Fii grabnic în răspândirea binelui: Predica Preasfințitului Părinte Ignatie

Există momente în care un cuvânt rostit la timpul potrivit poate schimba felul în care privim lumea. Unul dintre acele momente s-a petrecut duminică, 26 aprilie 2026, în orașul-stațiune Sângeorz-Băi, unde, la sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a rostit o omilie care a atins inimile credincioșilor. Slujba a reunit cinci ierarhi — Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, alături de Episcopii Ignatie, Benedict, Macarie și Samuel Bistrițeanul — într-o duminică încărcată de lumină: a treia după Paști, închinată sfintelor femei mironosițe.

Pornind de la Evanghelia zilei, Părintele Ignatie a propus o reașezare delicată a înțelegerii noastre despre femeile care, dis-de-dimineață, au mers la mormântul Mântuitorului. Nu curajul a fost trăsătura lor dominantă, a spus Preasfinția Sa, ci dragostea — acea dragoste care nu zăbovește, care nu cunoaște lentoare, care transformă totul în mișcare. Într-o lume în care termenul biblic „ajutor potrivit” a fost adesea citit în chei depreciative, ierarhul a oferit o lectură vindecătoare: în limba ebraică, cuvântul „ezer” descrie tocmai ajutorul pe care Dumnezeu Însuși îl dă omului. Așadar, femeia este pentru bărbat ceea ce este Dumnezeu pentru credincios — un ajutor binecuvântat, grabnic, fără intermitențe. Cuvântul cel mai puternic al predicii a venit dintr-o oglindire sinceră a vremurilor noastre. Părintele Ignatie a vorbit despre două feluri de grabă: cea a femeilor mironosițe, plină de iubire și lumină, și cea pe care o trăim astăzi — graba de a răspunde răului cu rău, de a multiplica suferința cu un simplu click. „Avem o grabă diabolică de a răspunde răului cu rău și cu mai multă virulență”, a observat Preasfinția Sa, atrăgând atenția asupra faptului că, în lumea virtuală, răspândirea răului se face cu o viteză pe care, deseori, nici nu o conștientizăm. Distribuim un conținut calomnios, dăm mai departe o bârfă, intrăm fără să vrem în lanțul răului — toate acestea într-o secundă. În contrast, femeile mironosițe ne învață altceva: să fim grabnici în a răspândi binele, în a vorbi despre ceea ce ne luminează sufletul, în a împărtăși celorlalți bucuria pe care am primit-o. Poate cel mai emoționant moment al predicii a fost cel în care ierarhul a vorbit despre felul firesc în care bucuria autentică se revarsă înspre ceilalți. Când suntem cu adevărat copleșiți de lumină, nu mai stăm să ne întrebăm cum să o dăm mai departe — ea curge de la sine. Iar această bucurie, a spus Părintele Ignatie, are puterea să restructureze sufletul unui om atins de suferință, boală sau tristețe. Așa cum ne învață Sfântul Simeon Noul Teolog, atunci când Hristos înviază tainic în inima noastră, devenim și noi purtători de lumină — exact ca femeile mironosițe care, fără să le ceară nimeni, au alergat să vestească Învierea. Cuvântul Preasfințitului Părinte Ignatie a fost o chemare blândă, dar limpede: să devenim, fiecare dintre noi, oameni care duc binele mai departe cu aceeași fervoare cu care lumea de astăzi pare grăbită să răspândească răul. Într-o vreme în care oboseala sufletească și cinismul par să câștige tot mai mult teren, predica de la Sângeorz-Băi a sunat ca o mângâiere — o reamintire că lumina Învierii nu este doar o sărbătoare a unei zile, ci o chemare permanentă la a fi, în lume, purtători de bucurie.​​​​​​​​​​​​​​​​