Galerie foto

***

Declarații de presă susținute de premierul Marcel Ciolacu și de ministrul agriculturii, Florin Barbu, după întâlnirea de lucru de la Ministerul Agriculturii
[Check against delivery]
Marcel Ciolacu: Bună ziua! Am început săptămâna aceasta, cum era normal, cu Ministerul de Finanțe. Astăzi am venit la Ministerul Agriculturii și am avut o discuție cu întreaga echipă a ministerului și cu domnul ministru. Știm cu toții că anul trecut și din cauza provocărilor care au existat mai ales în urma războiului din Ucraina, Ministerul Agriculturii a avut cel mai mare buget de la Revoluție încoace, aproximativ 2% din PIB. Anul acesta, Ministerul Agriculturii a rămas cu un buget mult mai mare față de cum era obișnuit, dar, așa cum era normal, am vrut să mă asigur, împreună cu domnul ministru, că toate proiectele începute anul trecut – și sunt proiecte în valoare de aproximativ 3,5 miliarde de euro în acest moment, în toate sectoarele în dezvoltare – vor fi continuate, și chiar și reducerea de 5% a anvelopei pentru salarii, dacă ministerul se încadrează, lucru pe care mi l-a confirmat, că nu este nicio problemă; cu toate că, prin ordonanța de urgență privind reorganizarea, în Parlamentul României a fost prorogat termenul de aplicare cu un an de zile; prin această măsură s-ar fi redus numărul ordonatorilor de credite, parcă, cu 69, lucru care, până la urmă, se va întâmpla, cu toate că a existat această prorogare de termen. Normal că am pornit de la structura deficitului comercial, în continuare avem un deficit comercial de aproximativ 3 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, în continuare, România exportă foarte multă materie primă și importă materie procesată și produse procesate. Săptămâna viitoare, împreună cu domnul secretar de stat Botănoiu și cu echipa de la minister, vom face o analiză punctuală pe deficit, astfel încât să vedem unde mai trebuie să intervenim cu programe, pentru a scădea acest deficit cât mai mult și anul viitor, după o scădere avută în anul 2024.
Mai există o problemă: accesul producătorilor români la marile lanțuri de magazine, la retaileri. Domnul ministru o să înceapă iarăși, de săptămâna viitoare, o discuție cu toți retailerii din România pe acest domeniu. Știm cu toții că mai avem încă o plafonare până în iunie, parcă, până în 30 iunie și cred că este normal să începem acest demers din timp, dar și cu accesul cât mai mare a producătorilor români la marile lanțuri de desfacere. O să scoatem toată legislația europeană și o să facem o comparație. O să ne uităm, iarăși, pe directivă, astfel încât, concurențial, românii, cum este și normal, să fie avantajați. Știm cu toții că unul dintre deficitele cele mai mari este la carnea de porc, la carnea de pasăre, deja, am ajuns la 146%. Devenim unul dintre cei mai importanți exportatori. Am vorbit și despre menținerea sistemului de licențiere pentru importurile din Ucraina, pe toate gamele pe care le-am prins. O să continuăm această politică țintită, astfel încât să reducem deficitul comercial și românii să aibă acces la cât mai multe produse românești, produse și procesate în România, nu numai ambalate de marii retaileri în România, unde, iarăși, este un fenomen, în care se importă vrac și doar se ambalează în România, ceea ce duce la un sistem concurențial neloial față de procesatorii din România. Sunt ferm convins că și domnul ministru va răspunde la orice întrebare. Mă bucur mult că decizia de anul trecut, de a avea acces la fondul de modernizare și de a crea o independență fermelor în zona energetică, este unul dintre proiectele de succes ale ministerului. Vom avea, din nou, o discuție cu ministrul energiei astfel încât acest proiect să fie extins și în perioada următoare, mai ales că este din fonduri europene. Bugetul Ministerului Agriculturii a avut anul trecut o componentă de 71% din fonduri europene, acuma e mai îndrăzneață, de 78%. Vă rog! Vă stăm la dispoziție cu orice întrebare. L-aş lăsa pe domnul ministru, să facă și dânsul o prezentare înainte de întrebări.
