𝐀𝐕𝐀𝐍𝐂𝐑𝐎𝐍𝐈𝐂𝐀 𝐋𝐏𝐅 | Universitatea Craiova 🆚 CFR Cluj „O singură înfrângere au suferit oltenii în ultimele 13 partide disputate în campionat pe teren propriu, în rest 11 victorii şi o remiză. Gruparea craioveană este ultima echipă care a învins-o pe CFR în Superliga României. S-a întâmplat pe 11 februarie 2023, 2-0 pe arena „Ion Oblemenco”. După acel joc, au urmat pentru ardeleni patru succese şi două rezultate de egalitate. CFR Cluj a înscris în 18 dintre precedentele 19 deplasări din campionat, în opt dintre aceste partide reuşind cel puţin câte două goluri. Doar 28 de goluri a încasat Universitatea în ediţia curentă, dintre care patru în urma unor cornere. Partida ar putea consemna şi un duel între doi dintre cei mai buni marcatori din 2023, Andrei Ivan – 6 goluri înscrise, respectiv Rangelo Janga – 5 reuşite. De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă din 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit de 32 de ori în principala competiţie internă, de 10 ori s-au impus oltenii, de 13 ori au câştigat clujenii, iar alte nouă partide s-au terminat la egalitate. Primul meci a avut loc pe 7 decembrie 2014, CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0. Ardelenii erau antrenaţi la vremea respectivă de Francisc Dican, în timp ce pe banca oaspeţilor se afla cuplul Emil Săndoi – Sorin Cârţu. Un singur succes au reuşit clujenii în precedentele cinci deplasări pe terenul craiovenilor, 3-1 pe 15 mai 2021, în rest au fost două victorii ale Universității Craiova şi două remize. Mediile de vârstă Universitatea Craiova – 25 ani şi 8 luni. CFR Cluj – 27 ani şi 4 luni, cea mai mare din campionat. 35 de jucători a utilizat Universitatea Craiova pe durata sezonului curent, dintre care opt sunt autohtoni născuţi după 1 ianuarie 2000. Aceştia şi-au trecut în cont nouă goluri (Markovic – 4, Baiaram – 3, Cîmpanu – două) şi patru assist-uri (Cîmpanu – două, Işfan – unu, Baiaram – unu). CFR Cluj s-a bazat pe 36 de fotbalişti, 24 dintre ei contribuind la reuşitele ardelenilor cu cel puţin un gol şi / sau o pasă decisivă. Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.”
Sursa si foto: pagina oficiala de Facebook.
În plus, ar putea să-ți placă
Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Mai multe gasiti pe pagina de
Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la
admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de
Facebook stiridinromania.ro!