Nagorno-Karabah | Separatiștii armeni se predau și renunță la arme, după un atac al Azerbaidjanului

Armistițiul vine după ce forțele azere au atacat regiunea, pe 19 septembrie, pentru a recăpăta controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah. Conform acordului, forțele separatiste se vor desființa și vor renunța la arme. Joi, încep negocieri privind statutul regiunii și al etnicilor armeni majoritari.

Luni noaptea au reizbucnit luptele în regiunea aflată în interiorul Azerbaidjanului, dar controlată de separatiștii armeni. Aproximativ 120.000 de etnici armeni trăiesc în enclavă.

Oficialii de la Erevan au anunțat că cel puțin 49 de persoane au fost ucise în atacurile armatei azere.

Azerbaidjanul a recunoscut atacurile din trei regiuni din Nagorno-Karabah, în care a folosit drone și arme de calibru mare.

Autoritățile de la Baku acuză forțele armene că au plantat mine de-a lungul graniței pentru a perturba rutele de aprovizionare, acuzație negată de Erevan.

Imediat după atacul azer, Armenia a cerut Rusiei, SUA și Franței să intervină. Secretarul de stat Antony Blinken a vorbit atât cu premierul armean, cât și cu președintele Azerbaidjanului, potrivit Reuters, în timp ce ministerul rus de Externe a anunțat că a ajutat la negocierea armistițiului.

Observatorii spun că Azerbaidjanul încearcă să profite de capacitatea redusă de intervenție a Rusiei, care are resursele blocate în Ucraina.

De asemenea, ofensiva Armeniei beneficiază de valul global de repulsie față de Rusia, aliat al Armeniei.

Statutul Azerbaidjanului a devenit și mai important în contextul războiului din Ucraina. Occidentul vrea să își reducă dependența de resursele rusești de energie.

Și comerțul Moscovei cu Asia și Iran depinde de Baku, după ce sancțiunile internaționale i-au limitat drastic rutele de aprovizionare.

De ce se luptă Armenia și Azerbaidjanul în Nagorno-Karabah

În anii 1920, ca parte a tacticii „dezbină și stăpânește”, sovieticii au înființat în Azerbaidjan regiunea autonomă Nagorno-Karabah, cu populație armeană majoritară.

În 1988, când controlul Moscovei a început să slăbească, enclava s-a declarat independentă de Azerbaidjan și a încercat să se unească cu Armenia.

În 1992, după prăbușirea Uniunii Sovietice, între cele două țări foste sovietice a izbucnit un război pe scară largă pentru controlul regiunii.

Între 20.000 și 30.000 de oameni au fost uciși în acel conflict și sute de mii au fost strămutați înainte de încetarea focului, în 1994.

Rezultatul a fost că Armenia a ajuns să controleze regiunea Nagorno-Karabah, dar a ocupat și 20% din teritoriul azer învecinat.

Între 1994 și 2020, au mai avut loc ciocniri punctuale de-a lungul frontierei, folosindu-se inclusiv drone de atac, armament greu și operațiuni speciale.

În 2020, s-a declanșat un război pe scară largă, inițiat de Azerbaidjan. Conflictul, care a durat șase săptămâni, a depășit în violență pe cel din perioada 1992-1994.
Ca parte a acordului de încetare a focului, mediat de Rusia, Armenia a cedat porțiuni din teritoriul pe care l-a controlat timp de decenii.

Peste 7.000 de combatanți au fost uciși în războiul din 2020.

Rusia a devenit garant al păcii și a trimis forțe de menținere a păcii în regiune.

Sursa: romania.europalibera.org