După cum am anunțat, în urma dispoziției primarului Mihai Chirica, polițiștii locali au continuat verificarea modului în…

BY: stiridinromania.ro In Articole, Externe
După cum am anunțat, în urma dispoziției primarului Mihai Chirica, polițiștii locali au continuat verificarea modului în care sunt organizate și exploatate sălile de jocuri de noroc din Municipiul Iași. Până în prezent Poliția Locală a verificat nu mai puțin de 169 de puncte de lucru ale 99 de societăți comerciale, ocazie cu care au fost constatate mai multe nereguli de funcționare, în special comercializarea de băuturi alcoolice și produse alimentare, pentru care nu aveau a…utorizație în condițiile legii. Alte societăți comerciale nu au putut face dovada că au anunțat Primăria cu privire la organizarea activităților de jocuri de noroc. În urma controalelor au fost aplicate 34 sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile OG 99 / 2000, în valoare totală de 12.300 lei. Acțiunea a vizat și verificarea legalității în materie de urbanism (modificări ale spațiilor), afișaj stradal și alte aspecte de legalitate. Nu în ultimul rând, se urmărește asigurarea unui climat de ordine și de curățenie pe domeniul public. O parte a verificărilor s-a soldat cu emiterea de avertismente și recomandări. În situația în care agenții economici nu vor rezolva deficiențele constatate, Poliția Locală va face demersuri pentru retragerea licenței de operatori de jocuri de noroc și, ca urmare, închiderea sălilor.

Sursa si foto: pagina oficiala de Facebook. Read More 

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Admiterea la Politehnica Timișoara: 2.000 de locuri bugetate disponibile

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu...

Read More...
Finala Cupei României ajunge pe Stadionul Delta

Finala Cupei României pe Stadionul Delta

Cupa României la nivel județean își va desemna câștigătoarea într-un meci spectaculos și disputat pe Stadionul Delta din...

Read More...

Avertisment meteo: Cod galben de vânt și vijelii în mai multe regiuni din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online