Soldat lesinat la ceremonia de 1 decembrie de la Galati. FOTO si VIDEO

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, Galați, STIRILE ZILEI
coroane galati soldati

1 Dcembrie 2022. Ca in fiecare an, Primaria Galați a avut calitate de organizator, care ar fi trebuit să se ocupe de bună desfășurare a evenimentelor ocazionate de Ziua Națională a României.

Între orele 11.30 – 12.00 a avut loc la Mausoleul Eroilor, de la Cimitirul Eternitatea, un ceremonial militar şi religios, s-a intonat Imnul de stat al României, a avut loc oficierea serviciului religios, urmate de o depunere de coroane de flori.

S.O.S. ROMANIA Galati - depunere de coroane de 1 decembrie 2022

În timpul depunerii coroanelor de flori, unui militar din garda prezenta la ceremonie i s-a făcut rău, acesta prabușindu-se în fața tuturor participanților. Câțiva colegi au încercat să îi acorde un minim ajutor, dar nu am observat nici o salvare sau cadru medical specializat care să îi ofere ajutor medical de specialitate.

Ceremonia de 1 decembrie 2022 la Galati. Un soldat a lesinat.

Partidul S.O.S.ROMANIA Galati, unul dintre partidele politice care au depus coroane la Mausoleul Eroilor, prin președintele acestuia de la Galați, doamna Gabriela-Violeta Iordăchiță, a subliniat, cu aceasta ocazie, printr-o scrisoare deschisa catre Primarul municipiului Galati, domnul Ionuț Pucheanu, urmatoarele:

“Având în vedere această situație, în calitatea mea de Președinte al Partidul S.O.S. ROMÂNIA GALAȚI vă întreb, ca și organizator al evenimentului:
1) De ce nu era nicio mașină de Salvare în imediata proximitate a Cimitirului Eternitatea și de ce nu a intervenit niciun cadru medical specializat să acorde primul ajutor medical?
2) Care este starea actuală a militarului român căruia i s-a făcut rău? Care a fost problema de sănătate care i-a cauzat căderea? Câte zile de îngrijiri medicale va necesita acesta?
3) De ce nu a existat pentru toate partidele politice prezente, care au depus coroane de flori, o listă prin care să fie anunțate, prin stația de amplificare, în cadrul ceremoniei de depunere de coroane, în condițiile în care, spre exemplu Partidul S.O.S. ROMÂNIA a depus cerere către Primăria Galați de depunere de coroană, cu nr. de înreg 235781/16.11.2022, însă nu i s-a acordat respectul cuvenit din partea organizatorilor.


Gabriela-Violeta IORDĂCHIȚĂ
Președinte al Partidul S.O.S. ROMÂNIA GALAȚI”

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Zile de sărbătoare la Ghiroda: Ruga comunei aduce surprize pentru toți

Se anunță distracție mare, la Ghiroda. Muzica, dansul și tot felul de activități pentru copii se întâlnesc la...

Read More...

Movenita aduce zâmbete – Ziua Copilului la Casa Rafa

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, comunitatea Movenita din Moșnița Nouă organizează un eveniment special pentru a aduce un...

Read More...

Prabusirea unei drone militare rusesti pe un bloc din Galati: Ancheta Parchetului General

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-au sesizat din oficiu în cursul nopții de 28-29 mai...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online