
Mai bine de jumătate din valoarea totală a două investiții majore pentru Timișoara va fi acoperită din bani europeni. Primăria Timișoara va semna contractul de finanțare cu ADR...

Potrivit surselor citate, reducerea vizează aproximativ 200 de posturi din structurile NATO care coordonează și planifică operațiuni militare, de informații și forțe speciale.Printre entitățile afectate se află NATO Intelligence...

Ce este Mercosur?Mercosur este Piața Comună Sud-Americană, adică un bloc comercial sud-american care a fost înființat în 1991, după modelul Uniunii Europene – liberă circulație și piață unică.Membrii săi...

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a spus înaintea reuniunii miniștrilor de externe UE că „pentru ca orice plan să funcționeze, este nevoie ca ucrainenii și europenii să fie de...

Capitala daneză îi va găzdui pe liderii țărilor membre ale Uniunii Europene în perioada 1-2 octombrie, pentru două summituri dedicate securității și apărării, ca răspuns la recentele apariții ale...

Timișorenii sunt invitați să participe vineri, 26 septembrie, la o nouă ediție a evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara. Manifestarea, care are loc...

Europeanii au avertizat că vor doborî avioanele sau dronele ruse implicate în orice alte încălcări ale spațiului aerian al NATO într-o întâlnire de urgență aprinsă a Consiliului de Securitate...

Din cel mai ambițios proiect de drum rapid al României de după 2000, Autostrada Transilvania a devenit o poveste al cărei sfârșit continuă să se întindă în timp chiar...

Președintele american Donald Trump a adoptat un ton combativ cu principalii susținători europeni ai Kievului. Liderul american le-ar fi cerut să pună mai multă presiune financiară asupra Rusiei și...

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, se află la Istanbul, în cadrul unei delegații de primari europeni, pentru a-și exprima solidaritatea cu primarul Ekrem İmamoğlu, arestat politic. Din delegația europeană...

Donald Trump și Vladimir Putin se pregătesc să se întâlnească în Alaska pentru un summit crucial menit să ducă la încheierea războiului din Ucraina, care durează de 43 de...

Uniunea Europeană a făcut un pas important pentru a pune capăt importurilor de îngrășăminte pe bază de azot din Rusia și Belarus, aprobând taxe care vor fi crescute în...

Oficiali de rang înalt din principalele țări europene, din Statele Unite și din Ucraina se reunesc la Paris, la câteva zile după ultimele discuții directe dintre Washington și Moscova,...

Forțele ucrainene și ruse au lansat lovituri aeriene reciproce asupra teritoriilor celeilalte părți în noaptea de 15 spre16 martie, provocând pagube, decese și răniri, chiar dacă liderii americani și...

Actualizare ora 10:38. Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, a declarat la Bruxelles că la discuțiile privind pacea din Ucraina trebuie să participe și Europa. „Puteți discuta orice doriți cu Putin,...

Avansează lucrările la lotul 3 al magistralei CFR Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, care se modernizează cu bani europeni prin Planul Național de Redresare și Reziliența. Este...

„Atacul lui Vladimir Putin asupra alegerilor din România este încă un exemplu al războiului hibrid pe care îl poartă asupra aliaților și partenerilor noștri europeni”, spun senatorii americani. „Atacul lui...

Campionatele Europene de Juniori sunt un eveniment sportiv deosebit de important, care a fost inaugurat în anul 1976. Aceste competiții se desfășoară anual pentru trei grupe de vârstă: sub...

Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din cadrul Academiei Române, Filiala Iași, a participat pentru al treilea an consecutiv la evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni – Science4future-III. Această inițiativă are...

Sportul românesc a primit o veste extraordinară în urma performanței remarcabile a celor doi tineri tenismeni, Luca Preda și Ștefan Haita. Cei doi au devenit Campioni Europeni U18 la...

În exercițiul financiar în curs, 2021-2027, România beneficiază de fonduri structurale și de investiții (altele decât cele destinate agriculturii) în valoare de peste 46 de miliarde de euro. Banii...

Turda, municipiul din județul Cluj, este campionul finanțărilor obținute din fonduri structurale în exercițiul financiar european încheiat în decembrie 2023 (2014-2020), conform datelor transmise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Conducerea conservatorilor și reformiștilor europeni a aprobat miercuri integrarea europarlamentarilor AUR în grup. „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni...

Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a avut astăzi întâlniri cu mai mulți ambasadori și reprezentanți ai diplomației europene și internaționale. Pe lângă întâlnirile bilaterale, înalții oficiali au participat la...

Premierul Marcel Ciolacu a avut astăzi o serie de discuții cu oficialii europeni Paolo Gentiloni, Comisar pentru Afaceri Economice și Financiare, și Adina Vălean, Comisar European pentru Transport, pentru...

Șerban Constantin Clit și Aurora Gioncada, dansatori reprezentând Clubul Sportiv Dinamo, au obținut medalia de argint la Campionatul European Under 21 Standard din Polonia, desfășurat sub egida WDSF European...

Clubul nostru are doi campioni europeni la tenis de masă! Echipa masculină de tenis de masă U19 a României, cu rapidistul Iulian Chirița în componență și cu antrenorul antrenorul...
Europa discută posibilitatea de a permite Ucrainei să se alăture NATO, în ciuda opoziției puternice din partea Rusiei. În timpul unei reuniuni a miniștrilor de externe ai NATO și...

MEP-ul furios pe ședința despre naufragiul de migranți: "S-a coborât în haos" O ședință a Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne a Parlamentului European (LIBE) despre un naufragiu...

Team Romania și povestea unei familii unite prin sport: Ionela și Marius Cozmiuc, campioni europeni și mondiali en-titre. Succes, la Campionatele Europene de Canotaj, de peste 10 zile,...

Potrivit unui sondaj Eurobarometru recent, europenii sunt mulțumiți de sprijinul pe care Uniunea Europeană îl oferă pentru reformele din statele membre. Aproape 70% dintre respondenți au declarat că UE...

Inițiativa DiscoverEU: Comisia le distribuie tinerilor europeni peste 35.000 de permise de călătorie Uniunea Europeană a lansat o inițiativă numită "DiscoverEU", prin care oferă tinerilor europeni șansa de a călători...

Banii europeni atrași prin Programul Operațional Regional 2014-2020 au fost șansa dezvoltării infrastructurii rutiere și în județul Gorj. Modernizarea DJ 675B, ce traversează localitățile Câmpu Mare -...

#Parcuri moderne în #Dăbuleni, amenajate cu bani europeni! Cu sprijin nerambursabil de 3,5 milioane de lei din Programul Operațional Regional 2014-2020, două terenuri abandonate și degradate au...

Grădinițe moderne pentru copiii din Balș, cu bani europeni! Peste 200 de preșcolari beneficiază de condiții la standarde europene, cu ajutorul unui proiect finanțat prin Programul...