Comisia suspendă plățile pentru șase jaloane neîndeplinite din PNRR, printre care pensiile speciale

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, Externe, STIRILE ZILEI

Până în prezent, „68 dintre cele 74 de jaloane și ținte au fost evaluate pozitiv în cadrul acestei cereri, care se ridică la 2 miliarde de euro (fără prefinanțare)”, transmite Comisia Europeană.

Șase jaloane, neîndeplinite

A treia cerere de plată a României include etape-cheie în 37 de reforme și 17 investiții menite să genereze schimbări pozitive pentru cetățeni și întreprinderi, cu accent pe tranziția verde și cea digitală, transportul durabil, renovarea energetică, impozitarea și pensiile, mediul de afaceri, mobilitatea urbană, turismul și cultura, asistența medicală, reformele sociale, buna guvernanță, educația, precum și gestionarea deșeurilor de apă și a pădurilor.

Printre măsurile emblematice din prezenta cerere de plată se numără:

Îți mai recomandăm
Loading RSS Feed
  • Reforma pieței energiei electrice: În prezent, este în vigoare un nou cadru legislativ pentru stimularea investițiilor în eficiența energetică în industrie. Aceasta elimină barierele din calea contractelor de performanță energetică, introduce supravegherea pieței și stabilește noi standarde pentru eficiența energetică și instrumentele financiare ecologice.
  • Reforma regimului fiscal special pentru microîntreprinderi: O nouă lege reduce treptat regimul fiscal special, creând un sistem fiscal mai echitabil, mai simplu și mai transparent pentru microîntreprinderi.
  • Investiții în eficiența clădirilor: Au fost semnate contracte pentru renovarea în vederea eficienței energetice și renovarea integrată a clădirilor rezidențiale și publice.

Activarea procedurii de suspendare a plăților

Comisia a constatat, de asemenea, că jalonul 215 („Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale”) nu este îndeplinit în această etapă.

Acest jalon se adaugă altor cinci jaloane din cea de a treia cerere de plată a României, pe care Comisia le-a evaluat ca fiind nesatisfăcute pe 15 octombrie 2024.

Aceste repere includ:

  • investiții pentru modernizarea infrastructurii feroviare și dezvoltarea rețelei de transport subteran din București și Cluj-Napoca,
  • reforme pentru managementul bazat pe performanță în domeniul transporturilor,
  • îmbunătățirea guvernanței corporative a companiilor energetice de stat și operaționalizarea politicilor de guvernanță corporativă pentru întreprinderile de stat.

Prin urmare, Comisia activează procedura de suspendare a plăților, așa cum prevede Regulamentul privind MRR.

Această procedură oferă României mai mult timp pentru a îndeplini aceste jaloane restante, primind în același timp plăți parțiale pentru jaloanele care au fost finalizate cu succes.

Ce urmează

Comisia a transmis evaluarea sa preliminară pozitivă a jaloanelor și a țintelor atinse Comitetului economic și financiar (CEF), care are la dispoziție patru săptămâni pentru a-și da avizul.

În același timp, Comisia a informat România cu privire la motivele pentru care consideră jalonul 215 nesatisfăcut.

România are la dispoziție o lună pentru a-și prezenta observațiile Comisiei.

După primirea avizului CEF și examinarea observațiilor României, Comisia va adopta o decizie de plată, declanșând plata către România.

În cazul în care Comisia, după examinarea observațiilor României, își menține evaluarea potrivit căreia anumite jaloane nu sunt îndeplinite, o parte din plată va fi suspendată.

Cuantumul suspendat va fi stabilit prin aplicarea metodologiei Comisiei pentru suspendările plăților, care se aplică tuturor statelor membre.

Din acel moment, România va avea la dispoziție o perioadă de șase luni pentru a îndeplini obiectivele de etapă restante.

La sfârșitul acestei perioade, Comisia va evalua dacă aceste jaloane au fost atinse în mod satisfăcător, va ridica suspendarea și va efectua plata sumei suspendate în cazul îndeplinirii lor.

Planul de redresare și reziliență al României include o gamă largă de măsuri de investiții și de reformă.

Planul va fi finanțat cu 28,5 miliarde de euro, din care 13,6 miliarde de euro sub formă de granturi și 14,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Donează Știri din RO

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Condiții moderne de studiu, la Universitatea de Vest din Timișoara! Vezi aici noile dotări de care vor beneficia studenții!

Uniunea Europeană schimbă legea, pentru a putea suspenda mai ușor regimul fără vize

Esența propunerii este să se extindă lista de criterii care pot servi drept temei pentru suspendarea călătoriilor fără viză....

Read More...

SUA ar putea abandona eforturile de pace, dacă nu există progrese rapide, spun Donald Trump și Mark Rubio

„Repede, vrem să ducem (demersurile de pace, n.r.) la bun sfârșit”, le-a spus Donald Trump reporterilor de la Casa...

Read More...
Divizia Națională A1, Play Off: Lugojul cedează cu 1-3 acasă, calificarea în semifinale se joacă sâmbătă, la Brașov

Analiză | China domină piața globală a pământurilor rare și profită de asta în războiul comercial cu SUA

Au nume greu de pronunțat, le găsești în multe dintre echipamentele electronice pe care le folosești și se află...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online