Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi o întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Confederației Națio…

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, Articole
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi o întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). La întâlnire au participat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, și reprezentanți ai Ministerelor Educației și Justiției. Principalul punct de discuție a vizat măsurile necesare pentru prevenirea și combaterea abandonului șco…lar. Participanții au arătat că este nevoie de coordonarea eforturilor pe care instituțiile responsabile le derulează în acest sens, în domenii complementare educației, precum cel al muncii, familiei și tineretului ori al sănătății. Premierul a subliniat că noile Legi ale Educației, parte a Proiectului România Educată, alături de investițiile demarate deja pentru modernizarea și dotarea școlilor și de finanțarea mecanismelor care să stimuleze atât performanța elevilor, cât și prezența lor, trebuie susținute prin implicarea tuturor ministerelor și autorităților locale. 🔎Detalii: https://gov.ro/…/intrevederea-premierului-nicolae-ionel-ciu…

Citeste tot articolul aici: Read More

Sursa si foto: facebook.com

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Admiterea la Politehnica Timișoara: 2.000 de locuri bugetate disponibile

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu...

Read More...
Finala Cupei României ajunge pe Stadionul Delta

Finala Cupei României pe Stadionul Delta

Cupa României la nivel județean își va desemna câștigătoarea într-un meci spectaculos și disputat pe Stadionul Delta din...

Read More...

Avertisment meteo: Cod galben de vânt și vijelii în mai multe regiuni din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online