Liderii UE îi vor trimite lui D. Trump un „mesaj clar” legat de Ucraina și vor dezbate relațiile cu SUA

BY: stiridinromania.ro In Externe, STIRILE ZILEI

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa la prima parte a discuțiilor Consiliului European de joi de la Bruxelles. Acolo liderii UE își vor reafirma „angajamentul neclintit” de a sprijini Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”, potrivit unui proiect de concluzii al summitului, văzut de Reuters.

Luni, Donald Trump a spus că Zelenski ar trebui să fie pregătit să ajungă la un acord de pace cu președintele rus Vladimir Putin. Trump nu a precizat însă dacă acest lucru înseamnă că Kievul va trebui să cedeze teritorii Moscovei ca parte a unei înțelegeri negociate.

Forțele ruse ocupă în prezent aproape o cincime din teritoriul ucrainean și avansează constant în estul țării.

„Rusia nu trebuie să prevaleze”, se arată în proiectul de concluzii al Consiliului UE. Documentul precizează că nicio inițiativă de pace referitoare la Ucraina nu trebuie luată fără implicarea Kievului.

Un diplomat UE a descris proiectul de text ca trimițând „un semnal clar către SUA”.

Nevoia de „unitate”

Liderii vor discuta în a doua parte a summitului despre relațiile generala dintre UE și SUA la prânz, pe fondul îngrijorărilor legate de un posibil război comercial transatlantic.

Trump a spus că UE va „plăti un preț mare” prin majorarea tarifelor pentru că nu cumpără suficiente produse de export americane. El a promis deja tarife mari pentru trei dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Statelor Unite – Canada, Mexic și China.

Unii diplomați europeni spun că succesul blocului comunitar în negocierile cu SUA va veni din unitate și evitarea discuțiilor sau acordurilor realizate bilateral între Washington și membri UE. Strategia a mai fost folosită cu succes în negocierile privind ieșire Marii Britanii din UE.

„Statele Unite ar putea încerca negocieri individuale, dar până acum nu am văzut țări care să cadă în capcană”, a spus pentru Reuters un diplomat UE.

UE va încerca să sublinieze că este al doilea cel mai mare partener comercial al Statelor Unite și un aliat apropiat, cu valori comune.

Cu toate acestea, diplomații europeni sunt conștienți că Donald Trump este preocupat de deficitul comercial al SUA. Până acum, oficialii UE s-au arătata deschiși să discute creșterea importurilor de gaze lichefiate și armament din SUA.

Dezbaterea liderilor europeni din a doua parte a zilei va include teme precum relația cu China și un eventual război comercial între Washington și Beijing, relația cu Marea Britanie, care a transmis vrea să restabilească legăturile cu Uniunea Europeană și este văzută de blocul comunitar ca un aliat crucial de securitate.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Prins în flagrant: Perversul de 30 de ani arestat pentru pornografie infantilă de polițiștii de la Combaterea Crimei Organizate Timișoara

Autoritățile din Timișoara au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru pornografie...

Read More...

Prins în flagrant: Bărbat de 30 de ani arestat pentru pornografie infantilă de către polițiștii de la Combaterea Crimei Organizate Timișoara

Autoritățile din Timișoara au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 30 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de...

Read More...

Vizita de nivel inalt a reprezentanților Comisiei Europene la AJOFM Timiș: dialog constructiv cu echipa locală

Reprezentanții Comisiei Europene, domnul Tadej Breznik și doamna Chloe Hass, au vizitat ieri sediul AJOFM Timișoara, alături de doamna...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online