Orange deschide cel de-al doilea laborator 5G din România alături de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și de Continental

BY: stiridinromania.ro In Articole, Magazin

Orange a deschis în Iași cel de-al doilea laborator 5G din România, un hub tehnologic dedicat în special sectorului automotive, în care mediul academic, startup-urile și companiile din regiunea Moldovei pot să inoveze și să testeze soluțiile bazate pe tehnologia 5G. Proiectul este realizat de Orange, în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) și Continental.

Lansarea celui de-al doilea laborator 5G din România vine la 2 ani de la deschiderea celui din București și face parte dintr-o inițiativă internațională a Grupului Orange ce urmărește dezvoltarea unei rețele extinse Orange 5G Lab în Europa, Africa și Orientul Mijlociu. Laboratorul din Iași devine astfel al 18-lea deschis la nivelul Grupului Orange, iar în cei peste 2 ani de la debutul programului, peste 2.000 de companii au beneficiat de acces la resursele din Orange 5G Lab, iar peste 200 dintre acestea au primit sprijin pentru a-și testa sau dezvolta serviciile lor bazate pe 5G.

Noul laborator 5G inaugurat în cadrul TUIASI va funcționa în mod complementar cu cel din București, însă o bună parte din activitatea sa va fi concentrată pe cercetarea și dezvoltarea de soluții destinate transportului și mobilității viitorului. Astfel, Continental Iași și Orange România lucrează la dezvoltarea unei soluții pentru intersecții inteligente ce va crește siguranța rutieră și va pune bazele pentru conducerea autonomă.

Orange 5G Lab – spațiul dedicat inovației

Orange 5G Lab din Iași are în dotare tehnologii ce vor fi disponibile în rețeaua comercială în viitor, ce pot fi testate astăzi doar în mediu de laborator:

5G Standalone Virtualized User Plane Function – componenta locală care procesează traficul 5G și realizează conexiunea cu rețeaua core din Orange 5G Lab București;5G New Radio – componenta de acces radio a infrastructurii 5G;Open RAN & Open Core – separarea software-ului de hardware și virtualizarea rețelei radio sau rețelei core ce permit rularea sistemului pe echipamente CoTS (Commercial-of-the-Shelf);Edge Computing permite reducerea distanței dintre utilizatori (aplicații) și servicii (date) și facilitează garantarea latențelor și debitului de transmisii, după cum sunt solicitate de servicii și aplicații.

Arhitectura de telecomunicații disponibilă în laboratorul Orange 5G din Iași va deschide noi oportunități pentru business-urile din regiunea Moldovei, va contribui la economia regională și va accelera digitalizarea mai multor sectoare economice cu ajutorul 5G, precum: automotive și mașini autonome, orașe inteligente, transport și logistică, e-health, securitate cibernetică, tehnologie verde etc. De la deschiderea primului laborator 5G din țară și până în prezent, mai multe companii românești și startup-uri au început dezvoltarea de proiecte 5G alături de Orange, ce vizează transport fluvial și maritim coordonat de la distanță, mobilitate urbană, agricultură de precizie sau viitorul colaborării în industria 4.0.

Interesul mediului antreprenorial pentru tehnologiile emergente precum 5G a fost evidențiat și în urma sondajului realizat în Europa de Grupul Orange la începutul acestui an. Astfel, 83% dintre companiile românești care au participat la studiu sunt de părere că tehnologia 5G le va îmbunătății afacerile, în timp ce 78% spun că se așteaptă ca operatorul de telecomunicații să le ofere suport cu soluții 5G. În același sondaj, 92% și-au declarat interesul pentru programul Orange 5G Lab.

În prezent, reţeaua Orange 5G este disponibilă în 25 de orașe de pe întreg teritoriul țării, printre care: Arad (acoperit 100%), Bacău, Craiova, Brașov, București (acoperit 100%), Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Sibiu și Timișoara, dar și în localități din județul Ilfov, stațiuni montane și estivale.

„Lansarea Orange 5G Lab din Iași ne oferă șansa să aducem în prezent tehnologiile viitorului și să oferim mediului academic, de business și startup-urilor locale acces la o arhitectură de rețea unică în România, deschisă pentru testare. Resursele și tehnologiile din acest laborator ne vor permite să dezvoltăm alături de parteneri și cercetătorii din cadrul TUIASI, soluții pentru sectorul automotive, pentru intersecții mai sigure și pentru mobilitatea urbană, în care incidentele sperăm să devină excepție și nu regulă.” a declarat Marius Maican, Chief Technology Officer, Orange România.

