S-au pus în vânzare biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest .13

BY: stiridinromania.ro In Cultura, Lifestyle, STIRILE ZILEI
bilete filmes des cannes bucharest

Cele mai așteptate filme ale toamnei se văd între 21-30 octombrie la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Eforie.

La Cannes, nu există ani slabi, ci fabuloşi şi “doar” extraordinari. Cel mai mare festival de film din lume a reuşit, de-a lungul anilor, să strângă o selecţie incredibilă din toate genurile şi din toate colţurile lumii care să surprindă şi să răscolească publicul. Cannes-ul e acea Meccă a cinefililor la care te duci să-ţi umpli bateriile şi să-ţi recapeţi încrederea în cinema, chiar şi atunci (sau mai ales atunci) când oferta obişnuită de pe marile ecrane te dezamăgeşte. Când la Cannes nu vor mai fi filme bune, probabil va trebui inventată o nouă artă populară. Aşadar, fiţi fără griji, şi selecţia din acest an de la LFDC este una cu adevărat entuziasmantă… Singurul vostru regret va fi că nu le veţi putea vedea pe toate (dar, dacă totuşi reuşiţi această performanţă, daţi-ne de ştire).

S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a 13-a ediție Les Films de Cannes à Bucarest iar programul complet este disponibil pe: www.filmedefestival.ro
Coupez! – În afara competiţiei, Filmul de deschidere, Cannes 2022

„Probabil cel mai sângeros film care a deschis vreodată Festivalul de Film de la Cannes, meta-comedia zombie a lui Michel Hazanavicius este, de asemenea, una dintre cele mai inteligente și mai distractive” scriau cei de la The Hollywood Reporter despre Coupez! – titlul din selecția de anul acesta care ne aduce cel mai aproape de atmosfera de Halloween a finalului de octombrie. Filmul este distribuit în România de Independența Film.

Într-o fabrică dezafectată sunt în toi filmările la un horror cu buget redus. Echipa tehnică nu dă doi bani pe proiect şi nici actorii nu sunt prea implicaţi, doar regizorul părând să dispună de energia necesară pentru a insufla viaţă în acest al nuştiucâtelea horror cu zombi. Dar iată că în timpul pregătirilor pentru o scenă dificilă filmarea este întreruptă de zombi în carne şi oase…

Close

Close – Grand Prix (Ex-Aequo), Cannes 2022

După ce și-a făcut debutul la Cannes la numai 27 de ani cu lungmetrajul Girl pentru care a fost recompensat în 2018 cu patru trofee, inclusiv Caméra d’Or, regizorul de origine belgiană Lukas Dhont s-a întors anul acesta în competiție și reconfirmă cu „această poveste zdrobitoare, dar bogată emoțional” (The Hollywood Reporter), Close, pentru care a fost distins cu Grand Prix.

Léo şi Rémi au 13 ani şi şi-au spus totul de când se ştiu. Dar iată că ceva se întâmplă şi nimic nu mai e ce-a fost. Disperat să înţeleagă cu ce a greşit, Léo se apropie de Sophie, mama lui Rémi…

„Este posibil să aveți rezerve cu privire la unele dintre alegerile lui Dhont, dar este greu de imaginat că veți putea vedea acest film fără să fiți zguduiți de empatia și viziunea regizorală extraordinară. La 31 de ani, este deja un regizor de excepție, iar acesta este un film excepțional.” exclamau cei de la BBC. Filmul este distribuit în România de Bad Unicorn.

Decision to leave

Decision to Leave – Premiul pentru cel mai bun regizor, Cannes 2022

Un bărbat moare în urma unui accident pe munte. Cazul este investigat de poliţie şi detectivul însărcinat cu rezolvarea lui, Hae-joon, merge la soţia victimei, Seo-rae. Văduva nu pare deloc afectată de moartea soţului, iar comportamentul ei neobişnuit o transformă în suspectă. Hae-joon o interoghează pe Seo-rae şi apoi o urmăreşte ca să-şi confirme bănuielile, dar se simte tot mai atras de ea.

