Mihaela KANTI
Întâmplător, sau nu, vedem în aceste zile, pe ultima sută de metri înainte de prezidențiale și parlamentare, o execuție publică la cea mai cu ștaif școală din mediul liceal din Galați. Desigur, despre CNVA este chestiunea. Iar execuția este la vârf, unde băiatul fostului consilier PSD, Ilie Zamfir, și a unui extraordinar profesor de Biologie (cu o carieră admirabilă) este pus pe tocător. Romeo Zamfir este tocat sub conducerea PNL (oamenii lui Băse revopsiți în galben) după același model prin care a fost executat, începând cu 2020, Titi Roșca, fratele unui judecător, care era ținta mai multor tabere de la Liceul de Arte ,,Dimitrie Cuclin”. Titi Roșca a participat la mai multe concursuri pentru a reveni la conducerea Artelor, însă, gruparea susținută la acea dată de cel care ,,avea” învățământul la Galați avansase interimar o persoană care picase examenele de 3 ori, Roșca luând note care îl făceau eligibil, dar era picat la interviuri. Toate conducerile ,,interimare” au avut în ogradă situații grave, pe care le-am semnalat, inclusiv ISJ-ului.
Chestiunile cele mai grave din 2022 sînt următoarele:
Înjunghiere dintre băieți de clasa a XI-a, pe motiv de gelozie.
Bătaie între fete de clase mari (clasa a XII-a) în toaletă, una fiind dată cu capul de pereți de o alta, la bază fiind o relație dintre o fată cu o altă fată care urma tratamente pentru modificare de sex, cea care a lovit-o pe victimă cu capul de pereți era îndrăgostită de fata transgender. Înscenările de furt de telefon deveniseră deja o practică aplicată de către grupuri mari de copii acelor elevi care studiau, de care vroiau să scape atât copii cât și unele cadre didactice, deoarece adesea acei copii sârguincioși nu făceau meditații cu profesorii din liceu, ci cu unii din alte orașe, unde muzica chiar se studiază. Una dintre înscenările de furt de telefon s-a lăsat cu o tentativă de suicid, viața fetei fiind salvată de medicii de la Spital (fostul municipal, psihiatrie).
Bătaie între copii mici în timpul orelor de clasă, unul încercând chiar să arunce cu scaunul cu picioare metalice în copilul țintă al clasei, profesorul neprimind nici măcar o sancțiune, învinuit fiind copilul care ,,nu se încadra” (adică nu făcea meditații cu ei).
Elev de clasa a VII-a la acea dată, așezat pe scaun bătut de un altul, devenit ,,viral” la a cărui clasă era dirigintă același profesor din exemplu anterior.
Provocarea și apoi filmarea copilului care era ținta lor, pentru ca apoi filmulețele să circule între elevi și cadre didactice.
Aceste practici erau formate încă de la clasele mici, cazul unui copil chinuit ani de zile l-am semnalat inutil conducerilor succesive interimare ale liceului, precum și conducerii ISJ.
Toate acestea le-am semnalat conducerii ISJ. Dar Gina Brânzan a ales soluția mușamalizării. Am cerut ministerului Corpul de Control, pentru aceste chestiuni. O altă luptă cu morile de vânt.
Iar în ședința CL de la sfârșitul anului școlar 2024, Stănică Ambrinoc a arătat că directorii abuzivi care cheamă echipaje de poliție de la Secția 1, hărțuind părinții care arătă neregulile din școli sint menținuți în continuare la conducerea instituțiilor școlare, unde conducerea ISJ, prin Gina Brânzan, inspector General Școlar asigură perpetuarea osificării legii omerta la conducerea școlilor. Aceasta era susținută mai departe de parlamentarul gălățean. Cel puțin toată lumea de la toate nivelele conducerilor locale se scuza: ,,învățământul nu e al nostru, e al lui Onuț!” Pe persoană fizică?! Întreb și acum retoric.
Deci, cine dorește acum să îl execute pe Romeo Zamfir ca și pe Titi Roșca???
Sursa si foto: politicasigalati.wordpress.com
În plus, ar putea să-ți placăMai multe gasiti pe pagina de Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!





































