Cel puțin patru persoane au murit și mii de case au fost avariate de inundații în estul României sâmbătă, pe 14 septembrie, iar nivelurile crescute ale râurilor au pus autoritățile în alertă în mare parte din Europa Centrală și de Est după zile de ploi torențiale.
În zilele următoare sunt prognozate noi precipitații în Republica Cehă, Polonia, Slovacia, Ungaria, sudul Germaniei și părți din Austria.
Locuitorii unor orașe de la granița ceho-poloneză au fost evacuați deoarece râurile au depășit nivelul de alertă, în timp ce capitala cehă, Praga, care a suferit inundații catastrofale în urmă cu peste două decenii, a pus în aplicare măsuri preventive împotriva apelor.
Localitatea Pechea din județul Galați, România, este printre cele mai afectate de inundațiile ce au fost provocate de ploile puternice din ultimele zile.
Evacuări și transporturi întrerupte
În Republica Cehă, zonele nordice și nord-estice au fost cele mai afectate de ploaia torențială, în unele locuri înregistrându-se până la 25 cm de ploaie începând de joi, a anunțat Institutul Meteorologic.
Meteorologii au avertizat că, până duminică, în unele zone ar putea cădea mai mult de o treime din precipitațiile medii anuale, iar vântul puternic a complicat și mai mult situația.
Ministrul ceh al mediului, Petr Hladik, a declarat sâmbătă că oamenii din zonele cele mai afectate ar trebui să se pregătească să își părăsească locuințele. Unele persoane au fost evacuate în condiții dramatice după ce refuzaseră inițial să se evacueze, iar poliția cehă a avertizat explicit asupra unui asemenea comportament.
Locuitorii ajută la umplerea sacilor cu nisip la Olomouc, în estul R. Cehe, la 14 septembrie.
La Praga, un oraș cu peste 1,3 milioane de locuitori care se află pe malurile râului Vltava, traversat de pitorescul Pod Charles din secolul al XIV-lea, au fost instalate bariere împotriva inundațiilor.
Orașul a investit masiv în măsuri preventive după inundațiile din 2002, care au umplut cu apă sistemul de metrou și au forțat zeci de mii de oameni să își părăsească locuințele.
Grădina Zoologică din Praga, situată pe malul râului Vltava, a fost închisă pentru vizitatori, iar Căile Ferate Cehe au anunțat că serviciile pe zeci de rute au fost întrerupte.
În al doilea oraș ca mărime al țării, Brno, un spital a evacuat pacienții ca măsură de precauție.
La Glucholazy, un oraș istoric din sud-vestul Poloniei, aproape de granița cu Cehia, pompierii au stivuit sute de saci de nisip de-a lungul unui râu umflat, iar unii locuitori au fost evacuați.
Ministrul polonez de interne, Tomasz Siemoniak, a declarat că previziunile meteorologice sunt nefavorabile, în următoarele 24 de ore urmând să cadă precipitații foarte abundente în jurul zonei de frontieră cehă, care vor alimenta râurile din Polonia.
Oficialii din Slovacia vecină au avertizat cu privire la pericolul de inundații în capitala Bratislava, din cauza fluviului Dunărea umflat.
Ungaria se așteaptă ca Dunărea să se apropie de niveluri record în următoarele zile, iar oficialii vor închide luni cheiurile inferioare din capitala Budapesta.
„Se așteaptă ca valul de inundații să atingă nivelul maxim de aproximativ 8 metri în a doua jumătate a săptămânii viitoare”, a declarat vineri primarul orașului.
În Austria, serviciile de urgență colaborau cu guvernatorii districtelor și cu municipalitățile pentru a pregăti evacuările.
Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat că toate statele federale au fost afectate și că situația se deteriorează în special în nord-estul statului Austria Inferioară.
„Următoarele zile vor fi în continuare extrem de dificile și provocatoare pentru populația afectată și pentru serviciile de urgență”, a declarat Nehammer pe X. (MȚ)
Articol preluat de la Europa Liberă Moldova.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Mai multe gasiti pe pagina de Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!
Bună dimineața, iată cele mai recente evoluții ale conflictului din Orientul Mijlociu.Declarații contradictorii legate de presupuse negocieri de pace....
O particularitate majoră care face sectorul construcțiilor atractiv este existența încasărilor mari. O înființare inteligentă de firmă construcții /...
Domnului Prim-Ministru, Ilie Bolojan, domnului Viceprim-Ministru, Marian Neacșu, domnului Alexandru Nazare
Ministrul Finanțelor
În temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces...
Folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Facem acest lucru pentru a îmbunătăți experiența de navigare și pentru a afișa anunțuri personalizate. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.