Maestrul Park Chan-wook revine la Cannes cu un film (cum altfel) neaşteptat şi provocator, „un thriller romantic de excepţie” cum îl cataloghează BBC. „Fiecare cadru este ca un tablou, cu indicii despre motivația personajelor și răsturnări de situație”, accentueză Toronto Star. Filmul este distribuit în România de Independența Film.

EO – Premiul Juriului (Ex-Aequo), Cannes 2022

La cei 84 de ani, regizorul polonez Jerzy Skolimowski „își continuă renașterea carierei” (Screen Daily) cu un film ce „uimește prin felul său strălucitor și plin de spirit în care reușește să arate mai clar ceea ce suntem deja obișnuiți să vedem; întreaga lume pare mai sclipitoare, mai îmbietoare și mai interesantă atunci când este experimentată prin modul de conștientizare vizuală sporită a realizatorului.” scriau cei de la Deadline.

Lumea este un loc doldora de mistere, mai ales când se vede prin ochii unui animal. EO, un măgăruş sur cu ochi melancolici, dă peste oameni buni şi răi şi experimentează atât bucuria cât şi durerea, în timp ce hazardul îi scoate în cale şanse nebănuite şi dezastre, momente de disperare, dar şi de fericire. Şi, oricâte ar avea de înfruntat, EO nu-şi pierde nicio clipă inocenţa.

Corsage

Corsage – Premiul prentru cea mai bună actriță – Vicky Krieps, Un Certain Regard, Cannes 2022 

„Filmul biografic îndrăzneț al scenaristei și regizoarei Marie Kreutzer o imaginează pe împărăteasa Elisabeta a Austriei ca pe un suflet profund neliniștit, care se împotrivea limitărilor sociale ale vremii sale” observau cei de la Slant Magazine.

Împărăteasa Elisabeta a Austriei este admirată pentru frumusețea ei, iar stilul ei unic declanșează adevărate frenezii în modă. În 1877 „Sissi” împlinește 40 de ani și este forțată să se conformeze unei imagini publice care o încorsetează din ce în ce mai strâns, în toate sensurile. Existența ei se reduce la un rol strict reprezentativ la curtea imperială, deși Elisabeta și-a dorit o viață plină de activități și provocări. Curând, împărăteasa se revoltă împotriva propriei imagini hiperbolizate și croiește un plan prin care să-și exprime adevărata identitate.

„Este un film captivant, ajutat de interpretarea curajoasă și strălucitoare a lui Vicky Krieps.” – Time Out. În România Corsage este distribuit de Filmtett.

The Natural History of Destruction – Proiecție specială, Cannes 2022

„Realizat cu o rigoare intelectuală fără compromisuri și cu un scop unic” (Variety), inspirat de scrierile lui W.G. Sebald şi alcătuit din imagini de arhivă din Al Doilea Război Mondial, filmul lui Sergei Loznitsa ridică întrebarea: este acceptabil moral să te foloseşti de populaţia civilă pentru a înclina balanţa forţelor într-un război? Este acceptabilă distrugerea în masă întru apărarea vreunui ideal “moral” superior? Întrebarea e încă şi mai relevantă azi, iar urgenţa ei este evidentă în urma evenimentelor recente.

The Natural History of Destruction susține, fără glas, că lumea a privit în altă parte atât de mult timp, încât s-a condamnat singură să repete aceste crime, chiar acum, chiar în timp ce priviți.” – Screen International.

Nostalgia – În Competiție, Cannes 2022

„Cu o distribuție formidabilă, o regie sigură și o cameră de filmat abilă, Nostalgia se dovedește a fi un film surprinzător de captivant, care ar putea găsi audiență în afara Italiei” conchide The Hollywood Reporter.

După patru decenii de absenţă, Felice se întoarce în oraşul natal, Napoli și redescoperă locurile copilăriei, legile nescrise ale oraşului şi un trecut care încă îl bântuie.

„Un cântec de sirenă al trecutului care ne confruntă cu un prezent violent, lipsit de romantism, pavat cu aceleași pavele vechi, spălate cu sânge…” scriau cei de la Variety despre filmul lui Mario Martone.

