă voiau să scape cu fuga din Ardeal și să se refugieze în Moldova, acești zbiri veniți parcă din iad pe capul românilor nu-i lăsau să fugă, ci îi vânau și îi readuceau cu forța înapoi.

Habsburgii și sașii conducători din Bistrița căutau să-i izoleze cultural și spiritual pe românii transilvăneni de cei din Moldova. Nici ei nu erau lăsați să se refugieze în Moldova, nici românii din Moldova nu puteau intra decât cu voie de la stăpânire pe teritoriul Transilvaniei.

Un alt motiv era discriminarea religioasă: atât pătrunderea reformei religioase în Transilvania, mai ales prin calvinism care era îndreptat cel mai agresiv împotriva românilor, cât și prin vechea ură a catolicismului împotriva “valahilor schismatici”, se îndreptau cu o ură nemărginită împotriva ortodoxiei românești, distrugând mănăstiri, biserici, schituri, ucigând călugări, violând călugărițele, acte abominabile care adesea se petreceau fără nicio frică față de Dumnezeu.