Amme, artista care astăzi respiră pentru FCSB. „Haide, FCSB, suntem alături de voi!”

BY: stiridinromania.ro In Lifestyle

Într-o lume în care arta și sportul se întâlnesc, Amme, artista recunoscută nu doar pentru talentul său muzical, ci și pentru frumusețea sa captivantă, a reușit să îmbine cele două universuri printr-o revelație neașteptată: dragostea ei pentru fotbal, în special pentru echipa de suflet, FCSB. Cu fiecare meci, prezența sa în tribună devine o imagine îndrăgită atât pentru fani, cât și pentru echipă, iar astăzi, cu sufletul la gura în fața televizorului, așteaptă cu nerăbdare returul emoționant cu Olympique Lyon.

Deși și-ar fi dorit să fie aproape de echipa ei favorită, astăzi, Amme, nu o să facă „deplasarea” la Lyon, însă o să-și susțină favoriții din fața televizorului, pentru că indiferent unde este și ce face, meciurile campioanei sunt de neratat de frumoasa artistă, iar aceasta este o „rutină” pe care o are încă din copilărie.

„FCSB este mai mult decât o echipă pentru mine, este o parte din sufletul meu! Alături de echipa asta am trăit perioade frumoase în copilărie, perioade despre care îmi aduc aminte cu drag. De aceea, indiferent de obstacole și de rezultate, voi fi mereu alături de ei, fie de pe stadion, fie de acasă”, a declarat Amme. „Chiar dacă astăzi nu pot fi alături de echipă pe stadion, voi cânta și voi scanda din fața televizorului meu! Îi voi încuraja din tot sufletul pe băieți, iar fiecare gol va fi sărbătorit ca și cum aș fi acolo, în mijlocul fanilor. Haide, FCSB, suntem alături de voi!”, a declarat Amme cu doar câteva ore înainte de meciul pe care FCSB îl va juca, în deplasare, împotriva francezilor de la Olympique Lyon.

Chiar dacă echipa campioană a României pleacă cu șansa a doua, din cauza rezultatului de 1 – 3 înregistrat săptămâna trecută pe Arena Națională, România susține astăzi FCSB.

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Linia 16 modifică traseul în Timișoara pentru Super Rally

Firobuzele liniei 16 vor circula pe un traseu modificat în perioada 28–30 august, ca urmare a restricțiilor de...

Read More...

Meteorologii avertizează: Bucureștiul se confruntă cu noi valuri de caniculă, iar luna septembrie promite să fie extrem de fierbinte

Meteorologii anunță noi valuri de caniculă în București, iar estimările lor arată că și luna septembrie va fi foarte...

Read More...

Vânătoarea ultimelor cazuri de boală somnului

Boala somnului a fost aproape complet eradicată, însă câteva sute de cazuri continuă să apară în Republica Democrată Congo...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online