Emilia Șercan anunță că judecătorii de la Curtea de Apel București au decis redeschiderea anchetei în dosarul său de kompromat

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, STIRILE ZILEI

Un judecător a constatat că cele sesizate nu au fost cercetate corespunzător, dosarul fiind redeschis.

„După aproape un an de aşteptare, Curtea de Apel Bucureşti mi-a admis azi plângerea prin care dosarul de kompromat a fost închis într-un mod ticălos de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu girul conducerii Parchetului General. Un judecător ca confirmat azi, într-o manieră indubitabilă, că toate lucrurile pe care le-am reclamat au fost îndreptăţite”, a scris, joi, pe Facebook, Emilia Şercan.

Jurnalista a reluat lucrurile pe care le-a reclamat:

„Violarea repetată a vieţii mele private – adică publicarea fotografiilor mele personale în mod repetat de infractorul Cristian Rizea şi site-urile Realitatea Plus. Divulgarea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii – adică scurgerea din poliţie a unei capturi de ecran pe care am depus-o ca probă şi publicarea ei (alături de cinci fotografii personale) pe site-ul infractorului Rizea”.

Emilia Şercan a reamintit că timp de un an şi jumătate a denunţat public faptul că „procurorul Nicoleta Rotaru de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti a încercat să îngroape acest dosar călcând în picioare Codul penal şi orice înţelegere a noţiunilor de «adevăr» şi «dreptate»”.

„După clasarea dosarului, în noiembrie şi decembrie anul trecut, am protestat timp de 16 zile în faţa Parchetului General şi a Parchetului Curţii de Apel pentru a atrage atenţia conducerii procurimii din România despre abuzul de drept făcut de procurorul Nicoleta Rotaru.

Protestul nu a avut niciun efect, pentru că soluţia clasării a fost menţinută de şeful direct al acesteia. Ei, bine, azi, după aproape un an de la clasarea dosarului, un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti a constatat că cele reclamate de mine nu au fost anchetate corespunzător şi a decis redeschiderea dosarului pentru faptele descrise mai sus”, a mai transmis Emilia Şercan.

Infracţiunile împotriva lui Şercan au început imediat după ce aceasta a dezvăluit, pe 18 ianuarie 2022, că Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului României, pe atunci prim-ministru, şi-a plagiat teza de doctorat. Ziua următoare, Şercan a primit un mesaj care o ameninţa cu răzbunarea pentru aceste dezvăluiri, mesaj pe care l-a reclamat la Poliţie.

O lună mai târziu, Şercan a descoperit, într-un mesaj distribuit pe Facebook, că cinci fotografii private cu ea au fost publicate pe 31 de site-uri pentru adulţi.

Ziua următoare, pe 17 februarie 2022, Şercan a depus o plângere pentru furt (de fotografii) şi violarea vieţii private (publicarea fotografiilor) şi a pus la dispoziţia Poliţiei Române, ca probă, o captură de ecran a mesajului de pe Facebook.

La 40 de minute după ce a părăsit secţia de poliţie, un site din Republica Moldova a publicat un articol defăimător la adresa lui Şercan, însoţit de cele cinci fotografii furate şi de captura de ecran a mesajului de pe Facebook furnizat Poliţiei.

Potrivit lui Şercan, doar Poliţia a primit captura de ecran şi, prin urmare, site-ul din Republica Moldova nu ar fi putut să o obţină decât prin intermediul unei scurgeri de informaţii din partea Poliţiei.

Articolul denigrator a fost postat, ulterior, pe alte 78 de site-uri româneşti.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Capul iepei, salvat din groapa în ultima clipă

Intervenție contracronometru, în această dimineață, pentru salvarea unei iepe căzute într-o groapă îngustă, din care i se mai...

Read More...

Noul Ambulatoriu Integrat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Timișoara

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara a anunțat deschiderea Ambulatoriului Integrat, din data de 11.05.2026, care...

Read More...

Atelier de limbă și cultură coreeană la Universitatea de Vest din Timișoara

Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara își continuă seria de evenimente...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online