Horațiu Potra scapă de arestul preventiv. El a fost pus sub control judiciar

BY: stiridinromania.ro In Externe, STIRILE ZILEI

Reprezentanții Parchetului Curții de Apel Ploiești, care a instrumentat dosarul penal care îl vizează pe Horațiu Potra, au confirmat informația pentru Europa Liberă.

Înlocuirea propunerii de arest preventiv cu măsura controlului judiciar arată că „fapta există, dar nu a fost considerată atât de periculoasă”, încât să impună arestul preventiv, potrivit purtătoarei de cuvânt a Parchetului Curții de Apel Prahova, Florentina Maria Iioiu.

Măsura controlului judiciar presupune interdicția de a părăsi țara și obligația de prezentare periodică la secția de poliție.

Îți mai recomandăm
Loading RSS Feed

Fost luptător în legiunea străină, fusese reținut de procurori pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi instigare publică. A doua faptă este legată de o postare pe Facebook, de la începutul lunii.

Decizia de marți nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Unul din avocații lui Potra a declarat, la scurt timp după decizie, că Potra a fost de fapt reținut pentru că în mașina lui s-a găsit un pistol cu bile de cauciuc și „pentru două postări pe Facebook”.

Dacă nu exista actualul context politic, astfel de fapte nu ar fi dus ancheta în acest punct, a spus el.

Avocatul s-a referit la faptul că Horațiu Potra a fost prezentat ca un susținător al Călin Georgescu – câștigător al tului I al alegerilor prezidențiale, anulat între timp – el fiind dus la audieri sâmbătă seară, alături de aproximativ 20 de persoane.

Asta după ce polițiștii din mai multe județe au oprit, sâmbătă noapte, mașini în mai multe județe – Prahova, Dâmbovița și Ilfov – în care au găsit arme, arme albe şi materiale pirotehnice, laptopuri și o dronă, „cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora”, transmitea la acel moment Parchetul Curții de Apel Ploiești.

În mașina în care se afla Horațiu Potra, condusă de un tânăr, s-ar fi găsit un pistol, un dispozitiv de împrăştiere gaze iritant lacrimogene cu aspect de pistol şi butelia aferenta cu piper, o petardă, cinci bricege, un dispozitiv box, trei cuţite, două lame de cuţit, un baston telescopic şi diverse sume de bani, potrivit Libertatea.

Cele aproximativ 20 de persoane se îndreptau spre București, în contextul în care erau posibile manifestații date de prezența la vot a unor alegători, în condițiile în care alegerile fuseseră anulate, după decizia Curții Constituționale.

Călin Georgescu a fost el însuși la secția de vot unde ar fi urmat să voteze, chiar dacă aceasta era închisă. Îi îndemnase anterior și pe susținătorii săi să se prezinte la urne.

Între timp, procurorii au făcut percheziții la domiciliile persoanelor duse la audieri, inclusiv la locuința lui Horațiu Potra, din județul Sibiu.

Horațiu Potra și șoferul mașinii în care se afla au fost reținuți pentru 24 de ore și apoi duși din nou la audieri. Decizia de respingere a arestului preventiv a fost luată și în cazul șoferului și acesta fiind sub control judiciar pentru 60 de zile.

Despre Horațiu Potra unele instituții media au relatat că ar fi apropiat al lui Călin Georgescu, în spațiul public circulând o fotografie în care Horațiu Potra, fost luptător în legiunea străină, se afla alături de Eugen Sechila, de asemenea fost luptător în legiunea străină și apropiat al lui Călin Georgescu.

Data realizării fotografiei nu este certă în acest moment. Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu a declarat anterior că nu îl cunoaște pe Horațiu Potra. După apariția fotografiei a spus că aceasta ar fi datat de acum 3-4 ani și că nu și-a amintit inițial că s-ar fi întâlnit cu acesta.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Film de propagandă cu jurnalistul RFE/RL Andrei Kuzneciuk, închis de regimul Lukașenko pentru că și-a făcut datoria

Prima serie, numită „Libertatea de exprimare”, a fost anunțată pe canalul de Telegram ANT. În postarea de pe Telegram apare...

Read More...

de la studenți și polițiști, la IT-iști și pensionari

„Ordonanța-trenuleț”, prin care Guvernul taie cheltuieli de 120 de miliarde de lei în sectorul bugetar și elimină facilități fiscale...

Read More...
BMW M Motorsport presents high-class LMGT3 and GTD driver line-ups for the FIA WEC and IMSA series.

BMW M Motorsport prezintă echipe de șoferi de clasa LMGT3 și GTD pentru serile FIA WEC și IMSA.

Valentino Rossi și Kelvin van der Linde vor reprezenta BMW M Motorsport în Campionatul Mondial FIA de Anduranță și...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online Adauga la Agregator.ro