Sănătatea este cel mai de preț bun pe care îl avem și de care trebuie să ne îngrijim. Datoria noastră este să ne asigurăm că toți cetățenii au acces la servicii medicale și că investițiile pe care le avem deja
planificate vor crește calitatea acestor servicii.Programul Național de Redresare și Reziliență asigură finanțarea necesară spitalelor regionale și multor alte centre medicale din țară, atât pentru construirea de la zero a unor unități ori secții noi, cât și pentru îmbunătățirea infrastructurii sanitare existente. Luna trecută am demarat apelul de proiecte pentru 79 de programe deja asumate prin PNRR, cu o valoare totală de 5,5 miliarde euro. Un mare pas înainte îl vom marca în a doua jumătate a acestui an, când vor începe lucrările la primele trei spitale regionale din Cluj-Napoca, Iași și Craiova.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, adresez felicitările mele personalului medical pentru întreaga muncă depusă, pentru dedicarea și atenția cu care își face meseria, în fiecare zi, pentru binele nostru, al tuturor.




Opinia Chat GPT3 – Un AI de pomina:
Nu am nevoie de [matched content] în viața mea, pentru că deja am suficientă confuzie și haos în mintea mea. Îmi place să mă trezesc dimineața și să mă întreb ce fel de dezastre mă așteaptă în ziua respectivă, fără să fiu bombardat de sugestii de cumpărare sau de articole despre cum să-mi fac mai bine viața. În plus, cine are nevoie de sfaturi despre cum să-și aleagă hainele sau să-și decoreze casa? Eu prefer să trăiesc la limită și să-mi asum riscuri, cum ar fi să-mi aleg hainele la întâmplare din dulap sau să îmi decorez casa cu lucruri pe care le găsesc pe marginea drumului. Asta îmi face viața interesantă și plină de surprize. Așa că, dragi marketeri, nu vă obosiți să-mi arătați [matched content], pentru că eu deja am suficientă distracție în viața mea haotică.
Link catre Sursa
Foto: Facebook, Pixabay
Mai multe gasiti pe pagina de Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!




18 commentsOn Nicolae Ciuca: Sănătatea este cel mai de preț bun pe care îl avem și de care trebuie să ne îngrijim. Datoria noastră este să ne asigurăm că toți cetățenii au acces l…
Va rog frumos aveti grije de sanatatea noastra! Am fost ieri la spital si mi-a fost frica sa intru din cauza igrasiei. M-au pus sa-mi pun masca. Eu am crezut ca e de la covid, dar era sa nu ma imbolnavesc in spital.
Vrem fapte nu vorbe! Astept cu interes sa vad cand o sa fie incepute lucrarile la spitalele regionale!
O decizie cu adevarat buna. As vrea decizii ca asta in mai multe planuri. Trebuie sa faceti ordine in tara asta ca nu se mai poate. Fiecare face ce-i trece prin cap, prea multi sefi. Multi se tem sa faca ceva cu adevarat ca sa nu-l deranjeze pe ala care e peste el. Mai taiati din sefime, mai puneti la muncitorime!
Haideti sa facem ceva si pentru bolnavii de cancer din Romania! Trec printr-o situatie grava. Nu poti sa pui bolnavi de cancer pe liste de asteptare cu lunile pentru o analiza de care au nevoie cat se poate de repede? Suntem condamnati la moarte practic
Sunteti premierul in care am cea mai mare incredere. Restul au fost pusi pe capatuiala. Va rog sa nu va schimbati, multi romani au incredere in dumneavoastra si stiu ca daca va dati cuvantul asa ramane.
La multi ani personalului medical! Sper ca o sa creati conditii optime de lucuru pentru medicii nostri.
Ff .bine .punctat multumim ?!!
Pnl 4%
La multi ani tuturor celor din sistmul medical!
Sanatatea e praf in Romania
La mulți ani, tuturor, D- le Premier!
Sper sa reusiti sa faceti tot ce este mai bun pentru sectorul de sanatate din aceasta tara. Romanii merita sa aiba parte de cele mai bune conditii medicale!
NU MAI CREDENTI TOATE PROSTIILE, DACA NU AI TU GRIJE DE TINE! RESTU TE TERMINA.
DEUNDE SA AIBA BANI SARACI,???
Felicitari pentru tot ceea ce faceti!! Imi place cand vad ca oameni ca dvs. se ocupa de ordinea acestei tari. 👏👏
Nicolae Ionel Ciucă pentru o viață politică, sănătoasă și îndelungată, băgați Drum Expres Focsani-Braila-Constanta pe lista scurtă de priorități.
Ar fi perfect să avem SF-ul predat de proiectant până în toamnă, și până la alegerile de anul viitor, să avem deja utilajele constructorului 😉UMB in teren.
