Rezoluție PSD-PNL-USR-UDMR-Minorităţi privind o coaliţie pentru stabilitatea guvernării

BY: stiridinromania.ro In Externe, STIRILE ZILEI

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a prezentat miercuri, la Parlament, textul rezoluţiei care, printre altele, afirmă că România trebuie să păstreze parcursul european și euroatlantic

„Ne reafirmăm hotărârea de a menţine şi consolida angajamentul României faţă de valorile şi parteneriatele europene şi euroatlantice, ca piloni ai securităţii şi prosperităţii naţionale”.

De asemenea, în rezoluție, partidele semnatare se angajează să facă reforme și să sprijine dezvoltarea țării.

„Ne asumăm responsabilitatea de a evita izolarea internaţională a României, de a susţine un ritm solid al dezvoltării economice şi de a proteja parcursul european al ţării, absorbţia fondurilor europene, a reformelor din PNRR, aderarea la spaţiul Schengen şi OCDE”, precizează textul rezoluției.

Documentul conține de asemenea un apel către alegători să meargă la vot pe 8 decembrie.

„Să voteze informat şi raţional, să aleagă România proeuropeană, democratică şi sigură şi să respingă izolaţionismul, extremismul şi populismul”, cere textul rezoluției.

Documentul a fost semnată de Sorin Grindeanu (PSD) Ilie Bolojan (PNL) Dominic Fritz (USR) Cseke Attila (UDMR) şi Varujan Pambuccian, reprezentantul minorităţilor.

Ilie Bolojan a anunţat că s-a convenit ca discuţiile pentru programul de guvernare şi proiectele viitoarei guvernări să înceapă săptămâna viitoare.

Întâlnirea dintre partidele proeuropene care au intrat în parlament este prima de după alegerile legislative din 1 decembrie care au adus partidele extremiste, populiste sau anti occidentale aproximativ 35% din voturi.

Anterior întâlnirii partidelor, președintele PSD, Marcel Ciolacu, și lidera USR Elena Lasconi au avut o întâlnire. Președintele PSD a transmis că susține candidatura Elenei Lasconi în turul doi al prezidențialelor.

De cealaltă parte, Elena Lasconi a spus că nu exclude varianta unui premier de la PSD în noul guvern, având în vedere rezultatele alegerilor

„Aici nu mai e vorba despre partide, nu mai e vorba de politicieni. Aici este vorba de soarta ţării. Nu există orgolii.” a spus Elena Lasconi, la Palatul Parlamentului, după o întâlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Movenita aduce zâmbete – Ziua Copilului la Casa Rafa

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, comunitatea Movenita din Moșnița Nouă organizează un eveniment special pentru a aduce un...

Read More...

Prabusirea unei drone militare rusesti pe un bloc din Galati: Ancheta Parchetului General

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-au sesizat din oficiu în cursul nopții de 28-29 mai...

Read More...
Examen de promovare pentru obținerea gradului profesional de CS III, normă întreagă, din cadrul Institutului de Arheologie – Academia Română Filiala Iași

oameni și instituții – Academia Română Filiala Iași

Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Academia Română, Filiala Iași în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani Consiliul Județean Botoșani Dr. Sorin GRIGORUȚĂ, CS...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online