Ambalajul investițiilor

Ciprian Trifan a ieșit din nou la rampă cu cifre mari și vorbe frumoase. Aquavas, compania din subordinea Consiliului Județean, a organizat un seminar despre „stadiul proiectului regional” și despre o investiție care ar putea ajunge la 462 de milioane de euro pentru apă și canalizare. În vorbe, totul sună ca o victorie: modernizare, standarde europene, 250.000 de oameni, 90% din populația județului. În realitatea de zi cu zi, „standardele europene” se văd altfel: în facturi care sar de 20 de lei pe metrul cub, în lucrări întinse pe luni de zile, în șantiere care blochează străzi și în disprețul cu care sunt tratați oamenii atunci când cer un minim de respect. Ciprian Trifan vorbește despre „mobilizarea tuturor factorilor”, dar vasluienii văd doar mobilizarea pentru încasări. „Sperăm ca, prin colaborarea cu primarii… să reușim finalizarea”, spune Trifan. Pentru cetățean, „sperăm” nu plătește factura. Nu repară o stradă lăsată vraiște după săpături. Nu rezolvă haosul din cartierele unde utilajele lucrează cum vor, când vor, fără anunț, fără organizare și fără grijă pentru siguranță. Mai e ceva în acest discurs: praf în ochi. Când spui „462 de milioane de euro”, oamenii ar trebui să aplaude. Dar oamenii au început să facă un calcul simplu: dacă intră atâția bani, de ce plătim apă ca de lux într-un județ sărac? De ce calitatea lucrărilor e mereu contestată în teren? De ce după fiecare intervenție rămâne noroi, mizerie și nervi? Trifan se prezintă ca omul investițiilor. În fapt, pare omul care ține în viață un sistem vechi, lăsat moștenire de Dumitru Buzatu. Aquavas nu s-a schimbat la vârf doar pentru că s-a schimbat numele de pe ușă la Consiliul Județean. Rețeaua a rămas. Aceeași armată de oameni puși pe funcții, plătiți regește din banii vasluienilor, aceleași reflexe de instituție care nu dă socoteală.  Într-un județ normal, o investiție de asemenea amploare ar însemna servicii mai bune și costuri explicate transparent. La Vaslui, investiția este prezentată ca salvare, iar cetățeanul este tratat ca un bancomat: plătește, tace și, dacă îndrăznește să se plângă, i se spune că „așa e proiectul”. Asta este problema cu Trifan și Aquavas: nu investițiile în sine, ci felul în care sunt folosite ca paravan. Când facturile sunt uriașe, iar oamenilor li se cere să îndure șantiere nesfârșite, comunicatul despre „seminar” și „standardele UE” nu mai convinge pe nimeni. E doar ambalaj. Iar la interior, același sistem care își vede liniștit de salarii, contracte și imagine.