Leguma românească își dublează prețul din grădină până la piață. De ce?

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, STIRILE ZILEI

În dimineața zilei de 15 iulie 2025, în vreme ce termometrul se pregătea să urce spre 36 de grade Celsius, omul de afaceri Marius Filimon supraveghea încărcarea unui autocamion de 20 de tone cu castraveți.

Operațiunea avea loc în comuna Matca din nordul județului Galați, unul dintre cele mai mari bazine legumicole românești. De acolo, Filimon trimite, anual, 600-700 de TIR-uricu legume doar spre Polonia.

Alte câteva sute merg, doar prin firma lui, spre Ucraina, Moldova sau Germania.

În aceeași dimineață de 15 iulie, din Voinești, județul Dâmbovița, o dubiță încărcată cu castraveți și roșii pornea spre Piața Obor din București.

În ambele cazuri, prețurile de producție sunt asemănătoare.

Prima diferență apare la distanță: TIR-ul are de parcurs 1.200 de km, în două zile, în vreme ce dubița face o sută de kilometri în mai puțin de două ceasuri.

La destinație, atât în Polonia, cât și în Piața Obor din București, marfa are însă prețuri asemănătoare – aproape duble decât cele ale producătorului.

Dacă în cazul exportului, asta se justifică prin costurile generate de transport, în cazul tarabei din București se explică prin ridicat de umeri.

Mercurialul legumelor la producător

Marți dimineață, când Europa Liberă a vorbit cu omul de afaceri Marius Filimon, prețurile în piața de legume din Matca erau următoarele: 4 lei/ kg de roșii, 4 lei/ kg de ardei gras galben, 5 lei/ kg de vinete, 5,5 lei / kg de castraveți, 7-8 lei kg / de ardei capia.

„Marfă e suficientă, prețurile sunt cam aceleași ca anul trecut”, spune Filimon, mulțumit de cum decurg treburile.

„Foarte bine a mers și anul trecut, foarte bine și anul acesta”, sintetizează exportatorul situația.

În piața Obor din București, cazurile în care prețul roșiilor se scrie cu o singură cifră sunt rare. Pe mai toate tarabele pixul vânzătorilor a trecut 10, 12 sau chiar 15 lei/kg.

În puținele situații când costă 8 sau chiar 7 lei, tomatele sunt la limita perisabilității și cer să fie gătite urgent, alternativa fiind gunoiul.

Castraveții și vinetele împart de regulă același palier de preț, de aproximativ 8 lei/ kg. Ardeii grași galbeni sunt 10 lei, iar kapia – de la 12/kg în sus.

Prețuri mari au și o mare parte dintre fructe. Cireșele sunt 20-35 de lei/ kg, vișinele 20 de lei/ kg, căpșunele – 25 de lei/ kg, zmeura 35-50 de lei/ kg, murele-30 de lei/ kg.

Prețul cireșelor variază, în Piața Obor din București, între 20 și 35 de lei/kg.

„Taraba e scumpă, 55 de lei pe zi – un metru de tarabă”, explică o vânzătoare unul dintre motivele prețurilor mari.

„Apoi, o sută de lei zilnic – carburantul. Vânzări nu sunt, trebuie să trăim și noi”.

Când spunem de unde suntem, vânzătorii se feresc să vorbească și acuză presa că-i prezintă doar într-o lumină negativă.

„Nu mai sunt vânzările care erau la tarabe, de-aia au mărit mulți prețurile. Spun că, dacă ar pune doar un leu-doi adaos, n-ar câștiga nimic”, explică legumicultorul gălățean Tăchel Răducan pentru Europa Liberă.

De la serele familiei sale, întinse pe aproape un hectar, se aprovizionează mulți mici comercianți din orașele din jur.

România, București, 15 iulie 2025. Vinetele costă în Piața Obor 8 lei/kg.

Nici prețurile din supermarketuri nu diferă considerabil de cele din piețe. Tomatele variază de la 8-12 lei la peste 25 de lei/kg (în cazul roșiilor cherry, de import).

Ardeii grași galbeni sunt 10 lei/ kg, kapia – 13 lei/ kg, vinetele costă peste 8 lei/ kg.

„Mai intervin sortatorii, transportul, poate și pierderile”, oferă o posibilă explicație legumicultorul gălățean Tăchel Răducan.

În timp ce legumele românești se scumpesc la fiecare metru parcurs sau fiecare privire aruncată pe lanțul de distribuție, cele exportate la peste o mie de kilometri, în Polonia, rămân cu prețuri comparative cu cele din România.

Legumele livrate acasă de Carrefour în Polonia, de exemplu, au prețuri echivalente în RON de aproximativ 10 lei/kg, în cazul castraveților, de 9 lei/ kg, în cazul roșiilor sau de 9 lei/ kg, în cazul vinetelor.

Statistici roșii

Într-un top european al orașelor după prețul pe care îl au legumele și fructele, Bucureștiul ocupă a 37-a poziție.

Conform numbeo.com, care se ocupă de costurile de trai în diferite orașe europene, în București în prezent prețul unui kilogram de roșii este de aproximativ 2,24 euro (11 lei)/ kg, mult mai mult ca în Catania (1,49 euro/ kg), Atena, Porto, Valencia (2,06 euro), Lisabona (2,14 euro) sau Malaga (2,16).

Cele mai scumpe sunt în Elveția (peste 5,5 euro/ kg) și Danemarca (peste 5 euro/ kg) iar cele mai ieftine în Pristina (Kosovo) – 1 euro/ kg și Oradea – 1,4 euro/ kg.

În ceea ce privește evoluția prețurilor autohtone, ele s-au dublat în patru ani, la producător.

Potrivit datelor publicate de Organizația pentru Alimente și Agricultură a Națiunilor Unite (FAOSTAT), prețul mediu al kilogramului de roșii rotunde, ambalate, la poarta fermelor din România era în august 2021 de 0,49 euro/ kg, cel mai mic preț din UE.

În Piața Obor din București, prețul unui kilogram de roșii era atunci de 2,5-3 lei.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Două bulevarde din Sectorul 1 vor fi modernizate pentru a include piste de biciclete

Proiectul de modernizare a bulevardelor din Sectorul 1 va include piste de biciclete pe Calea Griviței și Bulevardul Ion...

Read More...
patru oameni au scăpat la timp din autoturismul cuprins de flăcări – stiriest.ro

Patru persoane au scăpat din mașina în flăcări

Un autoturism a ars complet miercuri dimineață pe DJ243, între localitățile Pogonești și Tutova, în urma unui incendiu...

Read More...
o cameră a fost cuprinsă de flăcări după ce au sărit scântei din sobă – stiriest.ro

Incendiu devastator într-o locuință din cauza scânteilor din sobă

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o locuință din localitatea Iana, iar pompierii din Bârlad au intervenit...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online