Drum lin printre stele ,,Eroului de la Sevilla”! – Politica si Galati

BY: stiridinromania.ro In Galați

Mihaela KANTI

Helmut Duckadam a plecat dintre noi astăzi, pe 2 Decembrie 2024. Pe atunci, în copilăria anilor ’80 priveam meciurile de fotbal, iar românii erau așa de fericiți pentru succesele sportivilor. Imnul României, Tricolorul arborat reprezentau niște momente cu o încărcătură uriașă. Motivarea venea din partea simbolurilor puternice, adevărate motoare pentru întregul neam prin reușitele lor, realizate fără înfumurare. Helmut Dukadam intrase în ,,Guinesse Book” pentru câștigarea Cupei Campionilor Europeni anunțată cu atâta bucurie de jurnalistul sportiv al TVR, Cristian Țopescu. Foarte mulți aveam umanitate în noi, o determinare a binelui.

Iar astăzi, cei care nu ne-am pierdut valorile, vrem ca societatea în profunzime să fie pozitivă.

Între timp, văd multă moarte împrejur, multe încheieri. Și-mi este greu să scriu despre asta. Trebuie să admit însă că și moartea, și sfârșiturile, fac parte din călătoriile noastre pe Pământ.

Îi admir pe cei care au putut rămâne buni, corecți, drepți. Felicitări pentru traiul frumos, pentru că ați adus bucurie, lumină!

Revenind la eroul nostru de la Sevilla – Drum bun printre stele, OM cu suflet strălucitor!

Continua lectura pe politicasigalati.wordpress.com

Sursa si foto: politicasigalati.wordpress.com

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Sărbătoare de neuitat pentru copiii de pe Bulevardul Copiilor, la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a organizat, ca în fiecare an, evenimentul „Bulevardul Copiilor, la UVT”, cu ocazia...

Read More...

Petrecere pe barcă cu artistul newyorkez Facets la Timișoara

Timișorenii sunt invitați joi, 4 iunie, la o petrecere specială pe apă, organizată de comunitatea Launmomentdat pe barca...

Read More...
DANUBE DELTA CUP INTERNATIONAL – 2026 EDITIA A 12 –A

Cupa Internațională Delta Dunării – Ediția a 12-a din 2026

Competiția internațională de karate kyokushin „DANUBE DELTA CUP - 2026” a avut loc sâmbătă, 30 mai 2026, la...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online