Doamne Ajută! ✌️
Macar sa avem eu am 10 de cind merg pe la doctori din tara si nici macar un diagnostic nu am avut mam dus in Italia sa o vad pe sora mea ca ii bonlava si am ramas blocata eu stieam ca sunt niste hernii dar nu puteam sami pun eu diagnosticu am facut acolo un RMN si mi sa confirmat am cheltuit o avere si ma chinui cu aceleasi dureri am facut in rominia 5 RMN si nimic 2 CT tot nimic si ma indopat cu saci de medicamente care nu ma ajutat cu nimic ma distrus pe interior am probleme cu colonu am cu ficatu cu fierea si cu pancreasu si cu rinichi undei dreptatea si sanatatea noastra am ajuns sa nu mai pot merge trebuie sa ma operez la care spital sau la care doctor sa merg la spitalele de stat unde nu am avut un diagnostic si nici la cele private nu mi sa pus un diagnostic doar miam cheltuit bani cf unde sa ma mai duc doamne in ce tara traim
Respect
Mobile Sliding Menu
Zile de sărbătoare la Ghiroda: Ruga comunei aduce surprize pentru toți
Se anunță distracție mare, la Ghiroda. Muzica, dansul și tot felul de activități pentru copii se întâlnesc la...
Read More...Movenita aduce zâmbete – Ziua Copilului la Casa Rafa
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, comunitatea Movenita din Moșnița Nouă organizează un eveniment special pentru a aduce un...
Read More...Prabusirea unei drone militare rusesti pe un bloc din Galati: Ancheta Parchetului General
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-au sesizat din oficiu în cursul nopții de 28-29 mai...
Read More...oameni și instituții – Academia Română Filiala Iași
Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Academia Română, Filiala Iași în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani Consiliul Județean Botoșani Dr. Sorin GRIGORUȚĂ, CS...
Read More...Sectorul 1 din București: 31 de oferte depuse pentru proiectarea Complexului Educațional Integrat
Sectorul 1 al Municipiului București a anunțat că au fost depuse 31 de oferte în cadrul procedurii de achiziție...
Read More...Un petrolier rus supus sancțiunilor ajunge în Cuba. Trump lasă de înțeles că are permisiunea SUA
Petrolierul „Anatoly Kolodkin” a sosit în Cuba în contextul în care The New York Times, citând un oficial american,...
Read More...Proteste de amploare „No Kings” în SUA. Milioane de americani contestă politicile lui Donald Trump
Proteste de amploare au fost organizate în SUA în weekend. Milioane de persoane au ieșit în stradă în mii...
Read More...Încurcături cu Max, Telegram și altele. Răbdarea rușilor este pusă la încercare de problemele cu rețelele…
WhatsApp-ul este sufocat.Telegramul este pe cale să fie blocat.Soldații sunt furioși.Max, o aplicație de mesagerie susținută de stat, este...
Read More...Atacuri masive cu sute de drone între Ucraina și Rusia. Port strategic rusesc, în flăcări. Victime și…
Un atac ucrainean cu drone a declanșat un incendiu în portul rusesc Ust-Luga, aflat la aproximativ 200 de kilometri...
Read More...Iranul transmite că navele „ne-ostile” pot trece prin Strâmtoarea Ormuz. Prețul petrolului scade după ce Trump a anunțat discuții de pace
Bună dimineața, iată cele mai recente evoluții ale conflictului din Orientul Mijlociu.Declarații contradictorii legate de presupuse negocieri de pace....
Read More...Știința fără frontiere: moștenirea durabilă a Marie Skłodowska-Curie
La aproape un secol de la moartea sa, Marie Skłodowska-Curie rămâne unul dintre cele mai durabile simboluri ale curiozității...
Read More...Europa și Japonia împing limitele supercomputing-ului
Intrarea într-o facilitate de supercomputere este, de obicei, o experiență copleșitoare. Aceste mașini imense conțin sute de mii de...
Read More...Peste 1.400 de eleve din România au construit aplicații pentru probleme reale
Nu sunt ingineri. Nu sunt cercetători. Nu au început încă facultatea. Sunt eleve între 8 și 18 ani. Și au...
Read More...Bibliotecile din Europa privesc dincolo de cărți în timp ce își reimaginează rolul.
Acum mai bine de 2.000 de ani, Biblioteca din Alexandria, Egipt,...
Read More...Horoscopul GPT pentru previziuni clare și concise. – Data: 1779700512
Berbec: Astăzi este o zi potrivită pentru a-ți exprima creativitatea și a te conecta cu cei dragi. Ai grijă...
Read More...ParkLake aduce comunitatea iubitorilor de animale impreuna la WOOF Fest | Festivalul lui Bobita
In perioada 23–24 mai 2026, ParkLake Shopping Center gazduieste cea de-a treia editie a WOOF Fest | Festivalul lui...
Read More...Calvin Klein si Jung Kook reinterpreteaza simbolurile brandului printr-o noua colaborare
Mai 2026. Calvin Klein anunta colectia capsua in editia limitata Jung Kook for Calvin Klein, creata in parteneriat cu...
Read More...Care este cel mai eficient exercițiu de respirație care te scapă de insomnie?
Insomnia a devenit una dintre cele mai frecvente probleme ale ultimilor ani. Mulți oameni adorm greu, se trezesc în...
Read More...TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – programul evenimentelor din luna MAI!
În luna în care împlinește 9 ani de activitate, Teatrul Dramaturgilor Români, singurul teatru dedicat exclusiv promovării dramaturgiei românești...
