observatorii independenți nu pot participa la renumărarea voturilor

BY: stiridinromania.ro In Externe, STIRILE ZILEI

Potrivit minutei sentinței pronunțată sâmbătă, 30 noiembrie, de Curtea de Apel București, cererea prin care Expert Forum a contestat în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) de a nu fi permisă prezența observatorilor independenți la renumărarea voturilor este „nefondată”.

În primă instanță, la Tribunalul București, organizația civică avusese câștig de cauză.

Expert Forum, dar și alte ONG-uri acreditate ca observatori independenți la turul I al alegerilor prezidențiale de pe 24 noiembrie, au criticat decizia BEC de a nu permite observatorilor să asiste la renumărare.

Renumărarea tuturor celor peste nouă milioane de voturilor exprimate la turul I al alegerilor prezidențiale a fost dispusă de BEC, ca urmare a unei decizii luate joi, 28 noiembrie, de Curtea Constituțională a României (CCR).

Vineri, 29 noiembrie, CCR a amânat până pe 2 decembrie luarea unei decizii privind validarea turului I al alegerilor.

Renumărarea efectivă a început vineri, inclusiv în diaspora, și are loc la sediile birourilor electorale județene și de sector din țară.

Mai mulți reprezentanții ai acestor structuri s-au plâns vineri că personalul este subdimensionat pentru o astfel de operațiune.

Renumărarea la termen, puțin probabilă

Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat inițial că renumărarea se va termina duminică, pe 1 decembrie, la ora 22:00, deci după ce se va fi încheiat votul la alegerile parlamentare. Nu este însă o certitudine dacă rezultatul va fi dat atunci sau se va amâna.

Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente – instituția care organizează alegerile din România – a declarat sâmbătă, 30 noiembrie, că în unele județe renumărarea s-a terminat, dar e puțin probabil ca operațiunea să fie finalizată până pe 2 decembrie, când CCR ar trebui să ia o decizie cu privire la validarea sau invalidarea turului I al alegerilor prezidențiale.

„Vom avea în țară cel puțin 95% din numărul secțiilor de votare [renumărate]. Cred că va putea Curtea Constituțională să tragă o concluzie dacă există fraude majore în cele 95% din numărul secțiilor de votare pe care le va avea de examinat și cred că ar putea să ia o hotărâre. În situația în care Curtea Constituțională consideră că este necesar să verifice chiar toate secțiile de votare din lume, atunci termenul se va prelungi, situație care va complica foarte mult desfășurarea în continuare a alegerilor”, a spus Greblă, la Antena 3 CNN.

El a mai arătat că AEP nu știe ce nume să tipărească pe buletinele de vot pentru turul II al alegerilor.

„Dacă aceste buletine nu încep să fie tipărite cel mai târziu miercuri dimineață, nu pot să ajungă la secțiile de votare sâmbătă seară. Vom tipări buletinele de vot astfel cum va fi validat rezultatul scrutinului de Curtea Constituțională.”

Turul I al alegerilor prezidențiale din România a fost câștigat de candidatul pro-rus Călin Georgescu, care a obținut aproape 23% din voturi. Turul II este programat pentru 8 decembrie.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Festivalul Etniilor din Banat: Artisti minoritati pe scena Timisoarei

Centrul de Cultura si Arta al Judetului Timis, institutie de cultura din subordinea Consiliului Judetean Timis, va invita la...

Read More...

Evenimentul dedicat valorilor olimpice a strâns mii de participanți în Sectorul 1 din București

Sectorul 1 găzduiește evenimente dedicate comunității și valorilor autentice, precum Crosul Național „Ziua Olimpică”, care promovează excelența, prietenia și...

Read More...

Vizita Comisiei Europene la Stația de Tratare a Apei Bega – O modernizare esențială pentru vestul țării

În această săptămână, Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara a fost vizitată de reprezentanți ai Comisiei Europene,...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online