Românii vor putea călători fără vize în Statele Unite cel mai probabil de anul viitor

BY: stiridinromania.ro In Externe, STIRILE ZILEI

„De astăzi, România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver, arată, într-o declarație de presă, ambasadorului României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru.

„Așteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicații pentru vize din acest an, precum și pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere”, mai spune ambasadorul Muraru.

Diplomatul român estimează, astfel, că primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor.

Îți mai recomandăm
Loading RSS Feed

România și-a stabilit obiectivul de a se alătura programului de scutire de viză în cursul anului 2025.

Pentru a scădea rata de respingere sub pragul de 3 la sută, România a derulat în ultimul an o campanie de informare publică prin care a încurajat cetățenii români eligibili să solicite sau să îşi reînnoiască vizele de călătorie în SUA.

Inclusiv Executivul s-a implicat în eforturile de scădere a ratei de refuz a vizelor printr-o hotărâre de guvern care deconta taxa de viză pentru angajații din administrația centrală care obțin, până pe 30 septembrie 2024, reînnoirea vizei de intrare în SUA.

Accederea în programul Visa Waiver implică îndeplinirea unor criterii tehnice, mai ales schimbul de informații privind securitatea frontierelor, combaterea terorismului și a infracționalității transfrontaliere, precum și a migrației ilegale.

Potrivit legislației americane, o condiție cheie pentru ca o țară să fie desemnată parte a programului de scutire de vize este ca rata de refuz a vizelor de tip B acordate cetățenilor țării respective să fie sub 3% în timpul unui an fiscal american.

Rata de refuz a vizelor pentru călătorii români în Statele Unite a scăzut în 2023 la 8,79%, cel mai mic nivel din istoria relației bilaterale România-SUA, aflându-se într-o descreștere accelerată în ultimii ani, 17,03% în 2021 și 12,61% în 2022.

După încheierea anului fiscal (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024) în Statele Unite, urmează un proces tehnic care începe în luna octombrie și care se întinde câteva luni.

În aceste timp, autoritățile din SUA vor evalua toate condițiile de intrare in programul Visa Waiver. La finalul lunii octombrie va avea loc o vizită la nivel de experți americani la București.

Programul Visa Waiver permite cetățenilor din țările membre să călătorească în Statele Unite fără viză timp de până la 90 de zile pentru turism sau afaceri.

În prezent, cetățenii a 42 de state pot călători în SUA în cadrul Programului Visa Waiver. Cetățenii țărilor incluse în Programul Visa Waiver care doresc să călătorească în SUA trebuie să se înregistreze în Sistemul electronic de autorizare a călătoriilor (Electronic System for Travel Authorization – ESTA) înainte de a călători și să îndeplinească o serie de cerințe de eligibilitate.

Astfel, prin aderarea la program, românii nu vor mai avea de susținut interviuri la un consulat al SUA, ceea ce face procedura mult mai puțin consumatoare de timp. Autorizația de călătorie care înlocuiește vizele este valabilă timp de doi ani, are număr nelimitat de intrări/ieșiri din SUA, și poate fi utilizată pentru vizite de până la 90 de zile fiecare.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Donează Știri din RO

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Conferinta Internationala privind Biodiversitatea: Dimensiune Globala si Sustenabilitate

Facultatea de Agricultura din cadrul Universitatii de Stiintele Vietii „Regele Mihai I” din Timisoara, prin Departamentul de Biologie si...

Read More...

Oază de echilibru urban: XPilates & Spa

Într-o lume agitată, în care stresul cotidian și lipsa timpului ne afectează nu doar starea de spirit, ci...

Read More...
Guarana Latte, secretul energiei urbane – doar la Cafeneaua Famisso din Vaslui! – stiriest.ro

Descoperă Guarana Latte la Cafeneaua Famisso din Vaslui

O nouă cafenea din Vaslui, Cafeneaua Famisso, aduce o noutate în lumea băuturilor energizante pentru locuitorii orașului. Este vorba...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online