Empatia nu e milă, e prezență

Empatia este mult mai mult decât „a înțelege pe cineva” superficial sau a spune „îmi pare rău”. Este un proces complex, cognitiv, afectiv și comportamental, care ne permite să detectăm, să înțelegem și să răspundem adecvat la stările emoționale ale altora. Prin empatie construim încredere, atașament și sprijin real; fără ea, intențiile bune pot ajunge greșit interpretate ca sfaturi nedorite, minimizare sau comparații ale durerii.

Dimensiunea afectivă și de rezonanță emoțională a empatiei o simțim, într-o anumită măsură, prin ceea ce reflectăm în propriul corp că simte cealaltă persoană. Acest fenomen explică de ce vedem răspunsuri fiziologice similare în creier atunci când experimentăm durere și când vedem pe altcineva suferind. Această împărtășire are baze neurale legate de neuronii oglindă, insula anterioară și cortexul cingulat anterior

Dincolo de emoție, empatia este și înțelegere rațională a ce i se întâmplă celuilalt, contextul, gândurile și motivele care explică emoția sa. Aceasta ne permite să nu confundăm imediat rezonanța emoțională cu asumarea completă a stării celuilalt. Însă ceea ce este cel mai interesant este faptul că empatia nu se oprește doar la reflectare și înțelegere, ci merge către comportament șicompasiune activă pentru cel aflat în suferință. Este răspunsul observabil, modul în care ne implicăm pentru a susține persoana. Este prezență alături de celălalt, este ascultare activă și ajutor concret.

Compasiunea include explicit motivația de a ușura suferința celulialt, este o protejare de epuizarea emoțională a acestuia.

Cum se produce empatia?

Trecerea de la a un simplu „a observa” la „a răspunde” unei nevoi a celui de lângă noi nu se produce instantaneu, ci traversează mai multe trepte, toate absolut necesare.

 În primul rând, este esențială o observare foarte atentă a situației celuilalt prin sesizarea unor semnale, cum ar fi, de exemplu: tonul vocii, expresia facială sau comportamentul. Fără trecerea prin acest pas, nu se declanșează nimic. După atenta observare se trece la inerpretarea semnalelor, o decodare a acestora. Ce emoție se transmite? Ce context o generează? Dacă emoția transmisă de cel în nevoie produce o rezonanță afectivă în celălalt, care devine autentică și e bine gestionată, în acest moment, și doar în acest moment, se produce un răspuns adecvat, sub forma unui comportament. Dacă emoția nu e bine gestionată atunci poate deveni copleșitoare și nu va determina un comportament de ajutorare reală și eficientă. Buna gestionare a emoției, reglarea ei, în această situație este ceea ce psihologia denumește “distresul empatic”, care separă empatia funcțională de nivelurile care conduc la epuizare. Comportamentul astfel rezultat, în funcție de situația specifică, poate fi: ascultare activă, validare, întrebări clarificatoare sau sprijin concret.

Empatia greșit înțeleasă poate face rău?

Empatia atunci când e doar rezonanță, dar fără reglare, poate duce în timp la stres empatic și epuizare. Mai mult, a „da sfaturi”, a „compara dureri” sau a „minimaliza” transformă empatia într-o reacție inferioară, puțin folositoare. Nu îl validăm pe celălalt, ci îi mutăm focalizarea pe noi sau pe soluții. Empatia e nevoie să fie combinată cu competențe de reglare emoțională și cu motivația de ajutor, cu compasiunea, pentru a produce rezultate concrete și pozitive pe termen lung.

Importanța reglării emoționale și învățarea strategiilor de autoreglare, cum sunt exercițiile de respirație, ancorarea și delimitare empatică, sunt esențiale pentru cei care este necesar să ofere empatie reală, mai exact, pentru profesioniștii din sănătate sau educație.

Empatia nu e întotdeauna benefică la infinit pentru că nivelele înalte de rezonanță afectivă, fără echilibru cognitiv și reglare, se pot asocia cu creșterea afectivității negative, cum ar fi anxietatea, tristețea, vinovăția, frustrarea, iritabilitatea sau chiar teama și de a interpreta situațiile ambigue într-o lumină mai amenințătoare sau stresantă. Așadar, nevoia de formare în competențe empatice este reală. Intervențiile sunt bazate pe mindfulness, antrenament în compasiune, terapie cognitiv-comportamentală sau restructurare emoțională care pot reduce afectivitatea negativă

Concluzii

A fi empatic înseamnă să creezi spațiul în care celălalt poate fi ascultat fără a fi corectat, comparat sau grăbit, să observi, să înțelegi, să resimți în măsură funcțională, să-ți reglezi propria reacție și, dacă e nevoie, să acționezi concret. Empatia autentică cere antrenament, nu doar bunăvoință, ci competențe cognitive și emoționale bine antrenate.

prof. cons. șc. dr. Gabriela-Violeta Iordăchiță (CJRAE Galați)

Bibliografie

Bernhardt, B. C., & Singer, T. (2012). The neural basis of empathy. Annual Review of Neuroscience, 35(1), 1–23. https://doi.org/10.1146/annurev-neuro-062111-150536

Klimecki, O. M., Leiberg, S., Ricard, M., & Singer, T. (2014). Differential pattern of functional brain plasticity after compassion and empathy training. Social cognitive and affective neuroscience, 9(6), 873–879. https://doi.org/10.1093/scan/nst060

Jauniaux, J., Khatibi, A., Rainville, P., Jackson, P. L., (2019) A meta-analysis of neuroimaging studies on pain empathy: investigating the role of visual information and observers’ perspective, Social Cognitive and Affective Neuroscience, 14(8), 789–813, https://doi.org/10.1093/scan/nsz055.

Pentru consiliere psihologică online accesați: www.cabinetonline.ro