Putin, în căutarea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte. Cine e în spatele noului proiect național al Moscovei

BY: stiridinromania.ro In Externe, STIRILE ZILEI

În februarie a.c., președintele rus Vladimir Putin s-a prezentat la o conferință posh, numită „Tehnologii medicale moderne: provocările de mâine, înainte de vreme”.

„Am creat acest forum ca să discutăm despre soluțiile promițătoare care abia acum apar și care sunt în teste, dar care vor schimba foarte curând, fundamental… viața oamenilor”, a spus Putin, acum în vârstă de 71 de ani, în discursul său, întrerupt însă de câteva pauze ca să își dreagă vocea.

Punctul culminant al mesajului lui Vladimir Putin a fost anunțarea celui ce al 14-lea „proiect național” al Rusiei, o inițiativă pe nume „Tehnologii noi de salvare a sănătății”.

Proiectele naționale sunt inițiative multilaterale inițiate de guvern cu scopul de a îmbunătăți tendințe ascendente în domenii cheie precum demografia, Educația, Agricultura și Sănătatea.

Îți mai recomandăm
Loading RSS Feed

Aceste proiecte naționale sunt incluse într-un program mai general, lansat de Putin în 2005. Liderul de la Kremlin își amintește și revine public la el mai ales în campaniile electorale (lipsite de competitori). Vladimir Putin se află la putere de 25 de ani.

Pe 16 mai 2024, cu mai puțin de o săptămână înainte de a cincea învestire în funcția de președinte a lui Putin, premierul adjunct rus, Tatiana Golikova, a prezentat noul proiect, despre care spune că va începe în 2025.

Golikova a subliniat că „trendurile demografice” din Rusia au născut „noi provocări pentru sistemul de sănătate” și că răspunsurile la aceste provocări pot ajuta la dezvoltarea unor „căi avansate ale tehnologiei medicale”.

Ea a menționat în special tehnologiile menite să încetinească îmbătrânirea celulelor, neurotehnologiile și „alte căi de creștere a duratei de viață”.

Un aspect cheie al noii inițiative va fi lucrul la „tehnologiile biomedicale ale viitorului pentru îmbătrânirea activă și sănătoasă”, scrie agenția de știri de stat RIA Novosti.

Accentul pus pe încetinirea îmbătrânirii și creșterea longevității a atras atenția cercurilor medicale.

Noul proiect național reflectă „capriciile unui Politburo îmbătrânit”, spune un specialist de la un spital din Moscova.*

„Toată lumea îmbătrânește. Inclusiv politicienii”, afirmă el. „Terapiile anti-îmbătrânire sunt extrem de populare, iar condițiile pentru apariția unor tehnologii noi sunt favorabile”.

Acesta este contextul în care o investigație a redacției Systema a Serviciului Rus al RFE/RL și a organizației de presă Meduza, care lucrează din afara Rusiei, se concentrează asupra noului proiect prioritar al lui Putin și analizează principalele idei și jucătorii-cheie pe care se bazează.

„Voiau răspunsurile ieri”

Bugetul noului proiect național nu a fost făcut public.

După cum scrie agenția de presă de stat RIA Novosti, intenția e ca, până în 2030, proiectul să „salveze 175.000 de vieți”.

O altă țintă a proiectului este ca „proporția de tratamente medicale care folosesc noile tehnlogiii medicale și produse medicale inovatoare” să ajungă, în cinci ani, la zece la sută din totalul celor folosite în țară.

La începutul lui iunie, Departamentul de Științe și Inovare în Domeniul Sănătății de la Ministerul rus al Sănătății a trimis o scrisoare către institutele de cercetare de top din țară, în care solicită propuneri rapide de granturi în următoarele domenii: dezvoltarea de produse medicale menite să reducă povara îmbătrânirii celulare; dezvoltarea de noi neurotehnologii și produse medicale conexe menite să detecteze și să trateze deficiențele cognitive și senzoriale; dezvoltarea de metode de dirijare a sistemului imunitar în funcție de rolul acestuia în procesul de îmbătrânire; dezvoltarea de noi tehnologii medicale bazate pe bioimprimare.

Bioimprimarea folosește celule vii, proteine și alte materii brute pentru a produce țesut uman care să fie folosit la tratarea rănilor și bolilor.

Decembrie 2023, spitalul Burdenko din Mosocva. Medicii fac o operație în premieră, la care folosesc bioimprimarea.

Scrisoarea circulară, a cărei copie a fost obținută de jurnaliștii Systema și Meduza, a fost confirmată de doi doctori care lucrează la centre de cercetare medicală și de un angajat al unui institut academic. Toți au fost suprinși de urgența cererii.

„Ni s-a cerut să ne trimitem imediat ideile”, spune unul dintre medici. „Scrisoarea a ajuns să zicem azi, ei voiau răspunsurile ieri”.

„Să fiu cinstit, e prima dată în viață când văd așa ceva”, continuă el. „De obicei, pentru un proiect național sau un program federal, există o serie de întâlniri cu diverși specialiști și totul e discutat public”.

Celălalt medic spune că „a fost dat pe spate” de conținutul circularei.

„Pare că nu avem pe cine trata în afară de bătrâni”, afirmă el, referindu-se la oamenii din cercul puterii, care sunt în funcții de 25 de ani de când e Putin președinte sau premier. „Chiar acum [când e și războiul din Ucraina], ar trebui să oprim orice altceva. Cinismul ăsta e de neînțeles”.

