Explozia unei magistrale de gaze în localitatea Călimănești, Vrancea

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, STIRILE ZILEI

Explozie la o magistrală de gaze, în localitatea Călimănești, Vrancea

În această dimineață, în dreptul localității Călimănești din județul Vrancea, a avut loc o explozie la o magistrală de gaze, aflată pe un șantier de lucru de pe autostrada A7. Evenimentul a fost soldat cu 9 victime, după cum urmează:

5 victime transportate prin diferite forțe la CPU Adjud cu arsuri pe suprafața corporală și 4 persoane carbonizate găsite de forțele de intervenție la fața locului și declarate decedate.

Odată cu activarea Planului Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale, la fața locului au fost angrenate următoarele forțe de intervenție :

6 autospeciale de stingere cu apă și spumă ISU Vrancea,1 autospecială transport personal și victime multiple, 4 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale de stingere de la SVSU Mărășești și 5 ambulanțe SAJ.
2 elicoptere SMURD (București și Galați) asigură transportul a două dintre victime de pe Aeroportul Bacău la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni din București, respectiv Spitalul Clinic de Urgență București.

Totodată, a fost stabilit un perimetru de siguranță pe o distanță de aproximativ de 500 de metri în jurul zonei afectate, iar echipele de intervenție au lucrat la localizarea incendiului. De asemenea, în proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-alert.

Planul roșu de intervenție a fost dezactivat la ora 3:30, iar echipajele de intervenție rămân active pentru investigarea completă a cauzelor și gestionarea consecințelor acestui incident.

Incendiul a fost lichidat.





, a transmis astazi DSU.

Foto: Facebook sau Pixabay

Pentru stirea originala, verificati sursa: Link catre sursa

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Accident pe autostrada A1: Tir și camionetă implicate, descarcerare în curs

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui...

Read More...

Investiții majore în cultură la Timișoara

Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de...

Read More...

Donatorii de sange, eroii nevazuti ai societatii (FOTO)

Centrul Regional de Transfuzie Sanguina Timisoara a sărbătorit cu fast Ziua Mondiala a Donatorului de Sange, un eveniment dedicat...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online