Armageddon Time – În Competiție, Cannes 2022

„Fără a fi evident sau insistent, James Gray a desenat o diagramă absolut condamnabilă a unei mașinării insidioase” – Wall Street Journal. Armageddon Time este o poveste extrem de personală despre legăturile indestructibile de familie, despre complexităţile prieteniei şi despre sacrificiile făcute pentru atingerea Visului American.

„Este o operă cu adevărat emoționantă, tulburătoare și, în cele din urmă, strălucitoare, despre memorie și autoimplicare” apreciau cei de la Vox. Distribuitorul național al filmului este RoImage.

Pacification – În Competiție, Cannes 2022

Insula Tahiti din Polinezia franceză. De Roller este Înaltul comisar al Republicii şi, sub manierele perfecte, este un individ calculat şi lipsit de scrupule. Indiferent unde se află, la elegantele serate ale protipendadei locale sau în tavernele unde-şi dau întâlnire interlopii, De Roller ia încontinuu pulsul comunităţii locale, conştient că cea mai mică nemulţumire poate deveni rapid o scânteie de revoltă. Problemele încep când un zvon despre un misterios submarin inflamează localnicii: oare Franţa face din nou teste nucleare în zonă?

Criticii prezenţi la Cannes au salutat cu entuziasm o nouă operă excentrică a “inconturnabilului” Albert Serra: „O piesă magistrală, filosofică, de trei ore, atmosferică” – The Ringer; „Albert Serra revine cu o saga apocaliptică plasată în Tahiti, într-unul dintre cele mai reușite și mature filme ale sale de până acum.” – Little White Lies.

R.M.N. – În Competiție, Cannes 2022

Cristian Mungiu s-a întors anul acesta în competiția de la Cannes cu cel mai nou film al său, iar presa de specialitate nu a fost reținută în aprecieri:  „R.M.N. este o explorare fascinantă, foarte umană, a multiplelor probleme cu care se confruntă România”au scris cei de la The Hollywood Reporter după proiecția de pe croazetă. „Scene discrete, de o claritate și o densitate uluitoare, cu o rigoare a construcției camuflată de spontaneitatea prezentării”, un „film complex, atât de încărcat de idei, încât te-ai aștepta ca preocuparea pentru estetică să nu fie o prioritate, R.M.N. este de o frumusețe aproape neverosimilă.” a titrat Variety.

În preajma Crăciunului, Matthias se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan, preocupat de copilul care crește fără el (Rudi), de femeia pe care o iubește în taină (Csilla) și de tatăl rămas singur (Otto). Încearcă să se implice mai mult în educația băiatului rămas prea îndelung doar în grija mamei (Ana) și să-l dezbare de spaimele nedeslușite care l-au cuprins. Când la mica fabrică de care se îngrijește Csilla sunt angajați câțiva muncitori noi, pacea celor din comună se tulbură, spaimele îi cuprind deopotrivă și pe adulți, iar frustrările, conflictele și pulsiunile irump la suprafață prin pojghița subțire de aparentă înțelegere și calm.

O poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl suprind, despre relația cu celălalt și despre felul în care ne raportăm cu toții astăzi la un viitor neliniștitor.
După premiera de la Cannes, R.M.N. a făcut parte din selecția unor importante festivaluri internaționale de film precum Toronto, San Sebastian, New York, și a fost vândut în peste 50 de țări, urmând să fie distribuit începând cu această toamnă în Franța și Belgia.

Les Pires

Les Pires – Premiul Un Certain Regard, Cannes 2022

Acest film „sensibil şi inteligent” (In Review Online) „regizat de Lise Akoka și Romane Gueret, prezintă o echipă de filmare aflată într-un oraș francez populat de clasa muncitoare, cu rezultate provocatoare și, uneori, foarte amuzante.” Deadline Hollywood

Un film intră în producţie în cartierul Picasso din suburbiile oraşului Boulogne-Sur-Mer din nordul Franţei. Se face casting şi patru adolescenţi din partea locului, Lily, Ryan, Maylis şi Jessy, primesc roluri în film. Lumea din cartier nu mai poate de mirare: oare de ce i-or fi ales pe „cei mai răi”?

