O Românie uitată de compasiune

Într-o Românie care se pretinde civilizată și cu valori creștine, încă asistăm la scene absurde, desprinse parcă dintr-un film prost. Un bărbat de 68 de ani din localitatea Valea lui Bosie, județul Vaslui, a fost abandonat, chiar și după moarte, de o societate care ar fi trebuit să-l protejeze și de o biserică ce ar fi trebuit să-l primească fără ezitare pe ultimul drum.

Sicriul său a fost lăsat în mijlocul câmpului pentru că mașina care îl transporta nu a mai putut înainta din cauza noroiului. Fără familie, fără rude care să lupte pentru el, trupul bărbatului a rămas la mila altora. Câțiva tineri au fost cei care au preluat inițiativa și, într-un gest de solidaritate autentică, l-au dus pe umeri până la casa lui. Nu cei care predică despre compasiune au fost acolo să-l sprijine, ci oameni simpli, cu suflet, care nu au pus condiții pentru a ajuta.

Umilința acestui om nu s-a terminat aici. Când a venit momentul să fie înmormântat, preotul din localitate a refuzat să-i oficieze slujba. Motivul? Bărbatul „nu mergea la biserică” și, în plus, s-a presupus că ar fi fost catolic. O dovadă clară că pentru unii reprezentanți ai bisericii credința a devenit o afacere, iar oamenii sunt evaluați nu prin prisma omenirii lor, ci a taxelor plătite în timpul vieții. Această atitudine nu este singulară. În multe parohii preoții au devenit mai degrabă administratori de „servicii religioase” contra cost, decât păstori ai sufletelor. Nu cotizezi, nu meriți slujbă, nu vii la biserică, nu ești vrednic să fii îngropat creștinește. O viziune complet opusă învățăturilor evanghelice pe care le predică duminică de duminică. Biserica se grăbește să ceară donații pentru ridicarea de catedrale, dar nu își asumă responsabilitatea de a fi alături de cei nevoiași, fie ei vii sau morți. În schimb, aceia care nu au plătit „abonamentul” la biserică sunt lăsați de izbeliște. Cât mai valorează cuvintele despre „mila lui Dumnezeu” dacă slujitorii săi sunt primii care întorc spatele celor aflați în nevoie?

În cele din urmă, bărbatul va fi înhumat în Huși, într-un cimitir ortodox, însă rămâne o întrebare: de ce trebuie să se ajungă la astfel de situații ca să ne dăm seama cât de departe au ajuns unii preoți de misiunea lor spirituală? Această poveste nu este doar despre un om abandonat în moarte, ci despre o întreagă instituție care pare să fi uitat sensul real al cuvântului „creștinism”.