Omagiu lui Nicolae Covaci

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, STIRILE ZILEI

Mâine se împlinește un an de la trecerea în eternitate a lui Nicolae Covaci, una dintre cele mai marcante personalități culturale ale Timișoarei. Universitatea de Vest îi aduce un omagiu printr-o expoziție permanentă dedicată vieții și activității artistice, care se concentrează pe creația sa în domeniul artelor plastice.

Lucrările de amenajare a spațiului expozițional au fost finalizate. Expoziția va fi găzduită în sala 207 a Facultății de Arte și Design, care poartă de acum înainte numele „Sala Nicolae Covaci”, în semn de recunoaștere a contribuției artistului timișorean, fondador al trupei Phoenix, compozitor, chitarist, pictor şi grafician.

Detalii privind vernisajul oficial al expoziției vor fi anunțate ulterior, evenimentul urmând a avea loc, cel mai probabil, odată cu începerea noului an universitar.

Demersul a fost inițiat de rectorul UVT, Marilen Pirtea, și coordonat de Mihai Alexandru și Sergiu Zegrean, cu sprijinul Dianei Andreescu, decan al FAD, alături de colectivul facultății, dar și cu sprijinul laborantului Ciprian Lupsa si doctorandului Vlad Birnoaga.

Am propus, cu un an în urmă, ca numele lui Nicolae Covaci să fie purtat de un spațiu al facultății pe care artistul timișorean a absolvit-o. Numele său își va regăsi aici locul firesc, unde se află acasă, unde rezonanța numelui său este precum un cântec de libertate, în orașul libertății, Timișoara. Vă invităm să vizitați „Sala Nicolae Covaci”, un spațiu dedicat artistului și absolventului UVT Nicu Covaci, parte din capitalul cultural al acestei comunități, un artist impresionant al scenei rock, compozitor al cântecelor rămase în inima generațiilor de ascultători și fani ai trupei Phoenix”, transmite Marilen Pirtea, rector UVT.

Expoziția permanentă se concentrează pe creația vizuală a lui Covaci, adesea umbrită de notorietatea sa în muzică. Vizitatorii vor putea descoperi lucrări semnificative, de la peisaje, nuduri și compoziții ecvestre, la fragmente din activitatea murală și sculpturală a artistului – inclusiv referiri la murala monumentală realizată în Osnabrück (Germania, 1980) sau contribuția la muralul din holul UVT.

Artistul vizual Camil Mihaescu subliniază:

„Nicu Covaci a fost una dintre cele mai reprezentative personalități culturale timișorene. Ca mulți artiști, el nu a îmbrățișat o singură formă de expresie creativă, ci s-a plimbat cu lejeritate între muzică și artele vizuale. Absolvent al Institutului Pedagogic de Desen din Timișoara – Universitatea de Vest, Covaci a desfășurat o activitate artistică amplă, atingând genuri diverse precum peisajul, nudul, portretul, compozițiile ecvestre ș.a. Lucrări notabile includ murala monumentală de la Osnabrück – Germania (1980, 45m x 6m) și contribuția la muralul din holul principal al UVT. De asemenea, creațiile sale includ sculpturi, scenografii, dar și activitate pedagogică în Germania. Cu toate că renumele în muzică a umbrit adesea activitatea sa plastică, opera sa artistică rămâne o mărturie a unei personalități puternice, incisive și marcante”.

Realizarea expoziției a fost posibilă și prin contribuțiile documentare oferite de Iwona Ernsdorff-Mielec, Sorin Tader și Maria Manita, care au pus la dispoziție arhiva foto a artistului.

The post Legendarul artist timișorean Nicu Covaci, omagiat printr-o expoziție permanentă! first appeared on Sursa de Vest.

Mâine se împlinește un an de la trecerea în eternitate a lui Nicolae Covaci, una dintre cele mai marcante personalități culturale ale Timișoarei. Universitatea de Vest îi aduce un omagiu printr-o expoziție permanentă dedicată vieții și activității artistice, care se concentrează pe creația sa în domeniul artelor plastice.

Lucrările de amenajare a spațiului expozițional au fost finalizate. Expoziția va fi găzduită în sala 207 a Facultății de Arte și Design, care poartă de acum înainte numele „Sala Nicolae Covaci”, în semn de recunoaștere a contribuției artistului timișorean, fondator al trupei Phoenix, compozitor, chitarist, pictor şi grafician.

Detalii privind vernisajul oficial al expoziției vor fi anunțate ulterior, evenimentul urmând a avea loc, cel mai probabil, odată cu începerea noului an universitar.

Demersul a fost inițiat de rectorul UVT, Marilen Pirtea, și coordonat de Mihai Alexandru și Sergiu Zegrean, cu sprijinul Dianei Andreescu, decan al FAD, alături de colectivul facultății, dar și cu sprijinul laborantului Ciprian Lupsa si doctorandului Vlad Birnoaga.

Expoziția permanentă se concentrează pe creația vizuală a lui Covaci, adesea umbrită de notorietatea sa în muzică. Vizitatorii vor putea descoperi lucrări semnificative, de la peisaje, nuduri și compoziții ecvestre, la fragmente din activitatea murală și sculpturală a artistului – inclusiv referiri la murala monumentală realizată în Osnabrück (Germania, 1980) sau contribuția la muralul din holul UVT.

Artistul vizual Camil Mihaescu subliniază: „Nicu Covaci a fost una dintre cele mai reprezentative personalități culturale timișorene. Ca mulți artiști, el nu a îmbrățișat o singură formă de expresie creativă, ci s-a plimbat cu lejeritate între muzică și artele vizuale. Absolvent al Institutului Pedagogic de Desen din Timișoara – Universitatea de Vest, Covaci a desfășurat o activitate artistică amplă, atingând genuri diverse precum peisajul, nudul, portretul, compozițiile ecvestre ș.a. Lucrări notabile includ murala monumentală de la Osnabrück – Germania (1980, 45m x 6m) și contribuția la muralul din holul principal al UVT. De asemenea, creațiile sale includ sculpturi, scenografii, dar și activitate pedagogică în Germania. Cu toate că renumele în muzică a umbrit adesea activitatea sa plastică, opera sa artistică rămâne o mărturie a unei personalități puternice, incisive și marcante”.

Realizarea expoziției a fost posibilă și prin contribuțiile documentare oferite de Iwona Ernsdorff-Mielec, Sorin Tader și Maria Manita, care au pus la dispoziție arhiva foto a artistului.

Sursa: www.sursadevest.ro


Acest articol a fost scris de inteligență artificială chat GPT, unele date pot fi incorecte. Pentru stirea originala, verificati sursa: Link catre sursa

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Movenita aduce zâmbete – Ziua Copilului la Casa Rafa

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, comunitatea Movenita din Moșnița Nouă organizează un eveniment special pentru a aduce un...

Read More...

Prabusirea unei drone militare rusesti pe un bloc din Galati: Ancheta Parchetului General

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-au sesizat din oficiu în cursul nopții de 28-29 mai...

Read More...
Examen de promovare pentru obținerea gradului profesional de CS III, normă întreagă, din cadrul Institutului de Arheologie – Academia Română Filiala Iași

oameni și instituții – Academia Română Filiala Iași

Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Academia Română, Filiala Iași în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani Consiliul Județean Botoșani Dr. Sorin GRIGORUȚĂ, CS...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online