Sursele cu care au discutat reporterii Systema și Meduza spun că încă nu au trimis propunerile lor Ministerului Sănătății.

„Cercetarea modernă precum cea menționată în acest proiect național e cam scumpă”, declară o sursă apropiată de Kremlin. „Cere o groază de bani și de resurse. Dezvoltarea noilor terapii costă miliarde, pe care, în această perioadă, nu și le poate permite niciun proiect național”.

„Nu cred că vor obține ceva bine gândit atât de repede”, spune o sursă din industria farmaceutică.

„O persoană servilă”

O altă sursă apropiată de Kremlin le-a spus jurnaliștilor Systema și Meduza că geneza noului proiect național e „o obsesie amplificată de lobbying”.

„E vorba despre Mihail Kovalchuk, care delirează despre viața veșnică și despre «genomul rusesc»”, afirmă sursa. „S-a dus repede la președinte”.

Kovalchuk (77 de ani) este fizician și fratele mai mare al omului de afaceri miliardar Iuri Kovalchuk, care a fost descris drept „bancherul personal al lui Putin”, o persoană extrem de apropiată de Putin încă din anii 1990, de când acesta din urmă era viceprimar al orașului Sankt Petersburg.

Mihail Kovalchuk este președintele Institutului Kurchatov, un centru de cercetare nucleară de la Moscova, și membru corespondent al Academiei Ruse de Științe din 2000. Anul trecut a fost numit președinte al Muzeului Politehnic din Moscova.

Mihail Kovalchuk, la Forum Economic Internațional de la St. Petersburg, iunie 2021.

Trei surse familiare cu evoluția noului proiect național l-au numit tot pe Kovalchuk ca posibil inițator al ideii. Kovalchuk e deja șeful programelor federale de genetică în care fiica cea mare nelegitimă a lui Putin, medicul endocrinolog Maria Vorontsova, joacă un rol important.

De altfel, Kovalchuk a acuzat într-un discurs delirant din 2015, „elitele străine” că încearcă să deturneze „procesul evolutiv” al omului pentru a crea „o persoană servilă”.

Acești oameni, spunea el, vor avea „conștiință limitată”, reproducerea lor ar fi „gestionată” și ar fi hrăniți cu „hrană ieftină… din organisme modificate genetic”. El nu a furnizat nicio dovadă cu care să-și susțină afirmațiile bizare.

Presa rusă a relatat deseori că Putin crede în astfel de idei. „Vă puteți imagina deja, și nu doar teoretic, că omul poate crea oameni cu un anumit set de caracteristici”, a declarat Putin în 2017. „Ar putea fi un geniu matematic sau un muzician genial. Sau ar putea fi un soldat, o persoană care poate lupta fără frică sau cu sentimente de compasiune, regrete sau durere.”

„Prin absolut toate mijloacele”

În octombrie a aceluiași an, Putin a afirmat că străinii colectează „sistematic și profesional” „biomaterialul” cetățenilor ruși.

„De ce fac asta?”, s-a întrebat el.

Iar în 2009, institutul condus de Kovalchuk a lucrat la un proiect menit „să descifreze genomul rus”.

A vorbit în mai multe rânduri despre oportunitatea de a avea o viață lungă și productivă. Gândirea sa pe această temă a fost influențată de cercetătorul Konstantin Skryabin, care a lucrat – sub conducerea lui Kovalchuk la Institutul Kurchatov – la proiectul despre așa-numitul „genom rus”.

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin – 71 de ani și directorul Institutului Kurchatov de la Moscova, Mihail Kovalchuk – 77 de ani.

„Nouă [oamenilor de știință] ne place să discutăm despre problema nemuririi omului”, a declarat în 2019 Skryabin pentru serviciul rus al RFE/RL.

Or, acest cel mai recent proiect național al lui Putin privind noile tehnologii de salvare a sănătății pare să fie rezultatul unor astfel de discuții, au fost de acord mai mulți experți chestionați de Systema și Meduza după ce au citit scrisoarea circulară a Ministerului Sănătății de la Moscova.

„Marele șef a stabilit sarcina”, spune un expert de la un centru de cercetare din Moscova. „Iar birocrații s-au angajat să o realizeze prin absolut toate mijloacele”.

La acest articol a contribuit corespondentul RFE/RL Robert Coalson

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

* NOTA REDACȚIEI: Deoarece guvernul rus a desemnat RFE/RL drept „organizație indezirabilă”, RFE/RL ascunde identitatea surselor sale din Rusia pentru a le proteja de urmărire penală.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Atac rusesc la Nikolaev. O femeie, ucisă. 16 persoane au fost rănite

Bombardamentele au deteriorat infrastructura, un complex de restaurante, pavilioane de cumpărături, clădiri de locuințe și autoturisme.„Au izbucnit incendii, măsurile...

Read More...
IMPACTPRESS

Situatia dezastruoasa a salubritatii din Sacalaz

Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, a adus acuzații grave la adresa primarului din comuna Sacalaz, susținând că acesta a...

Read More...

Rusul condamnat pentru că fiica lui a făcut un desen antirăzboi, a fost eliberat

Mașa, o fetiță de clasa a șasea, a desenat un steag rusesc cu cuvintele „Nu războiului”, precum și un...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online Adauga la Agregator.ro