“Cum iubește cealaltă jumătate” – o nouă comedie la Teatrul Elisabeta pentru locuitorii Sectorului 5

BY: stiridinromania.ro In Cultura, Lifestyle

Marţi, 5 decembrie, începând cu ora 19:00, va avea loc premiera comediei „Cum iubește cealaltă jumătate”, în regia lui Șerban Puiu, la Teatrul Elisabeta. Proiectul este finanţat din fonduri nerambursabile din bugetul local al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”. Locuitorii Sectorului 5 vor avea acces gratuit la reprezentaţiile din 5, 6 și 7 decembrie.

Producția „Cum iubește cealaltă jumătate” îi readuce împreună pe aceeași scenă pe Lucian Ghimiși, Alexandra Velniciuc, Andreas Petrescu, Ioana Ancea, Magdalena Țapu, Alexandru Prica și Ștefan Pavel.

Comedia “Cum iubește cealaltă jumătate” este unul dintre cele mai apreciate texte semnate de Alan Ayckbourn, prezentă pe marile scene ale lumii de peste 50 de ani. Regizorul Șerban Puiu transformă situația a trei cupluri unite de un adulter într-o poveste dinamică, spectatorii având ocazia de a vedea evenimentele desfășurate simultan pe două planuri.

Mai mult decât o comedie de situație, spectacolul “Cum iubește cealaltă jumătate” este o comedie a defectelor umane, general valabilă, care va încânta și va pune pe gânduri, totodată, publicul spectator.

Obiectivul general al proiectului „Comedie pe bulevard”, aflat deja la a doua ediție, este de a crește accesul cetățenilor din Sectorul 5 la o ofertă culturală de calitate și, în egală măsură, de a crește accesul la o creaţie de prim rang – transpusă de o echipă artistică valoroasă într-un spectacol realizat la cel mai înalt nivel.

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Cristian Mungiu, câștigătorul Palme d’Or la Cannes

Regizorul roman Cristian Mungiu a castigat premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes pentru lungmetrajul „Fjord”,...

Read More...

EuroVelo 13 în Timiș: Poarta cicloturismului din vestul României

Judetul Timis adauga un nou punct de atractie pe harta cicloturismului european, la Lunga, la iesirea din localitate spre...

Read More...

Modificări în traseul firobuzelor liniei 16: Cum va fi afectată circulația mijloacelor de transport public?

Linia 16 de firobuz va suferi modificări temporare mâine, cu ocazia desfășurării competiției „Marele Premiu al Municipiului Timișoara...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online