Timisoara gazduieste, in perioada 2-4 iunie, Forumul Regiunilor organizat de Adunarea Regiunilor Europene (AER) si Consiliul Judetean Timis. Evenimentul reuneste lideri regionali, reprezentanti ai institutiilor europene, ai mediului academic, ai societatii civile si ai mass-media pentru a discuta despre rolul regiunilor in consolidarea democratiei si combaterea dezinformarii intr-un context marcat de dezvoltarea accelerata a inteligentei artificiale si de cresterea vulnerabilitatilor informationale.
Deschiderea oficiala a avut loc marti, 2 iunie, prin conferinta de nivel inalt „Defending Democratic Resilience in the Age of Disinformation”, organizata la sediul Consiliului Judetean Timis.
In cadrul dezbaterilor, participantii au analizat modalitatile prin care administratiile regionale pot contribui la intarirea rezilientei democratice si la combaterea fenomenului dezinformarii.
Dupa primul panel al conferintei dedicate rezilientei democratice in era dezinformarii, presedintele CJ Timis, Alfred Simonis, si presedintele Adunarii Regiunilor Europene, Lukas Mandl, au sustinut o conferinta de presa. Acestia au prezentat principalele teme aflate pe agenda forumului si au vorbit despre provocarile generate de dezinformare, inteligenta artificiala si interferentele informationale asupra proceselor democratice.
Alfred Simonis a subliniat importanta gazduirii acestui eveniment la Timisoara si rolul pe care judetul il joaca in cadrul Adunarii Regiunilor Europene.
„Discutiile din aceste zile au o tema extrem de importanta: apararea rezilientei democratice in era dezinformarii. Ne-am propus sa aducem la aceeasi masa reprezentanti ai administratiilor regionale, ai mediului academic, ai societatii civile si ai mass-media pentru a identifica solutii concrete la provocarile cu care se confrunta democratiile europene.
Vorbim despre riscurile generate de manipularea informationala, despre impactul inteligentei artificiale asupra spatiului public si despre modul in care putem consolida cultura democratica prin educatie, participare civica si dialog institutional. Cred ca astfel de dezbateri sunt necesare mai ales intr-o perioada in care cetatenii sunt expusi unui volum urias de informatii, iar capacitatea de a distinge intre informatia reala si dezinformare devine din ce in ce mai importanta”, a declarat Simonis.
Acesta a amintit ca judetul Timis este membru al Adunarii Regiunilor Europene inca din anul 1994, cu peste un deceniu inainte de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.
„Judetul Timis este membru al Adunarii Regiunilor Europene din 1994, cu mult inainte ca Romania sa adere la Uniunea Europeana. Acest lucru demonstreaza ca Timisul a avut intotdeauna o deschidere puternica spre cooperarea europeana si spre parteneriate internationale.
In prezent, colaboram foarte bine cu regiunile vecine, prin DKMT si prin programele transfrontaliere cu Ungaria si Serbia. Implementam constant proiecte finantate din fonduri europene si vedem in fiecare zi beneficiile cooperarii regionale. Din acest motiv, consider ca Timisul reprezinta un model la nivel national in ceea ce priveste implicarea in structurile europene si schimbul de bune practici cu alte regiuni”, a afirmat presedintele CJ Timis.
In interventia sa, Simonis a abordat si impactul dezinformarii asupra activitatii administratiei publice si asupra perceptiei cetatenilor.
„Dezinformarea nu a afectat in mod direct implementarea proiectelor noastre, dar a influentat perceptia oamenilor asupra acestora. Am avut situatii in care lucrari aflate deja in executie erau contestate in spatiul public, desi realitatea putea fi vazuta la fata locului. Acesta este unul dintre efectele cele mai periculoase ale dezinformarii: creeaza confuzie si erodeaza increderea cetatenilor in institutii. Totusi, cred ca efectele sale sunt mai degraba pe termen scurt. In timp, oamenii vad rezultatele concrete, vad investitiile realizate si isi formeaza propriile concluzii. Sunt convins ca faptele si rezultatele sunt mai puternice decat orice informatie falsa distribuita pe retelele sociale”, a mai spus Alfred Simonis.
Presedintele Adunarii Regiunilor Europene si membru al Parlamentului European, Lukas Mandl, a evidentiat rolul administratiilor regionale in apararea valorilor democratice si in consolidarea proiectului european.
„Este o zi importanta pentru democratia europeana si sunt recunoscator regiunii Timis pentru gazduirea acestui forum. Regiunile au un rol esential in apararea valorilor democratice, deoarece ele reprezinta nivelul de administratie cel mai apropiat de cetateni.
Cand vorbim despre democratie, vorbim si despre subsidiaritate, despre capacitatea de a lua decizii cat mai aproape de oameni si despre responsabilitatea de a construi institutii puternice si comunitati reziliente. Regiunile europene demonstreaza in fiecare zi ca pot colabora dincolo de frontiere si ca pot contribui la intarirea proiectului european prin schimbul de experienta si de bune practici”, a declarat Mandl.
Oficialul european a amintit relatia de lunga durata dintre judetul Timis si Adunarea Regiunilor Europene, apreciind implicarea constanta a administratiei judetene in activitatile organizatiei si in proiectele de cooperare internationala.
In contextul temei principale a conferintei, Mandl a atras atentia asupra provocarilor cu care se confrunta democratiile europene si asupra riscurilor generate de raspandirea informatiilor false.
„Democratiile europene se confrunta cu provocari serioase. Vedem raspandirea teoriilor conspiratiei, a discursului instigator la ura si a diferitelor forme de interferenta informationala.
In acelasi timp, dezvoltarea tehnologiei si a inteligentei artificiale schimba radical modul in care oamenii consuma si distribuie informatia. De aceea, rezilienta democratica trebuie sa devina o prioritate pentru toate nivelurile de guvernare. Nu este suficient sa reactionam la probleme atunci cand ele apar. Trebuie sa investim in educatie, in gandire critica, in dialog si in consolidarea comunitatilor locale. Regiunile au capacitatea de a face acest lucru si tocmai de aceea rolul lor este atat de important”, a afirmat presedintele AER.
Potrivit lui Mandl, raspunsul la provocarile generate de noile tehnologii nu trebuie sa fie respingerea acestora, ci utilizarea lor in sprijinul valorilor democratice.
„Mesajul pe care il transmitem de la Timisoara nu este unul impotriva digitalizarii sau impotriva inteligentei artificiale. Dimpotriva, credem ca aceste instrumente trebuie folosite pentru a sprijini valorile fundamentale ale Europei: demnitatea umana, libertatea individuala, egalitatea si democratia. Provocarea nu este sa oprim progresul tehnologic, ci sa ne asiguram ca acesta serveste interesului public si contribuie la consolidarea societatilor democratice. In acest proces, cooperarea dintre institutii, mediul academic, mass-media si societatea civila este esentiala”, a concluzionat oficialul european.
Forumul Regiunilor continua pe 3 iunie cu Adunarea Generala a Adunarii Regiunilor Europene, reuniunea de primavara a Biroului organizatiei si plenara Retelei Regiunilor Interculturale. Dezbaterile vor aborda teme precum politica de coeziune, agricultura si dezvoltarea rurala, accesul la servicii, procesele multilaterale, incluziunea migrantilor si combaterea dezinformarii. In ultima zi a evenimentului, Reteaua Regionala de Tineret isi va desfasura Adunarea Generala si va organiza sesiuni dedicate dezvoltarii competentelor in domeniul combaterii dezinformarii, dezvoltarii rurale si regenerarii urbane. (Denisa Campean)