Oficialii danezi şi groenlandezi se întâlnesc miercuri, la Casa Albă, cu vicepreşedintele J. D. Vance şi secretarul de Stat Marco Rubio

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, Externe, STIRILE ZILEI

Ministrul danez de externe Lars Lokke Rasmussen și omologul său groenlandez Vivian Motzfeldt au solicitat o întâlnire cu Rubio după ce Donald Trump și-a reiterat recent dorința de a prelua Groenlanda, un teritoriu autonom din cadrul Regatului Danemarcei.

„Vicepreședintele SUA, JD Vance, a dorit, de asemenea, să participe la întâlnire și va fi gazda acesteia, care va avea loc, prin urmare, la Casa Albă”, a declarat Rasmussen reporterilor marți, la Copenhaga.

„Motivul pentru care am solicitat întâlnirea care ne-a fost acordată acum a fost acela de a muta întreaga discuție… într-o sală de ședințe unde ne putem privi în ochi și discuta despre aceste lucruri”, a adăugat el.

Trump a lansat pentru prima dată ideea preluării Groenlandei de către SUA în 2019, în timpul primului său mandat, deși s-a confruntat încă de atunci cu o anume opoziție la Washington, inclusiv din partea propriului partid.

De la începutul noului său mandat, în urmă cu un an, Donald Trump a repetat asemenea afirmații de mai multe ori.

Deși Danemarca stăpânește Groenlanda de secole, teritoriul s-a îndreptat treptat spre independență începând cu 1979, obiectivul fiind împărtășit în prezent de toate partidele politice reprezentate în parlamentul insulei.

Sondajele de opinie arată însă că deși majoritatea celor 57.000 de locuitori ai celei mai mari insule din lume ar vrea independența, foarte puțini ar dori să facă parte din SUA.

Între timp, ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen, a declarat că se va întâlni luni cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru a discuta despre securitatea Arcticii, împreună cu Vivian Motzfeldt.

Rutte a declarat luni că alianța lucrează la „următorii pași” pentru consolidarea securității Arcticii.

Vicepreședintele SUA, JD Vance, vizitează baza spațială Pituffik a armatei americane din Groenlanda, în martie 2025.

Diplomații NATO spun că unii membri ai alianței au lansat ideea inițierii unei noi misiuni în regiune, deși nu există încă propuneri concrete.

Danemarca a avertizat luna aceasta că o eventuală preluare cu forța a Groenlandei de către SUA ar însemna sfârșitul alianței NATO.

Luni, comisarul european Andrius Kubilius a insistat că dacă americanii ar recurge la forță, Danemarca se va putea baza pe sprijinul colegelor din Uniunea Europeană.

Toate aceste declarații vin după ce Trump a repetat că SUA au nevoie de Groenlanda, pe care Copenhaga, în opinia sa, nu se pricepe să o apere de interesele chinezești și rusești în zona Arcticii.

Scris cu informații de la Reuters și AFP.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Rățuștele revin pe Bega într-un eveniment caritabil dedicat bebelușilor internați

Timișorenii sunt invitați să descopere un oraș plin de culoare, joc și imaginație, printr-un program special gândit pentru...

Read More...

Arome de vara in pietele timisorene

Piețele din Timișoara sunt, în această perioadă, pline de fructe și legume de sezon, iar tarabele colorate îi...

Read More...

Congresul BRIDGE II la Iulius Town Timișoara: Excelență și abordare multidisciplinară a patologiilor vasculare

A doua editie a Congresului BRIDGE, eveniment de referinta dedicat abordarii multidisciplinare a patologiilor vasculare, s-a deschis oficial la...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online