Temperamentul și caracterul: dimensiunile fundamentale ale personalității umane

Personalitatea umană este un sistem complex, cu o structură multidimensională, ale cărei componente principale includ temperamentul, caracterul, aptitudinile și inteligența. Dintre acestea, temperamentul reprezintă latura dinamico-energetică, manifestându-se cel mai de timpuriu în conduita individului. Această dimensiune oferă informații esențiale cu privire la:

• Nivelul dinamic: Cât de rapidă sau lentă, mobilă sau rigidă, uniformă sau neuniformă, accelerată sau domoală este conduita unei persoane.
• Nivelul energetic: Modul în care o persoană acumulează și descarcă energia.

Dinamica temperamentală se exteriorizează într-o multitudine de aspecte comportamentale, precum mișcările persoanei, afectivitatea, procesele cognitive, mimica, ritmul și viteza vorbirii și particularitățile scrisului.

Indicatorii principali ai temperamentului includ:

• Impresionabilitatea: Adâncimea și tăria cu care sunt trăite procesele psihice, în special cele senzoriale și afective. Oamenii pot fi adânc impresionabili (cu rezonanță mare în plan psihic și sensibilitate crescută) sau superficial impresionabili.
• Impulsivitatea: Se referă la caracterul brusc al răspunsurilor, la descărcări sacadate sau, dimpotrivă, la desfășurări domoale și perioade de latență prelungită.
• Ritmul și tempoul reacțiilor: Alternarea uniformă sau neuniformă, frecvența trăirilor psihice într-o anumită unitate de timp (tempou ridicat/tumultuos sau scăzut).
• Expresivitatea psihică: Include intonația vorbirii, viteza limbajului, expresiile emoționale și mimice, precum și direcția orientării dominante (extraversie/introversie).

Temperamentul este, în esență, determinat genetic (înnăscut) și reprezintă „fundamentul emoțional al personalității” (G. Allport). Deși este o componentă relativ stabilă, nu este rigidă. Temperamentele pot fi educate și modelate sub influența factorilor socio-culturali, facilitând trăsăturile pozitive și inhibând pe cele negative.

Clasificarea temperamentelor a evoluat de la primele teorii umorale din Antichitate până la modelele factoriale moderne.

1. Tipologia antică (Hipocrate și Galenus)

Pornind de la teoria celor patru umori (sânge, flegmă, bilă galbenă și bilă neagră), medicii Antichității au stabilit patru tipuri de temperament:

• Sangvinic (predominanța sângelui): vioi, energic, mobil, sociabil.
• Coleric (predominanța bilei galbene): impulsiv, iritabil, exploziv, inegal în manifestări.
• Flegmatic (predominanța flegmei): lent, calm, pasiv, echilibrat.
• Melancolic (predominanța bilei negre): retras, emotiv, sensibil, anxios.

2. Tipologia lui E. Kretschmer

Bazată pe corelația dintre constituția fizică (biotip) și tipul psihic (temperament), Kretschmer a distins trei tipuri principale:

• Tipul picnic (constituție orizontală, tendința spre obezitate) corespunde tipului ciclotim (oscilație permanentă între stări psihice, natural, extravert, predispus la boli maniaco-depresive).
• Tipul leptosom/astenic (constituție verticală, slab, scheletic) corespunde tipului schizotim (discrepanță între aparență și esență, reținut, introvert, predispus la schizofrenie).
• Tipul atletic–vâscos (dezvoltare robustă a oaselor și mușchilor) este predispus la epilepsie.

3. Tipologia lui W. H. Sheldon

Sheldon a corelat dezvoltarea celor trei foițe embrionare (endoderm, mezoderm, ectoderm) cu trei biotipuri și trei tipuri temperamentale (somatotipuri):

• Endomorf corespunde viscerotonului (relaxat, sociabil, amabil, dorință de confort fizic), similar cu tipul picnic.
• Mezomorf corespunde somatotonului (dezvoltare superioară a oaselor și mușchilor, rezistent la efort).
• Ectomorf corespunde cerebrotonului (înalt, fragil, anxios, reținut în mișcări și afectivitate, introvert), similar cu tipul astenic.

4. Tipologia lui I. P. Pavlov

Pavlov a bazat tipologia temperamentală pe proprietățile naturale înnăscute ale proceselor nervoase fundamentale, excitația și inhibiția, rezultând trei caracterstici de bază: forța (intensitatea), echilibrul și mobilitatea.

Combinarea acestor proprietăți generează cele patru tipuri clasice de temperament, care corespund cu cele hipocratice:

• Tipul puternic, neechilibrat (excitabil) corespunde temperamentului coleric.
• Tipul puternic, echilibrat, mobil corespunde temperamentului sangvinic.
• Tipul puternic, echilibrat, inert corespunde temperamentului flegmatic.
• Tipul slab corespunde temperamentului melancolic.

Spre deosebire de temperament, care este înnăscut, caracterul se referă la profilul psiho-moral al persoanei, fiind format prin educație și influențe socio-culturale.

Caracterul implică raportarea la valoare și se manifestă în contextul relațiilor interpersonale, fiind pătruns de norme și reguli etice. G. Allport definea caracterul ca „personalitate evaluată”. Trăsăturile de caracter (atitudini) se manifestă relativ constant, sunt stabilizate și generalizate și nu apar devreme, ci se maturează „într-o manieră secvențială din copilăria mică până târziu în perioada adultă”.

Bibliografie

Allport, G. (1991). Structura și dezvoltarea personalității. Editura Didactică și Pedagogică.

Constantin, T., & Constantin, A. C. (2020). Evaluarea personalității din perspectiva Modelului Big Five: Fundamente teoretice și aplicații practice în contextul românesc. Revista de Psihologie Organizațională, 20(2), 115-130.

Pavlov, I. P. (1955). Opere alese (Vol. 5: Activitatea nervoasă superioară). Editura Academiei Republicii Populare Romîne.

Popescu, V. E. (2023). Dinamica trăsăturilor de personalitate în contextul schimbărilor sociale: O analiză pe eșantioane de tineri adulți. Jurnalul Român de Psihologie Aplicată, 25(1), 45-60.

Zlate, M. (2000). Introducere în psihologie. Polirom.

Prof. cons. șc. dr. Gabriela-Violeta Iordăchiță (CJRAE Galați)

Pentru consiliere psihologică online accesați: www.cabinetonline.ro