Retour à Séoul – Un Certain regard, Cannes 2022

Freddie este franţuzoaică, are 25 ani de ani şi vrea să-şi descopere originile. În urma unui impuls, zboară la Seoul, oraşul natal de unde a fost adoptată imediat ce s-a născut. Tânăra se dedică total misiunii ei, aceea de a-şi descoperi părinţii adevăraţi, iar asta o va afecta în moduri imposibil de prevăzut.

Retour à Séoul al lui Davy Chou înflorește rapid într-un studiu al contrastelor, juxtapunând în mod sublim caracterul și cultura” exclama Slant Magazine despre filmul parțial filmat în România, iar Indiewire completează: „puține pelicule au fost vreodată mai în ton cu protagoniștii lor decât Return to Seoul a lui Davy Chou, un film zdruncinat, neliniștit și captivant de imprevizibil.”

Godland – Un Certain Regard, Cannes 2022

Filmul lui Hlynur Pàlmason este „o relatare captivantă a unei călătorii spre partea întunecată a luminii” notau cei de la Screen International.

La sfârşitul secolului 19, un tânăr preot danez ajunge într-o regiune izolată a Islandei. Planul său e să construiască o biserică şi să fotografieze oamenii din zonă, dar nu trece mult şi sălbăticia locurilor îşi spune cuvântul, iar preotul se îndepărtează de la ţelul său, lăsându-se pradă ispitei.

„Această dramă transfixiantă este, cu siguranță, austeră. Dar există, de asemenea, un filon minunat de umor viclean care o traversează, împreună cu o imprevizibilitate care te ține lipit cu ochii de ecran” a scris The Hollywood Reporter după premiera filmului de la Cannes în timp ce LA Times concluziona: „Godland spune o poveste despre minunile naturii, frumusețea primitivă și nebunia umană.”

La Montagne – Premiul SACD, Quinzaine des Réalisateurs, Cannes 2022

Pierre este inginer şi lasă Parisul pentru un contract în Alpi. Vrăjit de culmile înzăpezite din jurul său, Pierre îşi montează cortul la înălţime şi jură că nu se va mai întoarce niciodată în civilizaţie. Nu trece mult şi o întâlneşte pe Léa, care lucrează la un restaurant din zonă. Dar ce sunt luminile misterioase care nu îi dau pace? Pelicula lui Thomas Salvador se transformă într-un film aproape abstract, cu un potenţial simbolic.

„Într-o operă în care natura, peisajul și clima joacă un rol principal, interpretarea discretă a lui Salvador în rolul unui om care încearcă să se piardă în mediul înconjurător este foarte potrivită” notau cei de la Screen International.

Un beau matin – Quinzaine des Réalisateurs, Cannes 2022

Sandra este o tânără mamă care îşi creşte singură fiica. Marea provocare din viaţa familiei este tratamentul tatălui Sandrei, Georg, care suferă de o boală degenerativă. Dar iată că Sandra îl reîntâlneşte pe Clément, un vechi amic cu care nu s-a mai văzut de mult şi, deşi el are o relaţie stabilă, între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste.

Veterană a Cannes-ului, Mia Hansen-Løve se întoarce cu o peliculă care ţi se imprimă discret, dar profund, în suflet. „Performanța lui Seydoux este ancora filmului, transformându-l, în cele din urmă, într-o scrisoare de dragoste pentru prezent și pentru modul în care se împletesc suferința și speranța”, a fost verdictul Vox la Cannes. „Povestea lui Hansen-Løve este înșelător de simplă, dar are o încărcătură emoțională puternică, deoarece explorează impactul pe care dragostea – și separarea noastră de această dragoste – îl poate avea asupra unei persoane.” scriau cei de la Collider despre filmul ce este distribuit în România de Voodoo Films.

