Cooperare Bulgaria-România-Turcia pentru deminarea Mării Negre

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, STIRILE ZILEI

Din grupare fac parte dragonul maritim 30 „Sublocotenent Alexandru Axente”, al României, iar Turcia participă cu nava de sprijin logistic A-574 GÜNGÖR DURMUŞ, nava comandant, și vânătorul de mine M-270 AKÇAY, cărora li se alătură vânătorul de mine M-33 STRUMA din partea Forțelor Navale ale Bulgariei.

Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, a participat luni, 1 iulie, la Istanbul, la Reuniunea Comitetului pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră, transmite Ministerul Apărării Naționale.

Principalul scop al grupării navale MCM Black Sea este acela de a menține în siguranță traficul maritim în Marea Neagră, prin activități de supraveghere, recunoaștere și neutralizare a minelor marine, precum si operații conexe de căutare și salvare pe mare.

Pe 11 ianuarie 2024, România a semnat la Istanbul Memorandumul de înțelegere privind constituirea MCM Black Sea, cu o valabilitate de trei ani, în formatul trilateral Bulgaria, România și Turcia.

Prima activare a grupării are loc în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2024, urmând ca în anul 2025 comanda grupării să fie preluată în primele șase luni de partenerii bulgari, iar în a doua jumătate a anului de Forțele Navale Române.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Congresul BRIDGE II la Iulius Town Timișoara: Excelență și abordare multidisciplinară a patologiilor vasculare

A doua editie a Congresului BRIDGE, eveniment de referinta dedicat abordarii multidisciplinare a patologiilor vasculare, s-a deschis oficial la...

Read More...

Zile de sărbătoare la Ghiroda: Ruga comunei aduce surprize pentru toți

Se anunță distracție mare, la Ghiroda. Muzica, dansul și tot felul de activități pentru copii se întâlnesc la...

Read More...

Movenita aduce zâmbete – Ziua Copilului la Casa Rafa

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, comunitatea Movenita din Moșnița Nouă organizează un eveniment special pentru a aduce un...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online