Primăria Timișoara demarează acțiunile de dezinsecție terestră

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, STIRILE ZILEI

Primăria Timișoara demarează acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului.

Intervențiile sunt programate să se desfășoare în perioada 2 – 30 aprilie. Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori.

Municipalitatea recomandă evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, crescătorii de albine sunt rugați ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire.

„Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Plus, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor). Precizăm că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător”, transmite Primăria Timișoara.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

The post Începe o nouă campanie de dezinsecție, la Timișoara! Se va stropi la sol first appeared on Sursa de Vest.

Primăria Timișoara demarează acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului.

Intervențiile sunt programate să se desfășoare în perioada 2 – 30 aprilie. Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori.

Municipalitatea recomandă evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, crescătorii de albine sunt rugați ca, în perioada menționată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății și se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătății (Cymina Plus, Vectobac WG). Substanțele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide și produse pentru combaterea artropodelor). Precizăm că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat în conformitate cu legislația în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecție corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Sursa: www.sursadevest.ro


Acest articol a fost scris de inteligență artificială chat GPT, unele date pot fi incorecte. Pentru stirea originala, verificati sursa: Link catre sursa

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Schimbările regulilor pentru terasele sezoniere: Informații importante pentru agenții economici

Primăria Timișoara introduce o nouă măsură menită să reducă timpii de emitere a acordurilor pentru terasele sezoniere și...

Read More...

Semnal de alarmă pentru profesorii neadaptați digitalizării

Transformările digitale și dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale schimbă fundamental modul în care profesorii predau și interacționează cu...

Read More...
[FOTO] Mobilizare exemplară! Angajații Apelor Române Banat și elevii voluntari de la Braniște au curățat zonele de promenadă din Lugoj

Motocicliștii din Lugoj pornesc campania de ecologizare – Redeșteptarea

Potrivit unui studiu recent realizat de Organizația Mondială a Sănătății, România se află printre țările europene cu cea...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online