The Beasts – Selecția oficială, Cannes 2022

Vincent și Olga sunt doi francezi stabiliţi cu mult timp în urmă într-un sat din provincia spaniolă Galicia. Aici cuplul duce o viață liniștită, își vede de grădina de legume și reabilitează case abandonate, deși convieţuirea cu localnicii nu este atât de paşnică pe cât şi-ar fi dorit. Refuzul lor de a participa la implementarea unei ferme de turbine eoliene va înrăutăţi curând lucrurile.

Filmul lui Rodrigo Sorogoyen, distribuit în România de Transilvania Film, este „un thriller psihologic teribil și o operă cinematografică tulburătoare și plină de tonus” scriau cei de la Screen International.

„Sorogoyen și Peña au un instinct înnăscut de a vorbi despre prezent și o fac cu mult curaj” puncta El Pais.

The Glance of Music – Selecție Oficială, Veneția 2021

Un mare regizor realizează un documentar-tribut despre, poate, cel mai mare compozitor de muzică de film din istorie. În cei cinci ani în care s-a filmat, Giuseppe Tornatore a călătorit peste tot în lume pentru a vorbi cu peste șaptezeci de regizori și muzicieni despre viața și opera lui Ennio Morricone, de la Wong Kar-wai, Bernardo Bertolucci, Quentin Tarantino, Clint Eastwood, John Williams, Hans Zimmer până la Bruce Springsteen. Aceste interviuri sunt intercalate cu fragmente din viața privată a lui Morricone, înregistrări din aclamatele turnee mondiale ale artistului, clipuri din filmele clasice marcate de acesta și imagini de arhivă nemaivăzute până acum, adunate de-a lungul unei cariere care a cuprins peste 70 de ani.

„Ca tribut al artistului şi al moştenirii sale, e fascinant”, scrie The Observer, iar The Guardian accentuează: „O scufundare minuțios de detaliată, fantastic de distractivă și profund epuizantă”. The Glance of Music este distribuit în România de Pannonia Entertainment RO.

Pe www.filmedefestival.ro regăsiți programul complet al ediției de anul acesta a festivalului despre care vom reveni cu detalieri în comunicatele de presă viitoare. Biletele pot fi cumpărate online de pe www.eventbook.ro unde găsiți și informațiile despre promoții și reduceri.

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.

Inspirat de: UniCredit Bank

Cu sprijinul: Catena, Apa Nova, Groupama, Sun Wave Pharma

Proiect cultural finanțat de: Centrul Naţional al Cinematografiei, SACD / Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques, Ambasada Franței și Institutul Francez din România, Institutul Cultural Român, Dacin Sara, Institutul Italian de Cultură, Ambasada Suediei în România

Proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București afectiv 2022. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.

Parteneri: Renault, Mercure Hotels, Avanpost, Abator, Cinema Muzeul Țăranului, Arhiva Națională de Filme – Cinemateca Română, Europa Cinemas, Aparterre, Air France KLM DELTA, LOKAL

Parteneri media principali: Radio Guerrilla, TVR, Agerpres

Parteneri media: Cinemagia, Zile și Nopți, Cinemap, Libertatea, News.ro, Films in Frame, Ziarul Metropolis, Film Menu, iQAds, Smark, A List Magazine, Igloo, Urban.ro, LiterNet, Elle, The Institute, Vice, Observator Cultural, AARC – All About Romanian Cinema, Movie News, CineFan, Munteanu, Cinefilia, CineGhid, Radio România Cultural, Senso TV, Tonica, Antena PLAY.

Partener cultural: RFI România




Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Evenimentul FF-AZ: Facultatea de Fizică de la A-Z

Facultatea de Fizică de la A-Z (FF-AZ) este un eveniment educativ dedicat elevilor de liceu pasionați de fizică, care...

Read More...
BMW Seria 5 obţine titlul "World Luxury Car 2024"

BMW Seria 5 obține titlul World Luxury Car 2024

Noul BMW Seria 5 a fost desemnat "World Luxury Car 2024" de către un grup de specialişti internaţionali în...

Read More...

Decesul profesorului Horațiu Giurgiu, legendă a baschetului românesc

Clubul Sportiv Dinamo a fost marcat de vestea tristă a trecerii la cele veșnice a profesorului Horațiu Giurgiu, o...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online Adauga la Agregator.ro