Președintele Donald Trump și reprezentanții administrației sale spun că țările împotriva cărora Washingtonul a impus taxe majorate percep tarife mai mari pentru bunurile americane, impun bariere netarifare în comerțul cu SUA sau au subminat economia americană.
China se confruntă acum cu cel mai mare tarif cumulat, de 104%. Aceasta este o combinație de 20% percepute mai devreme, 34% anunțate săptămâna trecută și 50% impuse de Trump cu câteva ore mai devreme, după refuzul Beijingului de a retrage un tarif de retorsiune asupra mărfurilor americane.
Noile taxe ale SUA împotriva a zeci de parteneri comerciali mai prevăd 20% pentru Uniunea Europeană, 26% pentru India și 49% pentru Cambodgia.

Președintele american crede că politica sa va revigora baza de producție pierdută a SUA, forțând companiile să se mute în țară. Dar mulți experți în afaceri și economiști avertizează că o asemenea mutare a producției va avea loc în timp și că până atunci prețurile vor crește iar economia americană riscă să intre în recesiune.
Majoritatea țărilor nu au impus până acum tarife reciproce, cu excepția Chinei. SUA ar putea primi astăzi un răspuns din partea Uniunii Europene.
Statele membre ale UE vor vota astăzi o listă de bunuri americane care vor fi supuse unor taxe vamale majorate. Lista țintelor potențiale care se confruntă în principal cu o taxă de 25% variază de la migdale la iahturi, prin diamante și ață dentară, boabe de soia și piese de oțel. Dar bourbonul și vinul au fost cruțate.
Din nou căderi pe bursele asiatice
În urma intrării în vigoare a taxei de 104% aplicată importurilor Chinei, Yuanul chinez s-a devalorizat la cel mai scăzut nivel din ultimele 19 luni, scrie Reuters.
Acțiunile din China, Hong Kong și Taiwan au scăzut astăzi, pe măsură ce războiul comercial dintre SUA și China a escaladat.
Indicele CSI300 din China a deschis în scădere cu 1,2%, în timp ce indicele Shanghai Composite a pierdut 1,1%. Indicele chinez SmallCap 1000 a scăzut cu peste 4%.
Indicele de referință din Hong Kong, Hang Seng, a scăzut cu 3,1%. Piața de acțiuni din Taiwan a scăzut cu 1,8% în primele tranzacții.
Companiile chineze de stat au continuat să susțină piața bursieră prin creșterea investițiilor în acțiuni, în timp ce o serie de firme listate au anunțat răscumpărări de acțiuni.
În Australia, acțiunile au oscilat puternic miercuri dimineață, iar capitalizarea bursei a pierdut zeci de miliarde de dolari din cauza îngrijorărilor că SUA și China, cele mai mari două economii ale lumii, se îndreaptă spre un război comercial total.
Banca Centrală a Noii Zeelande a redus miercuri ratele dobânzilor, invocând tarifele comerciale din SUA. Este una dintre primele bănci centrale care a răspuns la turbulențele economice generate de taxele impuse de Donald Trump.
Președintele Trump a declarat la o întâlnire a Comitetului Național Republican al Congresului din Washington că SUA vor anunța foarte curând „un tarif major” pentru produsele farmaceutice.
El susține că mișcarea va presa asupra companiilor farmaceutice „să părăsească China” și să construiască fabrici în Statele Unite pentru a vinde pe piața americană.
Produsele farmaceutice au fost scutite de tarifele majore pe care președintele Trump le-a anunțat săptămâna trecută.
O mare parte din lanțurile de aprovizionare pentru producția farmaceutică se află în China, India și Europa.
Incertitudine generalizată
Trump a oferit investitorilor semnale contradictorii cu privire la cât timp vor fi impuse noile taxe. Trump le-a descris ca „permanente”, dar a spus în același timp că e deschis la negocieri.
„Avem o mulțime de țări care vor să facă acorduri”, a spus el la un eveniment la Casa Albă marți după-amiază.
Administrația Trump a programat discuții cu Coreea de Sud și Japonia, doi aliați apropiați și parteneri comerciali importanți, iar premierul italian Giorgia Meloni urmează să viziteze săptămâna viitoare.
Vicepremierul Vietnamului, țară asiatică care oferă producție ieftină, afectată de unele dintre cele mai mari taxe la nivel global, urmează să discute miercuri cu secretarul Trezoreriei din administrația Trump, Scott Bessent.
Perspectiva unor tranzacții cu alte țări a împins piețele bursiere în sus mai devreme marți, dar acțiunile americane au pierdut câștigurile până la sfârșitul zilei de tranzacționare.
China promite să nu cedeze
Trump aproape a dublat taxele la importurile chinezești, care fuseseră stabilite la 54% săptămâna trecută, ca răspuns la contratarifele pe care Beijingul le-a anunțat săptămâna trecută. China a spus că politica de taxe a lui Donald Trump este „șantaj”.
Companiile de brokeraj chineze de top s-au angajat să lucreze împreună pentru a ajuta la stabilizarea prețurilor acțiunilor de la bursele chineze.
Alte țări s-au grăbit să ia măsuri care să le protejeze industriile esențiale. Coreea de Sud a anunțat o serie de măsuri de sprijin de urgență pentru sectorul auto, inclusiv reduceri de taxe și subvenții.
Unii economiști au avertizat că, în cele din urmă, consumatorii americani vor suporta probabil greul războiului comercial, confruntându-se cu prețuri mai mari la orice, de la încălțăminte sport la vin.
Aproape trei sferturi dintre americani se așteaptă ca prețurile produselor de consum să crească în următoarele șase luni, a constatat un nou sondaj Reuters/Ipsos.
Efectele depline ale tarifelor de miercuri s-ar putea să nu fie resimțite pentru o perioadă de timp, deoarece orice mărfuri deja în tranzit începând cu miezul nopții vor fi scutite de noile taxe atâta timp cât ajung în SUA până pe 27 mai.
Tarifele anterioare de 10% ale lui Trump pentru toate importurile din multe țări au început sâmbătă.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA
În plus, ar putea să-ți placă
Mai multe gasiti pe pagina de Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!