Florin Barbu: Mulțumesc, domnule prim-ministru! Mulțumim pentru vizita la Ministerul Agriculturii! În primul rând, vreau să vă mulțumesc eu, ca ministru al agriculturii, în numele colegilor, în numele fermierilor, pentru anul greu prin care am trecut în anul 2024, pentru sprijinul pe care dumneavoastră și Guvernul României l-a dat pentru agricultura din România cu un buget fără precedent și istoric în ultimii 30 de ani. În continuare, domnule prim-ministru, vreau să vă asigur că toate proiectele de investiții, așa cum spuneați și dumneavoastră, de 3,5 miliarde de euro, la Ministerul Agriculturii vor continua. Bugetul pentru anul 2025 este unul care acoperă necesitatea și în continuare sunt sigur că, în următorii 3 ani, România, cu cei 1,5 miliarde de euro procesare în România – vorbim de fonduri europene, dar și de Programul Investalim -, va deveni cel mai important jucător din sud-estul Europei. Sunt foarte multe proiecte și pe partea de zootehnie. Vorbim de porc-pasăre. Vor continua aceste proiecte. Anul acesta vom produce undeva la 1,5 milioane de purcei în plus pe fermele pe care le-am început în anul 2023. Sunt peste 80 de milioane de pui produși în România, în sectorul avicol, dar am dezvoltat și celelalte sectoare prin fonduri europene. De aceea, aveți toată asigurarea că Ministerul Agriculturii își va face treaba. Ministerul Agriculturii va sta într-o comunicare permanentă cu toate asociațiile de producător din România și cred că, în următorii trei ani, balanța comercială, așa cum ați spus și dumneavoastră, unde este deficitară, va fi rezolvată cu aceste proiecte importante pentru fermieri, dar și pentru români, pentru a avea acces la alimente românești. Vă mulțumesc!
Marcel Ciolacu: România are o siguranță alimentară în acest moment, fără nicio discuție. La 1,6 milioane de hectare irigate şi cu un potențial anul acesta de 2 – 2,2 milioane de hectare – cam aici ne și încadrăm ca eficiență economică pentru mărirea zonei irigate- România nu are nicio problemă în ceea ce privește siguranța alimentară, într-un context geopolitic și într-un context de securitate foarte complex. Un lucru foarte important de specificat.
Reporter: Domnule premier, ați vorbit despre securitate și aș vrea să vă întreb și despre drona rusească care a explodat în afara localității Plaur. Spuneați că ați fost informat aseară. Ce măsuri suplimentare s-au luat? Sunt motive de îngrijorare?
Marcel Ciolacu: Nu a fost nicio problemă în ceea ce privește siguranța românilor. Direcția acestei drone a fost știută în jurul unei ore, 1:55. Au fost ridicate și avioanele F16. Nu a fost nici cea mai mică problemă. A fost monitorizată cu mult timp înainte de intra pe teritoriul României și am văzut că și Ministerul Apărării a transmis un comunicat și a specificat acest lucru. România nu a fost pusă în pericol niciun moment. Mai mult ca sigur, după expertize se va constata faptul că ea fusese lovită de artileria ucraineană.
Reporter: Aș vrea să faceți o precizare cu privire la deputatul PSD Victor Ponta și consilierul dumneavoastră onorific.
Marcel Ciolacu: Am o singură rugăminte. Vă răspund la orice fel de întrebare care ține de Ministerul Agriculturii și de activitatea Guvernului României. Pentru orice fel de întrebare politică vă stau la dispoziție marți, la partid, înainte de Consiliul Politic Național.
Reporter: Aș vrea totuși să îmi permiteți, pentru că e foarte important.
Marcel Ciolacu: Vă permit orice.
Reporter: Românii sunt îndemnați să semneze o scrisoare către Donald Trump în care să conteste, să-i semnaleze președintelui anularea turului doi.
Marcel Ciolacu: Guvernul României nu este implicat în acest demers.
Reporter: Va mai rămâne consilierul dumneavoastră onorific domnul Ponta?
Marcel Ciolacu: Domnul Ponta a solicitat acest lucru? Să semnăm o scrisoare către Donald Trump?
Reporter: Da. Este un apel făcut recent…
Marcel Ciolacu: Marți vă răspund cu cea mai mare plăcere.
Reporter: O să fie în SUA domnul Ponta marți, pentru că luni pleacă acolo, să depună această scrisoare.
Marcel Ciolacu: E programul dânsului, nu-i fac eu programul domnului Ponta. Eu o să vă răspund marți la această întrebare.
Reporter: Mulțumesc.
Marcel Ciolacu: Dacă există un fel de instigare asupra ordinii publice a României, categoric, domnul Ponta n-o să mai fie consilier onorific. Dar nu am văzut un astfel de demers, momentan./…/