Trichinella spiralis este un vierme rotund (nematod) parazitar care provoacă o infecție numită trichineloză, transmisă la om prin consumul de carne crudă sau insuficient gătită de la animale infestate (porc, mistreț, urs), larvele acestuia închistându-se în musculatura gazdei. Această infecție poate fi asimptomatică, dar și severă, cu simptome precum febră, dureri musculare, edeme (umflături) în jurul ochilor, diaree, și poate necesita tratament medical specific. Din acest motiv, autoritățile sanitar-veterinare tulcene au tras un semnal de alarmă privind riscurile majore ale consumului de carne de porc netestată și iată că rezultatele au apărut!
Potrivit unui comunicat al DSVSA Tulcea, cazul a fost identificat în urma analizării unei probe de carne de porc de către un centru de testare din județul vecin, Brăila. Proba provenea de la un porc sacrificat într-o gospodărie din comuna Jijila, județul Tulcea, iar rezultatul pozitiv pentru Trichinella spiralis a fost confirmat ulterior prin metoda digestiei artificiale.
Imediat după notificare, inspectorii DSVSA Tulcea au intervenit la fața locului, au pus sub sechestru sanitar-veterinar întreaga cantitate de carne identificată – peste 129 de kilograme – și au interzis strict consumul sau înstrăinarea acesteia. Ancheta epidemiologică a scos la iveală că o altă cantitate, de aproape 186 de kilograme, fusese deja transferată către o persoană din localitatea Măcin, unde au fost aplicate aceleași măsuri de siguranță.
Un aspect esențial subliniat de autorități este faptul că, până la momentul intervenției, carnea nu fusese consumată, ceea ce a eliminat riscul îmbolnăvirii populației. Ulterior confirmării oficiale a prezenței parazitului, întreaga cantitate de carne a fost confiscată și denaturată, conform legislației în vigoare.
Niciun caz depistat la centrele de testare din Tulcea
În același timp, DSVSA Tulcea precizează că, în actualul sezon de sacrificări, la centrele de testare din județ nu a fost depistată nicio probă pozitivă pentru Trichinella spiralis. Acest lucru confirmă eficiența controalelor sanitar-veterinare și importanța testării cărnii înainte de consum.
Autoritățile reamintesc că testarea cărnii provenite din sacrificări în gospodărie este obligatorie și reprezintă singura metodă sigură de prevenire a trichinelozei. De asemenea, populația este sfătuită să achiziționeze carne și produse din carne exclusiv din unități autorizate sanitar-veterinar.
ANSVSA și structurile sale teritoriale continuă monitorizarea atentă a situațiilor de acest tip și îndeamnă cetățenii la responsabilitate, subliniind că prevenirea acestei boli grave depinde în mod direct de respectarea regulilor sanitar-veterinare.