Premierul Marcel Ciolacu: Primarii celor mai importante orașe ale țării, membri …

BY: stiridinromania.ro In Actualitate

Premierul Marcel Ciolacu: Primarii celor mai importante orașe ale țării, membri ai Asociației Municipiilor din România, cu care m-am întâlnit azi, au venit cu o abordare extrem de serioasă și de responsabilă

despre dezvoltarea comunităților pe care le reprezintă.

O mare parte din întâlnire a fost consacrată reformelor și investițiilor din PNRR! Faptul că administrația locală este atât de conectată la acest adevărat Plan National de Dezvoltare Economică a României reprezintă un impuls major pentru Guvern și administrația centrală să se miște mai repede și mai eficient.

Eu și colegii mei din Guvern le-am răspuns tuturor solicitărilor care vizează măsuri pentru a susține finalizarea rapidă a acestor proiecte care vor îmbunătăți viața a milioane de români. Sunt un adept al descentralizării fondurilor europene către administrația locală, iar în săptămânile următoare vom lua decizii concrete care să producă efecte vizibile în acest sens! Cred cu tărie că acesta este drumul corect pentru ca România să se dezvolte prin investiții importante folosind toți banii europeni disponibili.








Data: 2023-07-18 14:43:59

Link catre sursa

Foto: Facebook sau Pixabay

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Grădiniță din Vaslui, în finala națională pentru câștigarea unui parc de joacă. Copiii au nevoie de sprijinul vasluienilor – stiriest.ro

Grădinița din Vaslui în finala națională pentru un parc de joacă: Copiii așteaptă sprijinul vasluienilor

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 18 din Vaslui a fost selectată printre cele cinci unități de învățământ finaliste...

Read More...
Pescărușul Sarichioi este campioana județului și merge la barajul pentru Liga a III-a

Pescărușul Sarichioi, campioana județului și în drum spre Liga a III-a

Pescărușul 1969 Sarichioi a reușit să-și păstreze titlul de campioană a județului Tulcea după ce a câștigat meciul...

Read More...

Școala de Vară de la Centrul de Cultură și Artă din Timișoara

Vrei să urmezi cursuri de pian, vioară, canto, dans, pictură sau fotografie, în această vară? Centrul de Cultură...

Read More...

28 commentsOn Premierul Marcel Ciolacu: Primarii celor mai importante orașe ale țării, membri …

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online