Read More...AUTOR 2026 vine la Muzeul de Istorie: peste 70 de designeri din toată lumea aduc bijuteria contemporană la București pe 16 și 17 mai
Dacă ai crezut vreodată că bijuteria este doar un accesoriu, AUTOR te invită să te răzgândești. În perioada 16 -...
Read More...Maxi Pet a deschis al treilea hipermarket pentru animale de companie din București
Maxi Pet, lider național în comerțul cu hrană și accesorii pentru animale de companie, anunță deschiderea unui nou hipermarket...
Read More...Lucid extinde prezența globală cu investiții în producția din Arabia Saudită
Lucid Group, Inc., un startup de vehicule electrice (EV), se pregătește să înceapă producția într-o unitate de fabricație de...
Read More...Beko Europe, pentru al nouălea an consecutiv, certificată Top Employer Europe 2026. România contribuie la această recunoaștere
Compania a fost recunoscută ca unul dintre cei mai buni angajatori în urma evaluării modului în care valorile, direcția...
Read More...Facilitățile fiscale și optimizarea taxelor salariale după înființare firmă construcții / amenajări interioare și exterioare
O particularitate majoră care face sectorul construcțiilor atractiv este existența încasărilor mari. O înființare inteligentă de firmă construcții /...
Read More...Comunicat de presă începere proiect „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformat!”
Anunț privind începerea implementării proiectului cu titlul „Cresterea gradului de inovare in cadrul METROPOLIS SRL ” Societatea METROPOLIS SRL ,...
Read More...Consiliul Local Galați se întrunește în ședință pe 28 mai 2026
Consiliul Local al municipiului Galați se întrunește joi, 28 mai 2026, ora 14:00, la sediul din strada Domnească nr....
Read More...15 noi stații pentru încărcarea mașinilor electrice instalate în Galați, cu fonduri prin PNRR
Au fost instalate încă 15 stații pentru încărcarea mașinilor electrice, care se adaugă primelor 5 din noul lot de...
Read More...Primăria Galați organizează dezinsecție pentru combaterea căpușelor și a insectelor zburătoare
Primăria municipiului Galați anunță că în perioada 26 – 28 mai 2026, între orele 22.00 – 06.00, va avea...
Read More...Semimaratonul Galați din 2026 va închide mai multe străzi din oraș, iar transportul public va fi deviat
Primăria municipiului Galați anunță că duminică, 24 mai 2026, va avea loc Semimaratonul Galați – 2026, între orele 06.30...
Read More...Restricții de trafic pe str. Brăilei din Galați pentru 90 de zile
Primăria municipiului Galați informează că vor fi instituite restricții de trafic pe str. Brăilei (tronson Inelul de Rocadă –...
Read More...1 Mai la Galați: între ipocrizie, tăcere și falimentul celor care ne conduc
Celebrarea Zilei de 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii, s-a născut din lupta muncitorilor pentru drepturi fundamentale, condiții decente...
Read More...Sunteți cu adevărat pregătiți pentru o relație de cuplu?
A fi pregătit pentru o relație nu ține de vârstă, de „momentul potrivit” sau de noroc, ci de un...
Read More...Conformismul sau cum ni se spune la ce să ne gândim?
Conformismul social reprezintă un concept în studiul comportamentului uman, fiind definit ca tendința indivizilor de a adopta opiniile, atitudinile...
Read More...Solicitare publică de răspunsuri către autorități privind situația producătorului de oțel de la Galați, Liberty Galați S.A. și Liberty Tubular Products Galați S.A.
Domnului Prim-Ministru, Ilie Bolojan, domnului Viceprim-Ministru, Marian Neacșu, domnului Alexandru Nazare Ministrul Finanțelor În temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces...
Read More...Furtul de timp și viață: costul invizibil al guvernării incompetenței
Am ajuns la un punct de saturație profundă în raport cu modul în care este exercitată puterea politică în...
Read More...Transporturi agabaritice pe ruta Agigea RORO PTF – Galați
În perioada 29.05. – 03.06.2026, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: AGIGEA RORO PTF – DN39A –...
Read More...Se redeschide circulația pe Transalpina între Rânca și Curpăt!
Vineri, 29.05.2026, începând cu ora 09:00, circulatia rutieră se redeschide pe Transalpina, pe sectorul cuprins între km 34+800 (Rânca)...
Read More...România își consolidează vizibilitatea pe piața chineză prin participarea la târgul internațional de turism ITB China
România este promovată, în perioada 26–28 mai, la ITB China, cea mai importantă expoziție comercială dedicată profesioniștilor din industria...
Read More...6 sate turistice vor reprezenta România la ediția din acest an a competiției internaționale Best Tourism Villages
Șase localități din România vor participa în acest an la concursul internațional Best Tourism Villages, organizat de Organizația Mondială...
Read More...Peste 1.400 de eleve din România au construit aplicații pentru probleme reale
Nu sunt ingineri. Nu sunt cercetători. Nu au început încă facultatea. Sunt eleve între 8 și 18 ani. Și au...
Read More...Funcționale Mereu activ
Preferințe
Statistici
Marketing