„Această colaborare cu ecosistemul economic local și național are un triplu rol. În primul rând este accelerată transformarea în inovație a ideilor cercetătorilor și studenților TUIASI. În al doilea rând, laboratorul este deschis comunității locale de inovare, putând activa ca platformă de testare pentru aplicații prototip venite din mediul antreprenorial. Apoi, infrastructura din laborator va oferi un consistent suport aplicativ pentru activitățile educaționale în aria tehnologiilor de vârf, precum conectivitate 5G, IoT, prelucrarea distribuită a semnalelor sau inteligența artificială.” conf. univ. dr. ing. Simona Caraiman, prorector Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Împreună pentru intersecții inteligente mai sigure

Centrul de cercetare și dezvoltare Continental cu susținerea Orange Business, a TUIASI și a Primăriei Municipiului Iași lucrează la dezvoltarea de soluții dedicate domeniului automotive și la integrarea acestora în infrastructura rutieră specifică orașelor inteligente.

Soluția Smart Intersection, instalată în intersecția Podu Roș din Iași are ca scop dezvoltarea de sisteme care permit vehiculelor automate și conectate să-și coordoneze comportamentul de conducere atunci când trec prin intersecții inteligente. Aceasta va contribui la reducerea numărului de incidente și la protejarea participanților vulnerabili la trafic, precum pietonii și bicicliștii. Soluția combină prelucrarea imaginilor video asistată de inteligența artificială cu beneficiile aduse de conexiunea la o rețea 5G și o soluție de tip edge-computing. TUIASI contribuie la aceasta soluție prin dezvoltarea de algoritmi pentru detecția și localizarea participanților din trafic, dar și prin cercetări referitoare la utilizarea tehnologiei 5G în astfel de scenarii.

Tehnologia 5G furnizată de Orange duce la îmbunătățirea substanțială a soluției Smart Intersection prin caracteristicile specifice conectivității de ultimă generație, precum:

Latență ultra-scăzută și fiabilitate ultra-înaltă necesare pentru a îmbunătăți conducerea colaborativă;Densitatea mare de conexiuni pentru o anumită zonă geografică și fluxul ridicat de date ce facilitează colectarea și partajarea informațiilor în timp real;Estimarea foarte precisă a poziției utilizatorilor mobili oferită de serviciile de localizare 5G care ajută la îmbunătățirea siguranței utilizatorilor vulnerabili din trafic.

„Proiectul de intersecții inteligente din Iași demonstrează încă o dată cât de puternic este obiectivul Continental de Vision Zero – zero accidente fatale, zero accidente cu victime, zero accidente. Specialiștii din Continental Iași au contribuit la dezvoltarea de algoritmi și funcționalități care cresc siguranța rutieră și deschid drumul spre conducerea autonomă. Împreună punem viitorul în mișcare” a declarat Marian Petrescu, directorul sediului din Iași a Continental Automotive România.

Prezentă în Iași din 2006, compania Continental desfășoară activități de cercetare și dezvoltare a tehnologiilor de vârf din industria auto, cu accent pe dezvoltare de software, securitate cibernetică, conectivitate și conducere autonomă. Cei peste 2000 de specialiști din Iași lucrează la proiecte dedicate orașelor și mașinilor inteligente, capabile să crească eficiența, siguranța și confortul condusului.

Mai multe detalii despre:

laboratoarele Orange 5G: https://5glab.orange.ro/rețeaua Orange 5G: https://www.orange.ro/tehnologii/5gprezentare Orange 5G Lab Iași: https://youtu.be/wWI5YYZE4Poproiectul intersecții inteligente mai sigure: https://youtu.be/zJ0gTIc2Y6E

Sursa si foto: Link catre articol




Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Finala mică a voleiului masculin: Dinamo București vs Rapid București, meciul 2 din serie

Astăzi, echipa de volei masculin a clubului Dinamo București se pregătește pentru meciul 2 din finala mică împotriva echipei...

Read More...

Campionii la Șah Rapid în 2024

Evenimentul de Șah Rapid din 2024 a adus în prim plan micii campioni ai acestei competiții. Printre aceștia se...

Read More...

Victorie în primul derby al finalei mici

Echipa masculină de baschet a Rapidului a obținut o victorie importantă în primul derby al finalei mici a campionatului...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online Adauga la Agregator.ro